Un fost mare internațional și fundaș al Craiovei Maxima face un apel disperat, în zi de Polonia – România, spre selecționerul Gică Hagi, care i-a fost și coechipier la națională, prin intermediul ProSport.
România va disputa diseară, de la 21:45, cel de-al treilea meci oficial sub comanda lui Gică Hagi în Liga Națiunilor, iar după înfrângerile cu Suedia, 1-2, și Bosnia-Herțegovina, 2-4, tricolorii vor întâlni acum naționala lui Lewandowski în deplasare.
Gică Hagi a ieșit public după înfrângerea 2-4 cu Bosnia-Herțegovin și și-a asumat faptul că a greșit strategia, alegând să lase în afara lotului pentru acest meci foarte mulți jucători de bază.
ProSport a stat de vorbă cu unul dintre foștii coechipieri ai lui Gică Hagi sub tricolor, la echipa națională din perioada 1983-1988. Iar Nicolae Negrilă, 72 de ani, i-a transmis un mesaj foarte clar actualului selecționer.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fcutremur-in-craiova-maxima-negrila-il-face-praf-pe-ticleanu-cine-te-a-facut-ba-student-ai-uitat-ca-ai-jucat-pe-fals-o-sa-ti-fie-rusine-sa-calci-prin-craiova.webp)
Nicolae Negrilă alături de foștii colegi din Craiova Maxima la o festivitate organizată pe „Ion Oblemenco”. FOTO: Sport Pictures
„Îmi e groază de meciul cu Polonia. Și mai joacă și Lewandowski! Bine că nu mai sunt Burcă sau Matei Ilie pe teren, că au fost lăsați în afara lotului! Cu ei în față, Lewandowski poate să joace la națională și până la 60 de ani!
Fă, Gică, cum trebuie echipa cu Polonia! Renunță la experimente, că altfel ne vor da polonezii cu terenul în cap și nu vom mai urca de pe ultimul loc din grupă, în vecii vecilor! Polonezii vor căuta neapărat victoria cu noi, că altfel e jale și pe la ei.
Gică nu mai trebuie să țină cont de nimeni. Nici măcar de Ianis. Nu e o regulă că, dacă tatăl a fost mare fotbalist, atunci și fiul trebuie să iasă mare jucător. Băiatul lui Johan Cruyff a jucat la Barcelona, dar s-a ridicat vreodată la nivelul tatălui său?
Îmi pare rău de Gică, dar eu nu ascund mizeria sub preș și spun ceea ce gândesc”, e apelul lui Nicolae Negrilă
Nicolae Negrilă este unul dintre cei mai reprezentativi jucători din Craiova Maxima. A jucat pentru Știința pe postul de fundaș dreapta între 1973 și 1988. La echipa națională a debutat în 1980 în partida România-Iugoslavia 4-1.
Momentul culminant din cariera lui s-a produs pe 16 martie 1983, în minutul 82 al returului cu FC Kaiserslautern, când „Negoro” a marcat golul calificării Universității în semifinalele Cupei UEFA. În tur nemții câștigaseră 3-2, iar în retur Știința s-a impus, în Bănie, cu 1-0.
Ca jucător al Universității, fostul fotbalist Nicolae Negrilă a câștigat trei titluri de Campion al României, în sezoanele 1973–74, 1979–80 și 1980–81. De asemenea, acesta a câștigat și patru Cupe ale României cu Știința, în anii 1977, 1978, 1981 și 1983.
La națională a fost om de bază, mai ales sub comanda lui Mircea Lucescu, și a fost de excepție în preliminariile EURO 1984. A jucat 30 de meciuri sub tricolor și a marcat 1 gol.