De unde au venit banii pentru ca Gică Hagi să-și deschidă academia de fotbal: „A luat în total peste 30 de milioane de dolari”

De unde au venit banii pentru ca Gică Hagi să deschidă academia
Vezi galeria foto - 4 poze

Impresarul Giovanni Becali a dezvăluit că Gică Hagi a câștigat zeci de milioane de dolari la Galatasaray, acolo unde a jucat în perioada 1996 – 2001.

De unde au venit banii pentru ca Gică Hagi să-și deschidă academia de fotbal: „A luat în total peste 30 de milioane de dolari”

Hagi a câștigat patru titluri, o Cupă și două Supercupe și Cupa UEFA alături de clubul turc. Pe lângă trofee, el a obținut și sume impresionante. Becali a spus că „Regele” a încasat 30 de milioane de dolari de la Galata, o parte importantă fiind investită pentru a deschide academia de la Ovidiu.

Înaintea derby-ului pe care Farul îl va juca în compania celor de la FCSB, Pavel Peniu, președintele Academiei Hagi, va da lovitura de start.

„Am cerut 500.000 de dolari pe an în plus față de ceea ce agreasem inițial. Ne înțeleseserăm la 3,5 milioane pe an. Tigres din Mexic dădea 1,7 milioane, aveam și biletele de avion luate, tot. La clauze, puteam să pun cât voiam eu la Galatasaray. La cupe europene, fără număr. Pentru campionat, aveau ei o limită, 200.000 de dolari, parcă.

I-am pus lui Hagi două milioane de dolari primă de cupă europeană. A câștigat două cupe, a luat patru milioane. Nu mai spun de prime de joc, de campionate și așa mai departe. Cu banii ăia a deschis academia. Fără banii de la Galatasaray, Hagi nu avea forța să deschidă academia. patru milioane pe an era salariul, în total. A luat, în total, peste 30 de milioane de dolari, stai liniștit”, a spus Giovanni Becali, la podcastul Tare de Tot, potrivit Digi Sport.

Performanța! Asta e întotdeauna prima idee aici. Să încercăm să fim mereu între primele patru echipe din România. Toată Constanța iubește Farul, iar noi trebuie să fim mereu cu gândul de a fi cei mai buni. Farul trebuie să fie un brand puternic, iubit de întreaga Dobroge. Vrem victorii, vrem performanță! Și poate, la un moment dat, să ieșim cu capul și în Europa. Această academie îmi poartă numele, vreau să rămână acolo. Am copii, rămâne de văzut. (n.red. – Ianis are dorința asta?)Vom vedea. Deocamdată să joace fotbal, să-l lăsăm acolo. Dar am înțeles că-i place și partea de antrenorat, ceea ce e bine – Gică Hagi

Publicat: 20 05. 2023, 20:49