Nelu Varga, finanțatorul grupării CFR Cluj, l-a făcut praf pe Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Totul a pornit de la afirmațiile ex-șefului LPF, care l-a criticat pe afaceristul din Gruia în speța reprezentată de plecarea lui Răzvan Zamfir. În cea de-a doua parte a anului precedent, șeful departamentului de scouting al „feroviarilor” și-a reziliat contractul cu ardelenii după o colaborare de peste un deceniu, deși Iuliu Mureșan a insistat ca el să rămână în cadrul clubului, ajungând în curtea rivalei din oraș, Universitatea Cluj.
Nelu Varga a transmis că despărțirea de Răzvan Zamfir i-a adus o stare pozitivă. Omul de business a ținut să sublinieze faptul că fostul conducător al departamentului de scouting nu a plecat din proprie inițiativă, ci a fost dat afară.
Ulterior, Varga l-a demantelat pe Dragomir, contestând parcursul său profesional și lansând acuzații serioase în mod public.
„Plecarea lui Zamfir a fost cea mai mare bucurie de când sunt în fotbal! Nu el a plecat, ci a fost dat afară, ca să ne înțelegem.
Cine e Mafalda ăsta (n.r. – Dumitru Dragomir) care le știe pe toate? Ce a realizat el în viața lui, în afară de a fura de la Ligă și de a face numai escrocherii? Ce a dovedit el în viața lui? Spune-mi un business în care a fost campion! Să-mi spună negru pe alb ce a dovedit! Eu am dovedit că am câștigat cinci campionate. Eu, cu puterea mea! Am venit la un club care era în faliment, iar de atunci am luat cinci campionate, am jucat în Europa, am dovedit, suntem fie pe locul întâi, fie pe doi sau trei. El ce a dovedit? Să-mi spună, că își dă cu părerea despre toată lumea.
Când era președintele Ligii, toată lumea fura. Nu știu cine e acest Dumitru Dragomir, nu am auzit să fi câștigat vreun campionat, n-am auzit să fi câștigat ceva cu Liga când a fost el. El e deștept, toți sunt proști”, a afirmat Nelu Varga, potrivit primasport.ro.
În urmă cu mai bine de o lună, Dumitru Dragomir s-a arătat de părere că plecarea lui Răzvan Zamfir a fost o greșeală.
„Oracolul din Bălcești” l-a criticat fără reținere pe Nelu Varga. În plus, Dragomir a explicat că Universitatea Cluj a primit un cadou din partea rivalilor.
„E seriozitate multă la U Cluj. Au un președinte destoinic și lângă el e Răzvan Zamfir. Ăla e cel mai bun conducător din România. Mi-am făcut cruce când am văzut că Neluțu (n.r. – Varga) a putut să îl piardă pe Răzvan. Cum să pierzi un om ca Răzvan? E cea mai mare greșeală a vieții.
(n.r. – Nelu Varga îi face campioni pe cei de la U Cluj?) Da, sigur! Când ai cel mai bun general al armatei, tu îl dai afară?”, a avut de spus Dumitru Dragomir, conform fanatik.ro.