UTA a marcat la ultima fază a meciului cu Petrolul golul ce a urcat-o pe loc de play-off în SuperLigă, după 19 runde. Alin Roman este cel care a transformat o lovitură liberă dictată de Istvan Kovacs la câteva secunde după expirarea celor 4 minute de prelungire arătate de la margine.
Eugen Neagoe a fost foc și pară și a comentat ironic remarca presei legată de statutul de cel mai bun arbitru român al lui Kovacs: „Iar eu sunt cel mai bun antrenor din lume, nu știați?”.
În schimb, Adrian Mihalcea a făcut un gest extrem de bucurie imediat după golul lui Roman. Antrenorul celor de la UTA luat-o la fugă spre galeria „roș-albă”, alături de elevii săi din teren și cei de pe banca de rezerve. Fostul atacant al celor de la Dinamo a recunoscut că a fost inspirat Daniel Pancu, cel care duminică seară a alergat de pe banca celor de la CFR Cluj până în careul de 16 metri, pentru a celebra reușita lui Louis Munteanu din meciul cu Universitatea Craiova.
„Nu se mai dă galben în astfel de situații, știam dinainte cu o zi de la Daniel Pancu… M-a inspirat și Pancu în a alege soluția care să nu mă penalizeze pe mine”, afirmă Mihalcea.
Acesta este la al doilea sprint în anul 2025, celălalt având loc la capătul barajului cu FC Voluntari, după ce o salvase de la retrogradare pe Unirea Slobozia. Există, totuși, o diferență.
„A fost pe o distanță mai mică. Știți ce m-a bucurat? În mintea mea, am crezut că numai eu am alergat, dar o bancă întreagă, întreagă echipă, o întreagă familie să meargă împreună cu jucătorii… Mi s-a părut mult mai emoționant și mai plăcut. Și asta îți arată exact imaginea vestiarului în momentul de față”, mai consideră Adi Mihalcea.
După aproape 4 luni, UTA a urcat din nou pe loc de play-off în SuperLigă și are o grămadă de ținte îndreptate spre ea. Formații cu pretenții de titlu sau cupele europene râvnesc la poziția a 6-a a arădenilor, iar campioana FCSB e în capul unei liste pe care se înghesuie și echipele din Cluj, U și CFR, dar și Farul, chiar următorul adversar al „roș-albilor”.
Chiar dacă susține că echipa sa nu are ca obiectiv declarat play-offul, Adrian Mihalcea spune că și UTA are țintele ei.
„În acea zonă a clasamentului sunt cred că vreo șase echipe care speră la acel loc 6. Sunt echipe mai titrate decât noi care în momentul de față se află în spatele nostru și la o diferență nu foarte mare. Dar, totuși, să ținem cont că au trecut 19 etape, adică nici noi nu suntem o echipă de neluat în seamă. Doar că trebuie să ne batem pentru punctele noastre, ăsta e obiectivul. Suntem o țintă pentru toată lumea, cum și noi avem în vizor alte echipe. Țintele noastre sunt echipele care au pus ținta pe noi.
Dar, nu punem o presiune și chiar nu este o presiune aceea de a ajunge în play-off. Muncim la fel de bine, exact cum am făcut-o și în perioada în care rezultatele nu erau cele așteptate. Și poate și simplu fapt că ne gândim doar la un următorul meci și nu ne gândim la ceea ce se întâmplă dacă și dacă și dacă…O luăm meci cu meci și băieții au înțeles acest lucru și iată că reușim să ne menținem în zona bună a clasamentului. Iar acum vă spun că singurul obiectiv este acela de a câștiga trei puncte la Farul. Și după acela de a aduna cât mai multe puncte în această perioadă până la întreruperea campionatului”, a explicat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
UTA e prima în al doilea calup de echipe ce împarte în trei clasamentul SuperLigii. Arădenii au 28 de puncte, iar în 3 puncte sunt înșirate Oțelul, U Cluj, Farul și FCSB. De abia pe poziția a 11-a e clasată CFR Cluj, cu doar 20 de puncte în clasament.