Cristi Borcea, verdict fără să stea pe gânduri despre investiția de milioane de euro a lui Dan Șucu la rivala Rapid: „Asta cere ani”

Răzvan Lunga
Cristi Borcea, verdict fără să stea pe gânduri despre investiția de milioane de euro a lui Dan Șucu la rivala Rapid: „Asta cere ani”
SURSĂ FOTO: SPORT PICTURES

Cristi Borcea, fostul finanțator de la Dinamo, a dat verdictul despre investiția de milioane de euro a lui Dan Șucu la Rapid București.

Omul care a investit la clubul din Ștefan cel Mare în perioada 1995-2012 a tras concluzia despre proprietarul grupului Mobexpert.

Cristi Borcea, verdict fără să stea pe gânduri despre investiția de milioane de euro a lui Dan Șucu la rivala Rapid: „Asta cere ani”

Dan Șucu, deținătorul imperiului Mobexpert, este acționar majoritar la Genoa și Rapid București. Cristi Borcea a vorbit despre implicarea omului de afaceri la clubul de lângă Podul Grant.

Fostul patron de la Dinamo consideră că Dan Șucu este cea mai bună opțiune pentru Rapid. Borcea e de părere că o echipă competitivă nu se face peste noapte, ci e un proces care poate dura ani.

„Nu exista o opțiune mai bună pentru Rapid decât Șucu. El judecă lucrurile. Construiește infrastructura, bazele sportive, după asta se gândește să construiască o echipă competitivă. Asta cere ani”, a declarat Cristi Borcea pentru GSP.

Reacția lui Cristi Borcea după ce Dan Șucu a cumpărat Genoa: „Are toate atu-urile să reușească”

Fostul finanțator de la Dinamo l-a catalogat pe Dan Șucu ca fiind un om de afaceri potent financiar și cu mentalitate de învingător.

„În primul rând, e de admirat. Cred că a fost o nebunie pozitivă, o oportunitate, să ajungă acolo. Nu este ușor, nu va fi ușor. Șucu este un om de afaceri, de succes, are mentalitate de învingător, dar aici, la fotbal, rămâne de văzut.

Important e să scape de la retrogradare. Aici, în Serie A, a mers ca la ruletă, a pus totul pe 17! Dacă scapă, poate construi ceva de viitor, să nu genereze cash-flow.

Dacă, Doamne ferește!, retrogradează, atunci nu va fi bine. Este potent financiar, Dan Șucu, este manager extraordinar, are viziunea de a reuși, are mentalitate de învingător.

Are toate atu-urile să reușească, dar vorbim de alt nivel. Vorbim de top 5 campionate în lume. E un curaj nebun! E ca la ruletă, ori câștigă, ori îngroapă banii… Nu mai există ceva intermediar”, spunea Borcea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]