Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Costel Gâlcă și-a anunțat demisia în direct la TV după ce i-a mitraliat pe șefii Rapidului: „PLEC! N-am contat deloc!”

BREAKING NEWS Costel Gâlcă și-a anunțat demisia în direct la TV după ce i-a mitraliat pe șefii Rapidului: „PLEC! N-am contat deloc!”

Costel Gâlcă și-a anunțat demisia în direct la TV după ce i-a mitraliat pe șefii Rapidului: „PLEC! N-am contat deloc!”
Costel Gâlcă va mai sta un meci pe banca Rapidului, cu U Craiova, apoi va pleca din Giulești. Foto: Sport Pictures

Costel Gâlcă (54 de ani), i-a criticat pe șefii de la Rapid, după remiza cu FC Argeș, 2-2, și a anunțat că va părăsi „cu siguranță” Giuleștiul după ultimul meci al sezonului. Tehnicianul își încheie contractul în vară și nici nu a așteptat să vadă dacă poate fi vorba despre o ofertă de prelungire, preferând să își anunțe de pe acum plecarea, gest echivalent cu demisia.

Giuleștenii au condus cu 2-0 la Mioveni, iar suporterii încă păstrau speranțe de calificare în cupele europene, chiar dacă mici. Piteștenii, însă, au revenit pe tabela de marcaj, iar la ultima fază din prelungiri ar fi putut chiar să se impună, însă Aioani a apărat o lovitură de la 11 metri. S-a terminat 2-2, suficient pentru ca formația lui Dan Șucu să rateze, din nou, participarea în competițiile continentale.

În acest moment, Rapid nu o mai poate ajunge pe Dinamo, ocupanta locului 4 în prezent – ultimul care mai poate duce în Europa.

Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid!

Rapid rămâne fără antrenor la finalul acestui sezon. Costel Gâlcă a anunțat, fără dubii, că va părăsi Giuleștiul după ultimul meci al stagiunii, cu Universitatea Craiova.

Tehnicianul nu a mai ținut cont de nimic după fluierul de final de la Mioveni și a răbufnit împotriva propriilor conducători, despre care spune că nu l-au lăsat să ia decizii importante și să schimbe, astfel, lucrurile care nu mergeau cum ar fi trebuit.

„Primă repriză foarte bună, FC Argeș nu a ajuns lapoarta noastră. Am avut ocazii de 2-0. În repriza a doua au venit cu intensitate, jucători noi au vertiticalizat, cu centrări de pe lateral. Am avut superioritate în careu, dar au marcat un gol cu un atacant. Din punctul meu de vedere, nu a fost penalty. Am avut ocazia să facem 3-2, dar, când ratezi, fotbalul te pedepsește. Se mai întâmplă.

(n.r. Ce a lipsit) Să marcăm, să avem disciplină nu doar în teren. Ca să te bați sus trebuie să muncești mai mult, să fii mai profesionist. Ei și-au dorit și cu U Cluj și după aia. Dar atât am putut să dăm în momentul de față.

Am avut și accidentări. Trebuie să faci totul profesionist de la început și să le reglezi pe parcurs. Sunt multe probleme, inclusiv accidentările. Mă așteptam ca toți să dăm mai mult. Am analizat jucătorii, jocul, știam slăbiciunile. A fost bine când am fost sus, dar era normal să apară o cădere.

Nu am avut putere de decizie. Opinia mea nu a contat, asta s-a văzut în timp. Dacă nu a fost luată în considerare, facem altceva. Am vrut să schimb lucruri, dar nu s-a putut.

Dacă vrei să te bați la campionat, trebuie să fii mai incisiv. Trebuie să știi să încadrezi jucătorii. Nu e vorba că jucătorii sunt răsfățați. Jucătorii sunt mai puțin vinovați.

Cu siguranță va fi ultimul meci cu Craiova. Termin contractul și după aceea plec”, a declarat Costel Gâlcă, la Digi Sport.

Parteneri