Cifre fabuloase pentru Ciprian Deac, fotbalistul de la CFR Cluj care a intrat în clubul Vigu! A ajuns la borna 400 în Superliga, are 7 titluri și 4 Supercupe ale României. SPECIAL

Cifre fabuloase pentru Ciprian Deac, fotbalistul de la CFR Cluj care a intrat în clubul Vigu! A ajuns la borna 400 în Superliga, are 7 titluri și 4 Supercupe ale României. SPECIAL

Contemporan din nefericire cu o perioadă de decădere a fotbalul românesc la mai toate nivelurile, despre Ciprian Ioan Deac nu se poate spune însă că n-a evoluat la cel mai înalt nivel.

A marcat și a dat o mulțime de pase de gol, a condus adesea jocul echipei sale, a evoluat la echipa națională mare și la cea U21, în cupele europene, a câștigat tot ce înseamnă trofeu important în fotbalul românesc.

Cifre fabuloase pentru Ciprian Deac, fotbalistul de la CFR Cluj care a intrat în clubul Vigu! A ajuns la borna 400 în Superliga, are 7 titluri și 4 Supercupe ale României. SPECIAL

Iar acum, spre apusul carierei, este ca vinul, începând să bată recorduri cifrice.

Este de ceva timp golgeterul all-time al CFR Cluj pe prima scenă, depășindu-l pe legendarul (aici termenul nu este deloc deplasat față de atâtea alte folosiri ale sale pe internet) Mihai Adam, ajungând la zi la 75 de goluri pentru cei din Gruia, din totalul de 85 al reușitelor sale pe prima scenă.

Însă în această ultimă etapă, a 27-a din sezonul regular 2023/24, lovitura a dat-o în ceea ce privește numărul de meciuri. Împotriva lui Dinamo a jucat pentru a 400-a oară în primul eșalon, intrând astfel în onorantul Club Vigu (după numele primului fotbalist care a izbutit să ajungă la acest număr).

Este al 27-lea fotbalist care atinge acest pretențios număr, fiind totodată singurul care o face din actualul sezon. Dintre jucătorii activi se mai află în acest club doar Dan Nistor, intrat sezinul trecut, ajuns acum la 431 de meciuri.

Ciprian Deac a jucat la trei echipe din străinătate

Debutul pe prima scenă și l-a făcut acum 17 ani și jumătate, pe când Deac avea 20 de ani și jumătate, la 6 august 2006, într-o victorie la scor acasă, 4-0 cu Unirea Urziceni.

De-atunci, cu excepțiile în care a evoluat la cele trei echipe ale sale din străinătate (2010-11 la Schalke 04, 2015 la FK Aktobe și 2016 la Tobol Kostanai), a activat pe prima scenă, unde a adunat 17 sezoane.

Iar cele 400 de partide le împarte la trei echipe, majoritatea covârșitoare fiind la CFR Cluj. Mai exact 355, la Rapid fiind 30, iar la Oțelul 15. Meciuri la care, printre altele, a contribuit la cucerirea a șapte titluri de campion național.

Și apropo de recorduri, el mai deține unul, acesta la nivel național chiar, având cele mai multe supercupe câștigate, 4 (2009, 2010, 2018 și 2020, mai jucând alte 4 finale, 2012, 2019, 2021, 2022).

Repartizarea pe sezoane a celor 400 de meciuri

2006-07: CFR Cluj 11
2007-08: CFR Cluj 10
2007-08: Oțelul 15
2008-09: CFR Cluj 18
2009-10: CFR Cluj 24
2010-11: CFR Cluj 4
2011-12: Rapid 30
2012-13: CFR Cluj 18
2013-14: CFR Cluj 28
2014-15: CFR Cluj 18
2016-17: CFR Cluj 14
2017-18: CFR Cluj 34
2018-19: CFR Cluj 26
2019-20: CFR Cluj 25
2020-21: CFR Cluj 34
2021-22: CFR Cluj 39
2022-23: CFR Cluj 31
2023-24: CFR Cluj 21

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania