Centralul fluieră finalul partidei!
Adrian Păun își trece și el numele pe tabela de marcaj!
Louis Munteanu înscrie pentru a treia oară în această partidă și completează hat-trick-ul.
Mohammed Kamara își trece din nou numele pe tabelă!
Arbitrul fluieră startul reprizei secunde!
Centralul fluieră finalul primei părți!
Kamara punctează pentru gazde și clujenii se distanțează pe tabelă după doar 20 de minute!
Louis Munteanu dublează avantajul gazdelor în doar patru minute și meciul e ca și rezolvat!
Louis Munteanu deschide scorul la prima ocazie importantă a gazdelor!
Arbitrul fluieră începerea partidei!
CFR Cluj: Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Korenica, Djokovic, Fica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara Rezerve: M. Popa, Abeid, Graovac, Țîrlea, Name, Emerllahu, A. Păun, Șfaiț, Deac, Postolachi, Juric Absent: Tacthsidis (accidentat) Antrenor: Dan Petrescu
Gloria Buzău: Greab – Turda, Dobrosavlevici, Puerto – Ciranni, L. Mihai, D. Albu, Tavares, De Nooijer – K. Brobbey, Ișfan Rezerve: Railean, Greab, Dumitrașcu, Saveljevs, Jipa, S. Pîrvulescu, Benavente Absent: Budescu (accidentat) Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca) Arbitru: Andrei Moroiță // Asistenți: George Neacșu, Raul Ghiciulescu Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan // Asistent VAR: Marius Omuț
Partida CFR Cluj – Gloria Buzău va avea loc în cadrul ultimei etape din sezonul regulat și poate fi urmărită Live Blog pe www.prosport.ro.
De asemenea, meciul în care clujenii pot reveni pe fotoliul de lider, în cazul unei remize a roș-albaștrilor cu Universitatea Craiova, este Live Video Online pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Dan Petrescu a revenit la Cluj înaintea ultimei etape din sezonul regular. Echipa „Bursucului” se află pe poziția a 4-a în clasament, la doar două puncte de liderul FCSB, iar conducerea clubului nu este mulțumită de rezultatele din ultima perioadă. CFR Cluj se va duela cu o echipă aflată în criză pe final de sezon.
Elevii lui Eugen Neagoe fac deplasarea la Cluj separat. Titularii merg cu avionul, în timp ce restul echipei se va deplasa cu autocarul până la Cluj.
Buzoienii s-au instalat încă de la începutul sezonului pe ultima poziție în clasament și șansele sunt din ce în ce mai mici să evite retrogradarea, la doar un an de la revenirea în Superliga.
Clujenii au un parcurs foarte bun în acest sezon, înregistrând un singur eșec în ultimele 19 meciuri, chiar împotriva rivalei din oraș, Universitatea Cluj, 2-3.
În rest, elevii lui Petrescu au bifat 9 succese și 9 remize. De partea cealaltă, echipa lui Eugen Neagoe vine după o serie de 9 înfrângeri, o remiză și un singur succes înregistrat cu Unirea Slobozia la finalul lunii ianuarie, 3-0.
În deplasare, buzoienii nu au câștigat niciun punct din 30 septembrie. În partida tur, CFR Cluj s-a impus la limită, 1-0, grație reușitei lui Virgiliu Postolachi.
Deși întâlnește o echipă mult la slab cotată, ale cărei rezultate din ultimele etape arată contrariul față de ceea ce spune Dan Petrescu, tehnicianul clujenilor a declarat că duelul cu Gloria Buzău este cel mai dificil din acest start de an, mult mai dificil față de ce îl așteaptă în play-off.
Toată lumea crede că e un meci ușor. Mă deranjează foarte tare. Ăsta e cel mai greu meci, nu cele din play-off. Toate lucrurile de acolo mă fac să îmi fie teamă. Nu au avut rezultate, dar jocul e mai bun. Ultimul meci cu UTA meritau să-l câștige cu 3-4 goluri avans. Au adus 6-7 jucători interesanți, cum ar fi Luckassen, De Nooijer. Poate e ceva în interior, dar individual arată bine. Au avut ghinion cu UTA. Eu știu că mereu e foarte greu cu echipa de pe ultimul loc. Tachtsidis e singurul jucător accidentat. Sper să nu pierdem, dar numai noi avem de pierdut mâine”, a declarat Dan Petrescu la conferința premergătoare meciului.
Echipe probabile:
CFR Cluj: Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Korenica, Djokovic, Fica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Gloria Buzău: Lazar – Ciranni, Puerto, Cestor, De Nooijer – L. Mihai, Dr. Albu – Ișfan, Tavares, Benavente – Brobbey
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER