Mirel Rădoi e noul antrenor FCSB și preia campioana ultimelor două sezoane dintr-o ipostază neverosimilă: echipă în play-out cu obiectiv calificarea în Conference League. În acest context, știind modul de lucru al patronului, întrebarea tuturor suporterilor roș-albaștri, și nu numai, se rostește parcă de la sine: cât va lucra Rădoi cu Gigi Becali?
După ani buni în care a lucrat alături de Mirel Rădoi, jurnalistul Gabriel Berceanu propune în episodul din această miercuri al rubricii noastre o variantă-șoc pentru mandatul antrenorului la FCSB, în vreme ce Daniel Nazare merge pe un scenariu dulce-amar pentru finalul poveștii dintre tehnician și patron. Ca de fiecare dată, tu alegi în sondaj deznodământul pe care îl anticipezi.
Să facă echipa cu care Craiova ia titlul Craiovei și imediat, din play-out, pe cea cu care FCSB să își ia titlul înapoi de la olteni!
Am lucrat cu Mirel Rădoi în perioada 2018-2021 și în patru ipostaze profesionale diferite pentru el. Manager sportiv al naționalei U21, apoi selecționer România U21, antrenorul reprezentativei olimpice și selecționerul naționalei de seniori a României.
Am lucrat îndeaproape cu Mirel Rădoi timp aproape 4 ani și o spun cu mâna pe inimă: este omul pe care îl cunosc cel mai puțin din categoria celora pe care toți își imaginează că îi cunosc foarte bine. De ce? Niciun răspuns nu m-a convins astfel încât să vi-l pot împărtăși.
E foarte probabil ca, atunci când crești admirând pe cineva, să-ți pui singur și inconștient o sfială înaintea percepției. Dar e foarte posibil și ca Mirel să fie la fel de greu de perceput ca om pe cât sunt de dificil de anticipat mutările lui ca antrenor. N-am spus-o eu, Adi Mihalcea și mulți alți tehnicieni vorbesc despre dificultatea „citirii” lui Rădoi înaintea meciurilor directe și pe durata lor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FNu-e-chiar-gratis-Mirel-Radoi-va-lua-totusi-bani-de-la-FCSB-scaled.jpg)
FOTO: Sportpictures
Așadar, din câte îl cunosc pe Mirel, pentru că pe Gigi Becali avem senzația că îl cunoaștem toți, cred că oferta de 1,6 milioane euro pe an pentru un contract la altă echipă, începând din vară, a fost utilizată inteligent de Rădoi ca un instrument. Pentru a consolida ferm condițiile de lucru la FCSB cu Gigi Becali în aceste trei luni. Și a proiecta inclusiv perspectivele unei eventuale continuări pe banca FCSB.
Pentru că știu cât de mult își dorește Mirel Rădoi să continue și din vară la FCSB. Dincolo de sentimente, există și un gând care te roade în negura minții, oricât de adânc și indiferent cât ai încerca să blochezi egoismul profesional:
Oferta de 1,6 milioane euro e reală, indiscutabil. Dar faptul că Mirel a simțit nevoia să o utilizeze în concretețea ei pe fondul discuțiilor cu Becali, ba chiar, atenție!, oferind datele financiare înspre un partener de discuție pentru care banii chiar înseamnă totul, asta îmi demonstrează că are o semnificație specială.
Prin ea, Rădoi nu-l pune pe Becali în fața gândului „trebuie să mă abțin pentru totdeauna de la a interveni la echipă”. Un gând care l-ar termina pe finanțator și care ar compromite din start colaborarea. În general, Becali nu poate lucra cu lucruri definitive, se sperie teribil de sentințe fără recurs. Iar Rădoi știe asta foarte bine.
Rădoi setează cadrul de lucru „pas cu pas”, se vede și din declarațiile lui la numire, „sunt aici să văd”, „să iau fiecare partidă în parte”. Inclusiv la subiectul ofertei din vară a reacționat confirmând ceea ce cred și susțin aici: „să vedem unde suntem la vară, după aceea este destul timp”.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FMirel-Radoi-a-reactionat-cand-a-auzit-numele-echipei-cu-care-s-ar-fi-inteles-deja-din-vara-pe-un-salariu-de-1.600.000-de-euro-%E2%80%9EO-sa-raspund-totusi.jpeg)
FOTO: Sport Pictures
Ce obține Rădoi? Un factor important în a-și garanta independența în aceste trei luni. Obține trei luni întărite într-un mediu de lucru normal. Bazat pe capacitatea lui profesională, Rădoi e convins că duce FCSB în Conference League. Iar la vară își va deschide prin această strategie poate unica șansă de a continua la FCSB în condițiile dorite de el, cele ale firescului:
Cel mai probabil, atunci Gigi Becali va trâmbița că și-a învățat lecția, că face orice ca să rămână Mirel în noul sezon și încă 10 ani pe bancă, să ducă echipa în Liga Campionilor… Va anunța că se va abține în continuare. Dar știți cât o va face?
Până când FCSB va fi pe primul loc în Superliga, jucând încântător, cu o echipă construită din transferurile gândite de Mirel Rădoi. Abia atunci Gigi Becali va interveni și îl va îndepărta pe Mirel! Da, sună paradoxal, dar atunci sunt sigur că o va face! Iar Mirel Rădoi, oricât de puțin l-aș cunoaște, sunt ferm convins că știe același lucru.
Calificarea în Conference League nu e văzută de Gigi Becali drept un lucru măreț. Dar când „Mirel will make FCSB great again”, Gigi Becali va porni sfârșitul. De ce? Știu că sună nebunește, dar mi-o asum și ne reauzim la vară:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2F491222310_678107608347255_1591360990164962647_n.jpg)
Mirel Rădoi nu este antrenorul care să-și irosească minutele în care respiră. Îi place să antreneze, să simtă fotbalul, să se încarce din partide, să țipe, să-și roadă unghiile, în niciun caz să piardă. Nu poate fi invitat permanent la emisiuni TV ori online, pe 100-150 de euro bucata, precum alți colegi de licența Pro. Nu merge la plimbare în parc și nici nu „rupe” mall-urile. Se plimbă cu luxosul Brabus 600, dar nu știm pe unde. Asta îi place. Dar acum vrea să fie în iarbă și să ia decizii.
Așadar, trei luni la FCSB sunt pentru el ceva de relaxare, un ceai de seară târzie sau o cafea dimineața devreme. Are presiunea locului 1 în play-out și a unor baraje ulterioare, FCSB oricum ar fi plecat cu prima șansă în atingerea obiectivului Conference League, dar cu imixtiunea patronului. Acum, e un pic altfel. Pentru că Gigi Becali nu se va băga. Din două considerente.
Primul: Gigi Becali e speriat. Nu mai știe ce să facă, FCSB coboară spre dezastru. E ca fetița cu chibrituri la aragaz sau ca pilotul beat la manșa unui Boeing 404 în picaj. Nu știe cum să procedeze, se sufocă, nu mai poate respira de nervi și furie.
Doi: nu suportă umilința. Mai ales aia cu FC Argeș.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F04%2Fgigi-becali-speriat.jpeg)
Știe că Rădoi îl salvează și îi va da credit. Evident, trei luni. Apoi, nu. Și atunci, Rădoi, băiat deștept, stă cât trebuie: duce echipa în Conference League și-l lasă pe Gigi Becali singur cu jucăria lui. Abia în acel moment îi va dispărea sperietura lui Gigi și va prinde curaj. Dar Mirel va fi deja… pa-pa!
Becali va găsi iar un executant, precum se angajează azi în România livratorii Glovo. Și-l va pune să facă schimbările dorite cu jucătorii aduși de Gigi Becali după ce seara, la TV, pe un alt stadion de prin Superliga, aceștia se vor fi remarcat prin niște reușite.
Unii îl critică azi pe Rădoi că a acceptat să revină la FCSB, dar ăsta e momentul când panica l-a cuprins pe Gigi Becali și antrenorul își poate face meseria. De ce să nu încerci, de ce să nu fii profesionist? Nu-mi pare rău că Rădoi a venit la Gigi Becali, îmi pare rău că nu durează mult.
FCSB în Conference League și Gigi Becali iarăși singur, căutând un antrenor care să-i cânte în strună. E imaginea perfectă pentru viitorul FCSB din vară încolo, sub bagheta oierului de la FC Athos. Cineva spunea, cândva, că „istoria se repetă și ăsta e defectul ei”. E valabil și în fotbal.