Rapid nu merge grozav în Superliga, însă Dan Șucu poate să facă o afacere foarte bună cu Alex Dobre, unul dintre jucătorii importanți din Giulești.
Dobre este dorit de cei de la Westerlo, conform jurnaliștilor belgieni de la voetbalnieuws.be.
Lotul Rapidului s-ar putea schimba radical în această vară, în condițiile în care giuleștenii sunt pe cale să aibă iar un sezon mult sub așteptări, fără vreun trofeu.
Presa din Belgia scrie despre interesul lui Westerlo pentru Alex Dobre, jucător care nu se regăsește în tricoul Rapidului. Dacă giuleștenii sunt acum în criză în play-off și riscă să rateze Europa, Westerlo luptă pentru calificarea în Conference League, iar în sezonul viitor ar putea să aibă ambiții și mai mari în Belgia.
Internaționalul român ar putea să plece, astfel, la finalul sezonului. Important de menționat este că Dobre mai are contract cu Rapid până în 2027, ceea ce înseamnă că Dan Șucu poate încasa o sumă importantă pentru jucătorul care a impresionat în prima parte a sezonului, stingându-se apoi pe parcurs.
Până să se gândească serios la o revenire în străinătate, Dobre trebuie să arate de ce este în stare în partida pe care Rapid o va juca în Giulești cu CFR Cluj, echipă care joacă tot mai bine sub comanda lui Daniel Pancu.
Un transfer la Westerlo ar putea să fie varianta ideală pentru Alex Dobre, care n-a fost criticat doar de fani în ultima perioadă.
Florin Motroc nu înțelege nici el jocul rapidistului, care n-ar fi în cele mai bune relații cu tehnicianul Costel Gâlcă.
Dobre a dezamăgit și în ultima etapă din Superliga, așa cum s-a întâmplat și cu alți jucători importanți. Titular, Alex Dobre a avut o evoluție modestă în meciul pe care Dinamo l-a câștigat în fața Rapidului, scor 3-1.
„Este un jucător care e de nerecunoscut, iar declarația pe care a dat-o m-a șocat! El joacă de aproape un an cu Gâlcă. Cu același antrenor, cu aceeași tactică. Unde e problema în jocul lui? Nu înțeleg. Nu e alt antrenor, nu e alt sistem, nu i-a cerut nimic altceva decât să-și pună în valoare calitățile pe care a arătat că le are”, a declarat Florin Motroc, pentru ProSport, la “Exclusiv Rapid”.