Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „Aşa ceva nu am crezut. Marius Şumudică poate să se ducă la Genoa”. Ipoteza incredibilă lansată de un căpitan al Rapidului

„Aşa ceva nu am crezut. Marius Şumudică poate să se ducă la Genoa”. Ipoteza incredibilă lansată de un căpitan al Rapidului

Andrei Ducman
28 ian. 2025, 15:35, Superliga
„Aşa ceva nu am crezut. Marius Şumudică poate să se ducă la Genoa”. Ipoteza incredibilă lansată de un căpitan al Rapidului
Foto: Sport Pictures

Un fost căpitan al Rapidului a lansat o ipoteză incredibilă, susținând că e posibil ca Marius Șumudică să ajungă să o antreneze pe Genoa.

O legendă a Rapidului, Nicolae Stanciu, a făcut o serie de declarații explozive despre ce viitor ar putea avea clubul alb-vișiniu. Fostul fotbalist crede că Marius Șumudică poate ajunge pe muchie de cuțit la Rapid, fiind posibil să fie înlocuit în orice moment.

Un fost căpitan al Rapidului lansează o ipoteză șocantă despre Marius Șumudică la Genoa

Nicolae Stanciu a oferit o ipoteză șocantă, aceea ca Marius Șumudică să meargă la Genoa, grație simplului fapt că totul depinde de Dan Șucu. Fostul căpitan al clubului punctează faptul că legăturile dintre Genoa și Rapid pot fi benefice pentru ambele cluburi.

„Acum se poate întâmpla orice, se poate aduce antrenor de la Genoa, se pot aduce antrenori din Italia și invers, se pot face schimburi de jucători, tranzacții, se poate întâmpla orice la Rapid acum! Dacă Dan Șucu e patron, Șumudică poate să se ducă la Genoa și invers, nu e niciun fel de problemă!

Poate să facă ce vrea, dacă dânsul e patron. Eu nu am crezut așa ceva, că un patron, vreodată… Eu am mai spus-o. Adică, să vină patroni străini să investească la noi, bine, a mai fost Claudio Zambon sau Valeri Moraru…”, a spus Nicolae Stanciu, conform Cancan.

Se califică Rapid în play-off cu Marius Șumudică pe bancă?

Fostul fotbalist al giuleștenilor a discutat și despre șansele echipei de a se califica în play-off-ul Superligii, declarându-se optimist.

„E pe un trend ascendent Rapidul. Sunt două victorii iată, cu Iași și cu Craiova, iar acum echipa este aproape 100% să intre în play-off”, a mai spus Nicolae Stanciu, despre clubul unde a activat în trecut.

Giuleșteanul a discutat chiar și despre șansele pe care Rapid le poate avea la titlu, odată intrată în play-off. Nicolae Stanciu crede că orice posibilități sunt deschise, însă este nevoie de multă muncă pentru asta.

„Da, de ce nu? Sunt echipe puternice, FCSB mai joacă și prin alte competiții, poate fi obosită în play-off, se poate întâmpla orice. Locurile 1-2 se pot lipi de Rapid, nu e niciun fel de problemă. La ce joacă toată lumea, nu ar fi o surpriză.

Procentajul ca giuleștenii să câștige titlul este de 50%. Rapid poate să crească de la meci la meci, la câte partide mai sunt în campionat, și în play-off, această echipă are potențial să crească. La alte echipe nu mai văd potențialul acesta de a progresa.

De exemplu, Craiova… Gâlcă nu poate să facă progresie mai mult decât atât la această echipă. Eu nu știu de ce el s-a dus să antreneze acolo! Oltenia e la fel că Rapidul, e un viespar”, a mai spus acesta.