Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Antrenorul din Superliga trage un semnal de alarmă: „Am nevoie urgent de 5-6 jucători. Am rămas doar într-un singur fundaș central”. Vrea și trei fotbaliști de la FCSB. EXCLUSIV

Antrenorul din Superliga trage un semnal de alarmă: „Am nevoie urgent de 5-6 jucători. Am rămas doar într-un singur fundaș central”. Vrea și trei fotbaliști de la FCSB. EXCLUSIV

Daniel Vlad
20 iul. 2025, 14:45, Superliga
Antrenorul din Superliga trage un semnal de alarmă: „Am nevoie urgent de 5-6 jucători. Am rămas doar într-un singur fundaș central”. Vrea și trei fotbaliști de la FCSB. EXCLUSIV

Mihai Teja a spus pentru ProSport că are nevoie urgent de mai mulți jucători pentru a putea avea un parcurs onorabil în Superliga.

Metaloglobus este considerată victimă sigură în Superliga de majoritatea oamenilor de fotbal din România, deși formația pregătită de către Mihai Teja a produs surpriza acestei etape și a remizat pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 2-2, bucreștenii revenind de la 0-2.

Antrenorul din Superligă trage un semnal de alarmă: „Am la antrenamente doar 16 jucători de câmp. Îi doresc pe Gheorghiță, Edjouma și Băluță!”

Însă, cu toate acestea Mihai Teja, antrenorul celor de la Metaloglobus, trage un semnal de alarmă și anunță că are neapărat nevoie de cinci – șase jucători, mai ales că Junior Morais și fundașul central Dumitru s-au accidentat.

De asemenea, ar dori de la FCSB pe unii ca Gheorghiță, Băluță și Edjouma.

„Vă dați seama că acest punct luat cu Hermannstadt în deplasare face bine moralului nostru, după ce pierdusem pe teren propriu meciul cu Universitatea Cluj, cu 1-4. Mulți poate că se gândeau că vom pleca și cu sacul plin de goluri de la Sibiu, după ce au văzut că suntem conduși cu 2-0, nu? Însă, eu vă spun sincer că am avut încredere în băieții mei și am sperat că vom întoarce rezultatul. Șimțeam de la marginea terenului acest lucru.

Dar, meciul cu Hermannstadt a trecut iar noi am început deja pregătirea partidei cu Petrolul. Însă, suntem cam puțini jucători la antrenamente. Junior Morais este accidentat, iar acum la Sibiu l-am pierdut și pe fundașul central Dumitru. Ca să fiu sincer noi aveam în lot doar doi fundași centrali de meserie. Iar acum, după ce Dumitru s-a accidentat am rămas doar cu un singur fundaș central de meserie. Am nevoie urgentă de cinci – șase jucători. În afară de cei trei portari, am sub comandă la antrenamente doar 16 jucători de câmp. Sper că patronul nostru și cu cei din conducere vor mai rezolva în această săptămână unele transferuri. Mi-aș dori de la FCSB vreo trei jucători dacă se poate. I-aș vrea pe Gheorghiță, Băluță și Edjouma. Eu îi vreau, dar nu știu dacă și ei vor să vină la noi. Am fost în discuții cu Albu, dar el a decis să accepte o ofertă financiară mai bună de la Chindia și a semnat cu această echipă. Dar mă bucur că am rămas totuși cu Huiban, deși el a intrat în programul echipei doar cu 10 zile înainte de startul campionatului. A avut și el unele oferte, însă mă bucur că a rămas la noi”, a încheiat Mihai Teja.

ProSport a aflat că de câteva zile se află la antrenamente sub comanda lui Mihai Teja și fundașul central Cosmin Achim, 27 de ani, dar acesta nu a semnat încă un contract cu echipa bucureștenilor. Achim a fost suspendat un an de către FRF în 2023 pentru că ar fi jucat la pariuri sportive. Meciurile anchetate de către FRF au fost din perioada în care fotbalistul evolua la FC Voluntari.