Alexandru Pașcanu a oferit declarația serii după ce a marcat în victoria pe care Rapid București a obținut-o în fața celor de la FC Argeș, scor 2-0, în etapa cu numărul 16 din Superliga României.
Fundașul giuleștenilor a explicat cum a reușit să înscrie golul al doilea al giuleștenilor, profitând de o pasă pe care a primit-o de la Tobias Christensen, în minutul 70.
Rapid București s-a impus în fața celor de la FC Argeș, scor 2-0, în etapa cu numărul 16 din Superliga României. Printre marcatori s-a aflat și Alexandru Pașcanu, cel care a înscris al doilea gol al giuleștenilor. La finalul meciului, acesta a oferit declarația serii, explicând cum a reușit să își treacă numele pe tabela de marcaj.
„M-a prins faza acolo, mai avansat. Am văzut că o are Tobias, i-am zis să o pună, să dau la poartă. Am zis să-mi încerc norocul, am încredere în șutul meu.
(Rapidul pe primul loc) Am avut mai multe ocazii, chiar dacă nu au fost șuturi pe poartă. Am făcut un meci bun. Am ținut mingea, am fragmentat jocul, ne-am apărat bine la faze fixe. Suntem fericiți.
(Începe Rapidul să semene cu CFR-ul care câștiga campionate?) Ambele echipe joacă în vișiniu. Anul trecut au fost momente în care nu știam să fragmentăm jocul, nu ne cunoșteam așa de bine. Erau mai greu, au venit mulți jucători noi, era greu să faci o echipă. Acum, suntem aproape vestiarul de anul trecut. Cred că se vede chestia asta, e principalul avantaj. Și la echipele mari, când aduc jucători, durează să se formeze o echipă adevărată.
(Antrenorul tot vă ceartă în timpul jocului) Să ne certe în continuare. Avem lucruri de îmbunătățit, nu am făcut meciuri perfecte. Este loc de îmbunătățire, mai e mult de muncă până la finalul sezonului. Trebuie să tragem la antrenamente și rezultatele vor veni.
(Cum ați primit lista cu convocările? Doar doi jucători de la Rapid. Te așteptai să fii pe listă?) Eu am primit un mesaj cu lista, nu o văzusem. Toți jucătorii își doresc să ajungă la echipa națională. Poate unii sunt dezamăgiți. Eu nu sunt dezamăgit. Știu că dau totul, mai mult nu pot face. Încerc să joc cât mai bine, sunt mulțumit de cum mă antrenez și de cum joc”, a declarat Alexandru Pașcanu, la DigiSport.
Claudiu Petrila a fost convocat la echipa națională a României pentru meciurile pe care prima reprezentativă le va disputa în luna noiembrie. Fotbalistul Rapidului s-a arătat extrem de fericit și a povestit cum a primit această veste.
„(Cum se văd lucrurile acum?) Au fost niște zile foarte frumoase, cu vești foarte bune pentru mine. Ieri am aflat că sunt chemat la lot, azi am câștigat, suntem pe primul loc. Suntem într-o situație bună.
(Cum a fost meciul din această seară?) În seara asta ne-a interesat să luăm punctele, să fim pe primul loc. Consider că am controlat meciul. Defensiv am făcut un joc foarte bun. Plecăm acasă fericiți.
(Arată Rapid ca o echipă care luptă la titlu?) Da, în sinea noastră știm că trebuie să ne batem pentru campionat. E o presiune mare, să luăm un trofeu în acest an. Ne bucurăm de fotbal, sperăm să o ținem tot așa.
Nu mă așteptam să merg la națională. Am fost surprins când m-au sunat. Sunt fericit, merg acolo cu tot dragul. Nu știu de ce nu mă așteptam. Nu am fost în cea mai bună perioadă a mea. Sunt fericit.
(Cum se vede meciul cu Bosnia?) Va fi un meci foarte greu, trebuie să mergem încrezători, să câștigăm”, a declarat Claudiu Petrila.