Alex, fiul dinamovistului Nistor Văidean, interviu fără perdea. Și-a desființat tatăl, a vorbit despre regrete și vrea să creeze noi fotbaliști: „Un frustrat! A zis că nici la moartea lui să nu vin”. EXCLUSIV

ProSport a stat de vorbă cu Alexandru Văidean, fost jucător la Dinamo 2, Brașov, Bacău și FC Voluntari, în prezent scouter al Federației Române de Fotbal.

Totodată, Alexandru Văidean (38 de ani) este fiul fostului mare dinamovist Nistor Văidean, cel care însă l-a părăsit la doar o lună după ce se născuse în anul 1987.

Alex, fiul dinamovistului Nistor Văidean, interviu fără perdea: și-a desființat tatăl, a vorbit despre regrete și vrea să creeze noi fotbaliști

Alexandru Văidean și-a povestit viața, inclusiv momentul în care tatăl lui a decis să-l părăsească, dar și ce s-a întâmplat ulterior. În plus, actualul scouter de la FRF are o școală de fotbal care îi poartă numele și a vorbit despre dedesubturile de la juniorii lui Dinamo, club cu care și-a încheiat de curând colaborarea.

– Salut, Alex. Cred că înainte de toate ar trebui să-ți faci o autodescriere pentru oamenii care nu te cunosc.
– Salut, Alin. Îți mulțumesc pentru invitația la acest minunat interviu. Numele meu este Alexandru Văidean. Activez în lumea fotbalului juvenil din 2010 de când m-am lăsat și de fotbal. Am avut o carieră fotbalistică la Fotbal Club Dinamo 1948 de la vârsta de 6 ani. În tainele fotbalului am început cu domn profesor Emil Ursu, unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut. De asemenea, am cochetat cu echipa a doua a lui Dinamo când Cornel Țălnar era antrenor. Am fost și la FC Brașov, la FC Bacău.

Vezi galeria foto
10 poze

„Sechelariu mi-a dat o primă de instalare de 15.000 de dolari”

– Ai prins perioada cu Dumitru Sechelariu?
– Da, am prins perioada cu domnul Sechelariu, un om de nota 10. Îți spun doar că în momentul în care am intrat la Sechelariu în birou n-am văzut în viața mea atât de mulți bani. Eram un junior în 2006, voiam să scap de Dinamo, n-a vrut sau n-a putut nea Romică Pașcu să dea banii pe care i-a cerut Dinamo și prin intermediul unui foarte bun prieten de-ai mei m-a dus la FCM Bacău. Am intrat înauntru. A fost să mă vadă doar la un singur meci. M-a chemat la Bacău să semnez. Țin minte și acum că în 2006 iarna mi-a dat o primă de instalare de vreo 15.000 de dolari. Am văzut banii și m-a luat tremuratul.

Din ce-a ajuns să trăiască Adrian Diaconu. „Rechinul” face bani dintr-o meserie nouă la Air Canada

23:45

Filipe Coelho, mesaj mobilizator după Petrolul – Universitatea Craiova 0-4 în Cupa României: „Nimeni nu are timp să se relaxeze”

23:42

– În 2006 cred că cu 15.000 de dolari îți luai o garsonieră, nu?
– Era o garsonieră. Chiar și un apartament cu două camere prin Balta Albă. Adică foarte mulți bani. Nu o să uit niciodată cum m-a primit acel om. A fost unul dintre cei mai importanți oameni pe care i-am cunoscut, în afară de cei care au condus înainte destinele fotbalului românesc. Atât de dulce ca om, atât de valoros. Chestia asta cu respectatul am luat-o de la el. Respect începând cu femeia de serviciu până la cel mai important om. Același respect. Un om de nota 10. La fel pot să zic și de Jean Pădureanu, un om de nota 1000.

– Dar ai văzut cum sunt considerați cei doi?
– Da, și Romică Pașcu. Am colaborat cu toți 3. I-am prins pe toți 3.

– Știi ceva mai mult de atât din perioada aia, că știi cum erau meciurile atunci?
– Chiar dacă toată lumea spune că atunci erau meciuri aranjate, că se știau dinainte rezultatele, era fotbalul mai bun decât e azi. De ce spun chestia asta? Pentru că dacă ne uităm la echipele pe care le aveam înainte 90% erau români, iar 10% erau străini, dar de calitate. Steaua București îl avea pe Thereau, la Timișoara era Emeghara, la Vaslui erau Adailton, Wesley, Temwanjera. Și la Dinamo în perioada 2006-2007 unul dintre cei mai remarcați jucători era Ze Kalanga. O viteză foarte bună, un jucător exploziv și un jucător de calitate. În ziua de astăzi…

– Da, dar pe cât de buni erau jucătorii, pe atât de multe manevre se făceau? Și acum poate se fac, dar la un nivel ceva mai mic.
– Manevre… vorbești de comision?

– Vorbesc de tot ce înseamnă manevre. De la blaturile care se făceau și sunt cunoscute până la …
– Am auzit, nu sunt convins că în urmă cu câțiva ani s-a dus cineva să semneze cu o echipă din Liga 1 și primul salariu primit, e vorba de un jucător foarte bun la acea vreme, primul salariu se spune că i l-a dat președintelui clubului. Așa se auzea în lumea fotbalului de atunci, pentru că erau foarte mari interesele. Dar, culmea, erau interese mari, dar era fotbal de calitate. Steaua era în Champions League, iar Rapid, Dinamo, Urziceni în cupele europene. Toate aceste echipe au fost datorită rezultatelor pozitive, chiar dacă spunem că erau interese, blaturi sau comisioane. Acum, în ziua de astăzi…

– Dar dacă tragi linie după acea perioadă vezi că un singur club a rezistat și ăla e FCSB. Rapid, Dinamo și altele au căzut sau au ajuns în groapă.
– Da, aici nu pot spune că e vina cuiva. E vina tuturor. Așa cum mulți spun că era mai bine pe vremea lui Mircea Sandu, eu vă spun că e bine și pe vremea președintelui Răzvan Burleanu. Pentru că a venit cu altă inovație, ne-a adus mai mulți sponsori. Nu sunt apropiat, dar a adus lucruri pozitive fotbalului.

Cum a ajuns Alex Văidean la Dinamo!

– Spune-mi cum ai ajuns la Dinamo?
– Este cea mai frumoasă zi pe care mi-o aduc aminte. Era sâmbătă, un coleg de-ai mei de la grădiniță juca fotbal la Dinamo. Eram în curtea grădiniței. Era vineri și vine tatăl lui să-l ia să-l ducă la antrenament. Și i-am zis să mă ia și pe mine a doua zi să merg cu tatăl lui. Stăteam undeva prin Balta Albă și sâmbătă mama făcea mâncare. Amesteca într-o ciorbă și bate prietenul ăsta al meu, cu taică-su la ușă, să mă ia la fotbal. Mă duc la ușă, îi spun mamei mele că a venit să mă cheme la fotbal și mama a zis să mă duc. Eu lângă mine aveam un poligon și ea a crezut că acolo mă duc. „Nu, mamă, la Dinamo”. „Ok, du-te!”. Culmea, Emil Ursu era prieten bun cu mama. Mama a fost fotbalistă la Sportul Studențesc în perioada de glorie a echipei. Când am ajuns la Dinamo erau peste 80 de copii la selecție, ne-au oprit vreo 25. Pe Velodrom era terenul distrus, am făcut porțile cu pietre. Am fost cea mai bună grupă de la Dinamo, dar numai unul singur a ajuns mare fotbalist, e vorba de Cornel Predescu. În rest, niciunul nu am putut să ne depășim calitățile. Au fost poate anturajele proaste, poate am fost indolenți. Și am avut jucători ca Simion, Damaschin, Nițu.

Foto: Arhivă personală Alexandru Văidean

– Mă gândeam acum că am făcut în urmă cu câteva săptămâni un interviu cu Ionuț Pană și spunea că la grupa de 1986 se băgau jucătorii pe pile. La grupa ta cum era?
– Am citit și eu și îmi pare rău de Ionuț, dar nu e adevărat. Îl consider unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai României, dar nu știu de ce a spus asta. Îl știu și pe domn profesor Mirea. Un om foarte corect, știu că la 1986 erau antrenori foarte buni. Drept urmare, din grupa de 86 au ieșit fotbaliști Radu Ștefan, Scarlatache, Pulhac, Mușat. Acum nu-mi mai vin în minte, dar au ajuns 5-6 să joace în Liga 1. Pile să zicem că era un procent de 1%, că așa erau timpurile, dar nu erau pilele despre care a spus Ionuț. Nu știu de ce a considerat el să se răzbune pe clubul nostru.

„La 20 de ani m-am accidentat și mi s-a încheiat cariera de fotbalist”

– Apropo de Dinamo, ai jucat la echipa secundă a „câinilor”, dar de ce nu ai făcut pasul la prima echipă?
– Am ajuns la Dinamo 2, a fost un trial unde am jucat pe „Piți Varga”, s-a format grupa și am plecat în cantonament la Râșnov. Acolo am și semnat contractul cu Dinamo, aveam 16 ani. Am fost cam boem când am ajuns la Dinamo 2. Adică nu mi-a plăcut să lupt. Am dat de greutate. Cunoscându-l pe tata, pe Nistor, am dat de oameni precum Romică Pașcu sau alții, am văzut ce înseamnă viața de boem. Și pur și simplu n-am tras. Nici Dinamo nu m-a lăsat în pace, dar nici nu m-a lăsat să plec. La fel s-a întâmplat și la FC Brașov, și la FCM Bacău și la Gloria Bistrița. N-au vrut să-mi dea drumul. Eu voiam să plec definitiv, dar Dinamo voia să mă dea doar împrumut. Când am revenit la Dinamo, după toate escapadele astea de 5 luni, 3 luni, la un amical mi-a sărit genunchiul și în momentul ăla am pus stop carierei.

– Câți ani aveai când te-ai accidentat?
– Eram în 2007. Venisem de la FCM Bacău. Aveam 20 de ani. Gata, final. Ca să nu mai spun că la 14 ani, când l-a luat pe Mitea la Ajax, mama a vorbit cu conducerea lui Dinamo să plec la Ajax, iar tatăl meu nu mi-a dat acea hârtie ca să pot pleca din țară. Mi-a părut rău. Cred că dacă ajungeam atunci la Ajax viitorul meu era altul.

„Cel mai mare regret al vieții mele e că n-am ajuns la Ajax când mi s-a oferit șansa”

– A fost fix în perioada în care și Mitea ajungea la Ajax?
– Țin minte și acum că ni s-a spus de la club că unii dintre noi vom pleca la Ajax. Și atunci, toată lumea îi înjura (n.r. pe impresari), dar unul dintre cei mai mari oameni pe care i-am cunoscut a fost Giovanni Becali. Stau acum și mă gândesc… Dacă trăgeai un pic de tine te făcea om. Adică dintr-o creangă făcea un brad frumos. Cum eram eu o creangă, un copil. Cine mă știa? Administratorul de la bloc și ăștia de la Dinamo 2. Te făcea brad. Te ajuta, dar și tu la rândul tău trebuia să-l mulțumești. Nu ca acum când le găsește echipe pe bani mulți și te uită. Mai ales când le-a fost greu fraților Becali, nu poți să le întorci spatele apoi.

– Ăsta să înțeleg că e unul dintre regretele tale din perioada de jucător.
– E cel mai mare regret al vieții mele. Și mama mea la fel mi-a spus că trebuia să ajung la Ajax. Atunci l-a sunat pe Nistor (n.r. tatăl lui Alex), eu având o relație depărtată cu el, n-am crescut cu el, nu el m-a educat, nu m-a ajutat cu nimic.

– Probabil, la fel ca la Ionuț Pană, și la tine e o frustrare că n-ai ajuns la Ajax, unde aveai șansa să-ți schimbi viața.
– Îmi schimb viața, dar nu dau în Dinamo. Nu din cauza lui Dinamo n-am făcut chestia asta. 99% e totul pe valoare. 1% nu au valoare.

– Te-ai accidentat la genunchi, văd și acum urmele operației.
– Da, am aici operația. 8 luni am stat. Nu erau asemenea lucruri ca în ziua de azi să mergi la fizioterapii nu știu de care. Să spun așa, am fost un fel de Ronaldo Nazario. La valoare nu.

– După accidentare ce a făcut Alex Văidean, la 20 de ani? Erai un copil care probabil habar nu aveai ce să faci cu viața ta în acel moment.
– Îți spun sincer și asta le spun și copiilor în ziua de astăzi. Am avut noroc că m-am dus la școală. Nu mi-a plăcut școala. Stând pe la Făgăraș cu Nistor, am cunoscut oameni foarte mari. Și cunoscând acești oameni mari mi-au spus „Alex, cel mai bine e să te ții și de școală”. Mă duceam pe la turnee pe la Brașov pe la 14 ani, toată lumea era înnebunită după mine. Se țineau turneele alea iarna la Brașov. Ce am făcut? Am venit acasă, am fost la recuperare două săptămâni în Italia, mă durea și am început să joc în Liga 3. M-am dus la Voluntari. Când am văzut ce e acolo, nu era Voluntariul de azi. Se juca pe un teren, nici nu mai știu cum se numea strada aia. Am stat vreo 6 luni, apoi am fost pe la Brănești la Liga 4. Acolo erau oameni ok și m-am lăsat. M-am apucat de muncă. Am muncit vreo 2 ani în imobiliare, pe la Mic.ro. În 2009 m-am întâlnit cu nea Mircea Rădulescu. M-a întrebat ce fac și dacă vreau să fac școala de antrenori. Cu cine crezi că eram la școala de antrenori? Cu Ionuț Luțu, Marian Aliuță, Florentin Petre, Sava. Am început școala de antrenori. Am terminat toți cu brio, atunci se lua și carnetul și licența B în același timp. Era mai ușor. Acum e mult mai profi. Sunt uimit de domn profesor Burchel. Sunt uimit de băieții pe care îi are lângă el, pe Dani, Rareș și George. Văd ce se lucrează. Am făcut școala de antrenori și am dat drumul la treabă. M-a sunat un domn, era Chimistul București, și am început cu dânsul pe la Dobroești. De la un copil am ajuns la 400 de copii. Singur eram ca antrenor, eram chiaun. Veneau copiii pentru că fac antrenamentele plăcute. În 2013 s-a întâmplat un lucru care nu mi-a plăcut. Se împărțise în tabere și am mers la alt club prin Pantelimon. Am făcut din nou acolo vreo 3-400 de copii. Fabrica a închis terenul și am decis să o iau pe drumul meu și să fac clubul meu.

Foto: Arhivă personală Alexandru Văidean

„Cristi Borcea dacă te prindea în club la 4 dimineața, rămânea între tine și el”

– Dinamo cu ce te-a ajutat legat de accidentare?
– Dinamo m-a ajutat cu recuperarea. Mi-a plătit toți banii, tot contractul. Țin minte că mi-a plătit toți banii până la 23 de ani. Erau conducători nea Tică Dănilescu, Cristi Borcea.

– Ai interacționat cu ei?
– Da, cu toți. Cristi Borcea era genul de om care dacă te prindea în club la 4 dimineața, rămânea între tine și el. Asta a fost diferența dintre acești oameni. Erau aproape de jucători. Nea Tică era foarte riguros. Nu o să uit niciodată. Nu jucasem bine într-o finală de campionat național cu Steaua, a fost 0-0 pe terenul de rugby și ne-a chemat pe toți care aveam contracte. Ne-a zis că ne rupe toate contractele și că începând de astăzi nu mai avem voie să mâncăm la nicio cantină a clubului. Cred că a intervenit Cristi Borcea pentru că a doua zi am mâncat la cantină.

„Îmi era rușine să mă uit la părinții mei cât munceau, iar eu îmi luasem mașină scumpă”

– Care e cel mai frumos moment al tău la Dinamo?
– Când am semnat contractul, în 2004, la 16 ani. Am plecat la Râșnov în cantonament. Lângă bucătărie m-a chemat Cristi Tănase, care e acum la Chiajna, să semnez contractul. Atunci mi-am dat seama că am ajuns fotbalist. Mentalitate zero. Am zis că am ajuns la Dinamo. Am plecat de la 50 de dolari și în fiecare lună îmi creștea cu câte 50 de dolari. Ajunsesem la un moment dat la 16 ani și îmi era rușine să mă uit la mama cât muncește sau la tatăl meu care m-a crescut, că eu câștigam mult mai mulți bani și eram îmbrăcat cu fel și fel de haine. Îmi luasem mașină scumpă, iar tatăl meu lucra pe tir, mama mea lucra ca ospătar. Îmi era rușine de rușinea mea. Dar faptul că n-am fost educat de către cineva sau de către antrenor… Eu acum încerc să fiu cât mai aproape de jucători, să le vorbesc pozitiv, chiar dacă îi cert, sunt un om foarte coleric. Dar așa cum zic și ei „Mister astăzi ne suie pe gard, dar dacă-l suni la 2 noaptea e primul care vine lângă noi”.

– Crezi că e nevoie pentru tinerii jucători chiar și de un mental coach?
– Este foarte important. Îți dau multe exemple, eu din 2010 cochetez cu fotbalul juvenil. Să zicem că atunci aveam grupa 2001, dar îți dau exemple. Un copil care era fotbalist îl aude pe un prieten de-ai lui că ia 150 lei la spălătorie, vine o echipă importantă din Liga 1 să-l ia și el rămâne la spălătorie. Sunt copii care merg la festivaluri. Eu le zic să le fac testul de substanțe interzise când vin de la festivaluri și dispar 90% dintre ei. Este foarte interesantă situația. Multă lume nu se confruntă cu chestiile astea pentru că au dispărut echipele de 11 la 11. Momentul mort e când ei ajung la 14-15 ani, pentru că nu au educație mulți dintre ei, nu au un exemplu pozitiv asupra vieții lor. Din cauza asta nu ajung fotbaliști.

„Școala de fotbal Alexandru Văidean are peste 200 de copii”

– Spune-mi despre școala ta de fotbal. Câți copii ai înscriși?
– Cred că am peste 200 și ceva de copii. Am copii de la 4 ani până la Liga 4. Am înscrise în campionat Liga 4, Liga 5, U19 unde sunt numai copii. La Liga 4 am decis ca de anul acesta să aduc 2-3 fotbaliști cu experiență, ceea ce am și realizat. Mă axez doar pe tineri pe care-i propun către echipele din Liga 1. Sunt la Sepsi, la Hermannstadt. Se duc acolo și se dezvoltă. Cei care reușesc, rămân, cei care nu, se întorc. Am copii foarte talentați la club. Sunt copii care, din păcate, nu pot face pasul din cauza mediului, societății, deși îi ajuți cu bani, cantonamente și mâncare. Avem 14 grupe, unde fiecare grupă are câte două echipe în funcție de valoare. Există antrenor de portari și preparator fizic. Și caut în continuare antrenori de fotbal. Singurul lucru care mă doare e că nu mai avem baze sportive. În ultima perioadă a apărut doar domnul Șucu care a făcut Coresi și a mai făcut un domn în Dobroești o bază sportivă. Și a mai făcut domnul Negoiță niște baze gratuite pe cheiul Dâmboviței.

Foto: Facebook Școala de fotbal „Alexandru Văidean”

– Probleme cu părinții copiilor de la club ai avut? Spune-mi un moment care te-a surprins.
– Am avut părinți care și-au distrus copiii. Am avut părinți cu copii foarte buni pe care i-a luat de la mine și i-a dus în alte părți, i-a plimbat pe la Dinamo, Steaua, Rapid și au ajuns tot la mine, unde le-am dat posibilitatea de a se dezvolta. Când ajungi la o vârstă și părinții nu se mai impun în fața copilului, iar copilul o ia pe alte căi, nu-i mai poți face nimic. Copiii trebuie să înțeleagă că modelul lor în viață trebuie să fie unul pozitiv, educat. Dacă-ți iei un model negativ, n-ai cum să ajungi fotbalist.

– Spuneai la început că ești scouter la FRF. Povestește-mi un pic cum ai ajuns acolo și în ce constă activitatea ta.
– Fiind scouter la Dinamo 1948, m-a sunat Cătălin Roșu, care se ocupă de scouting, să-mi propună dacă vreau să de devin scouter la FRF. Sunt unul dintre cei mai apreciați oameni din fotbalul juvenil la modul de promovare al tinerilor. La puterea mea mică, sunt unul dintre cei mai influenți oameni, nu e bine că am spus asta, dar eu promovez doar tineri. M-a sunat dacă vreau să fiu scouter la Federație de la U14 la U19. Avem un program de scouter, ProSoccer se numește. Acolo lucrez doar pentru Federație, pentru că împreună cu George de la Orăștie mi-am deschis un program de scouting. Acolo îmi dă meciuri, mă duc și văd un U14, U15, U16 și fac un raport de joc. Un raport interesant în care vezi abilitățile jucătorului, personalitatea lui.

– Tu mergi la diverse meciuri, dar nu te duci cu ideea că e un jucător acolo pe care trebuie să-l urmărești?
– Se pune și situația asta. Îți dau un exemplu. Mă duc să-l văd pe Vasile Ion, dar dacă Grigore Andrei este mai bun decât Vasile Ion, noi facem raportul de joc în așa fel încât să poți aduce Federației cel mai corect și elocvent raport de joc. Eu nu sunt angajatul FRF, sunt colaborator. Federația a ales cei mai importanți oameni pe zone care să facă treaba asta. Dacă cineva de la orice club din Liga 1 mă sună, eu pot să dau rapoarte de joc. Cum și la Dinamo dădeam rapoarte de joc.

Neconcordanța dintre Alexandru Văidean și clubul Dinamo: „Cea mai mare greșeală a vieții mele e că n-am vorbit cu Andrei Nicolescu”

– Există cluburi în Liga 1 care să aibă un departament de scouting, unde să fie niște oameni acolo care să plece prin țară după tineri jucători, iar după 6 luni sau un an să facă un bilanț al jucătorilor găsiți, apoi să-l prezinte echipei?
– La Dinamo 1948 există un departament de scouting unde am făcut parte eu cu Gabi Răduță. Am adus la cunoștință în luna decembrie jucători foarte interesanți. Din păcate, noi nu avem puterea de a-i semna, ni s-a spus clar că cel care trebuie să vorbească în final este cel care conduce centrul de copii și juniori. Din păcate la Dinamo 1948 nu suntem la Elite cu grupele mari, dar poate cineva cândva va avea curajul să ia hățurile alea mari în mână și Dinamo să ajungă din nou unde a mai fost.

– Ai spus că șeful centrului de copii și juniori ar trebui să le propună contracte copiilor?
– Da. Trebuie să propună către echipele de unde îi aduci, să se ducă și el să-l vadă, că poate nu are încredere în tine.

– Scuză-mă că te întrerup, dar de ce mai există departament de scouting la Dinamo dacă voi propuneți și jucătorii nu sunt luați în seamă?
– Eu spun că momentan la Dinamo nimeni nu există care să ia apărarea clubului. Nu există un om ca MM Stoica, un om ca Daniel Niculae.

– Da, dar acum Andrei Nicolescu apare la Prima Sport, e la emisiune, apără interesele lui Dinamo.
– Da, dar singurul om care a apărut mereu a fost Andrei Nicolescu. Trebuie să fie cineva care să fie dinamovist și să aibă sânge. Pâi cine mai e dinamovist acum la Dinamo? Nea Iulică, Florentin Petre, Marcu secundul și Andrei care îi ține pe toți. Și mai e un băiat ca team manager. Trebuie dinamoviști, tată. Dar nu poți aduce dinamoviști ca să-i controlezi. Nu poți! Oricât de șef ne-ai fi. Omul care a făcut cel mai mult bine a fost Andrei Nicolescu.

– Tu mai ești la Dinamo?
– Nu. Nu mai vreau să continui.

– Practic te-a deranjat treaba asta cu șeful academiei care în decembrie n-a luat atitudine?
– În decembrie, în ianuarie, în februarie, în martie, în aprilie nu poți să faci lucruri doar să le faci. Noi care am crescut cu Dinamo gândim altfel. Noi ne ducem peste oameni. În ziua de astăzi dacă taci din gură și mergi pe burtă îți intră salariul. Eu tot salariul de la Dinamo îl dădeam la o casă de copii și la biserică. Era un salariu minim. Eu am vrut să fac treabă la Dinamo, dar nu poți face treabă fără dinamoviști. Singurul om jos pălăria de la Dinamo e Andrei Nicolescu. Cea mai mare greșeală a vieții mele este că n-am fost să vorbesc cu el. Un om mare al fotbalului românesc mi-a spus să mă duc la Andrei. Mie nu-mi place să vorbesc. Eu vreau doar să-mi fac treaba. Dacă mă duceam la Andrei și îi spuneam că vreau 3 luni să mă lase să umblu în țara asta cu buget nelimitat, mă lăsa. Și acum dacă m-aș duce… Dar nu pot să vorbesc în fața oamenilor de alți oameni. Eu mi-am văzut toată viața de omul care m-a ajutat să continui și să vorbesc frumos.

Foto: Arhivă personală Alexandru Văidean

Alexandru Stoian, descoperit de Văidean: „Când l-am cunoscut era timid”

– Ce jucători cu nume sonore ai descoperit?
– Alexandru Stoian de la FCSB. Un jucător foarte bun, îl știu de când era la Benfica în București. De atunci i-am spus că va ajunge fotbalist. Părinții lui mereu îl susțineau, dar a avut parte și de un antrenor bun. Johny de la Benfica București.

– Ce ți-a plăcut la Stoian?
– Viteza! Driblingul în regim de viteză. Tupeul. La vârsta la care l-am cunoscut prima dată era timid. Apoi când l-am cunoscut mai bine i-am văzut obrăznicia aia de fotbalist, dar încă nu o are dezvoltată, că de-asta nici nu joacă la adevărata lui valoare. David Barbu e alt jucător. De la FCSB mai e Toma. Denis Colibășanu. Fotbalist, fotbalist, fotbalist! Pe Toma l-am văzut la tineretul lui FCSB. Jucător pozitiv în regim de viteză.

„Alex Văidean l-a promovat pe Ilincaș! Eu l-am propus la echipa mare a lui Dinamo”

– Cum ți se par că sunt tratați Stoian și Toma la FCSB, că ambii sunt rezerve?
– Sita cerne în viață. Acolo e malaxor, e vorba de milioane. Nu mai e vorba de nume. Nimeni nu are răbdare cu tine. Acolo sita cerne. E o vorbă mare. Nu mai contează că te cheamă Stoian sau Toma. Sunt jucători care în maximum un an și jumătate vor exploda. De asemenea, la Fotbal Club 1948 este Eduard Ilincaș. E extraordinar. Dau scris aici în fața ta că cine-l ia din Liga 1 va obține milioane de pe urma lui. Și mai sunt pe la Daco Getica.

– Eduard Ilincaș a debutat chiar într-un meci amical în Antalya, știu că l-am văzut și am făcut interviu cu el.
– Exact. Culmea! Eu l-am propus pentru echipa mare la Dinamo, toată lumea îmi spunea că nu e de echipa mare, a ajuns raportul la Andrei Nicolescu și a ajuns la echipa mare.

– Interesant!
– Foarte interesant! Și pe urmă toată lumea a spus că ei l-au promovat pe Ilincaș. Nu! Alex Văidean l-a promovat pe Ilincaș! Multe lucruri am de spus.

– Practic, totul trebuie să ajungă pe la Andrei Nicolescu pentru a se întâmpla?
– Totul! La Dinamo dacă vrei să rămâi, trebuie să ai curajul să-i spui lui Andrei ce se întâmplă. Ilincaș spun și o repet că e de echipa mare. E născut în 2009. Pentru binele copilului trebuie luat la echipa mare, că trebuie să i se dea încredere.

Eduard Ilincaș (cu vesta galbenă), la un antrenament al lui Dinamo

Cine sunt următoarele talente ale României: „Și fiul lui Dan Șucu e foarte bun”

– Spune-mi câteva nume de jucători tineri pe care i-ai urmărit în ultima vreme și pot ajunge fotbaliști.
– Matei Manolache este unul. Luca Ilie. Denis Colibășanu. De asemenea, sunt jucători buni și la Sport Team sau Daco Getica. Patrick Mutu este un alt jucător bun. L-a dat Rapidul acum la Tunari, nu e fiul lui Mutu. E născut în 2008, îmi pare rău că n-am rapoartele, că nu-i pot ține minte pe toți. Mai e și băiatul domnului Șucu. E foarte bun. Foarte bun! Foarte bun! Nu glumesc. E vorba de cel luat în lotul primei echipe, nu cel mare. E un jucător foarte bun. La FCSB mai e un fundaș central, dar îmi scapă numele lui.

– Asta cu fiul lui Dan Șucu nu ți se pare un pic riscant? Pentru că oricât de talentat ar fi, pot exista semne de întrebare dacă joacă la clubul tatălui său.
– Singurul lucru care este riscant e dacă-l bagi și nu joacă bine. Atunci intervine toată lumea. Dar părerea mea e că-l ține într-un mediu foarte bun. La ora actuală Academia Rapid e una dintre cele mai puternice. La Rapid sunt niște antrenori foarte buni, Ioniță, Geraldo, Chihaia. Și există stabilitate acolo.

– Ai tot spus că oamenii din fotbal care vor tinere talente să apeleze la tine. Unde te pot găsi oamenii din fotbal?
– Acum două luni m-a sunat un prieten bun să mă întrebe dacă vreau să facem un site. La propunerea lui am făcut un site. Scouttalentworld.com este site-ul.

– Dar dacă găsești un jucător extrem de talentat, ai posibilitatea să-l trimiți undeva în străinătate.
– Da, foarte multe. Culmea, o spun în premieră, mătușa mea Pia Ionescu, fosta nevastă a lui Puiu Ionescu de la Rapid, avea legături strânse cu Dan Alban. Când a murit, Alban de la ea a plecat din casă. Să nu mai vorbească lumea pe la colțuri că a venit mafia albaneză sau franceză. Nu! Știu tot. A plecat din casă de la Pia, ducându-se în Italia s-a întâmplat nenorocirea. N-a avut treabă mafia. Aia i-a fost soarta. A adormit, i-a spus Pia să mai stea o noapte. Dan era omul pe la care toată lumea trecea. A plecat de la mătușa mea din casă. Ea e foarte bună prietenă cu Mircea Lucescu. A ajutat toți fotbaliștii care au jucat în Germania în anii 90. Știu prea bine toți fotbaliștii cine e Pia Ionescu și cât de mult i-a ajutat.

Alex Văidean și-a distrus tatăl: „Un frustrat! Mi-a spus că «nici la moartea lui să nu vin»”

– Să trecem la un subiect mai sensibil. Spune-mi cum a influențat tatăl tău, Nistor Văidean, viața și cariera ta?
– Negativ! S-a certat cu toți antrenorii pe la loturi, la 87, la lotul național, pe la Dinamo cu Emil Ursu.

– Se certa în ce sens?
– El se considera mai bun decât antrenorul pe care îl aveam eu la grupă. El avea chestia asta să fie el mereu în centrul atenției. Drept urmare când am un interviu într-o altă publicație mi-a dat mesaj pe Instagram și mi-a spus că „nici la moartea lui să nu vin”. E genul de om care nu… m-a influențat doar negativ. Am strâns multe frustrări din cauza lui. Nu le-am exteriorizat în viața de zi cu zi, copiii mei îi cresc într-un fel în așa fel încât să nu aibă frustrările mele.

Nistor Văidean și Alex Văidean // Foto: Arhivă personală Alexandru Văidean

– Spui că tatăl tău se implica la grupa ta dar poate era doar chestia asta paternă, că el s-a implicat și acum 4 ani la Gaz Metan când acolo era fratele tău vitreg, Ciprian.
– Altă prostie! Un frustrat! Eu nu-l cunosc pe Mărginean (n.r. fostul președinte de la Gaz Metan), dar țin cu dreptatea. Te ia de pe străzi, îți dă o bucată de pâine… El din gelozie a făcut treaba asta. El de fapt era gelos că îi era frică să nu se întâmple alte chestii. Actuala lui soție lucra ca recepționeră la hotel acolo și el credea că se întâmplă alte dedesubturi. Este tatăl meu, dar i-am zis și atunci că țin cu adevărul. Nu trebuie să ieși în presă pe frustrări. Nu mușca mâna care te hrănește.

– Ții legătura cu Ciprian?
– Nu! Țin legătura cu celelalte surori. Suntem 4 frați: doi băieți și două fete.

Mama lui Alexandru Văidean a jucat fotbal: „A fost mare fotbalistă”

– Mama ta a fost jucătoare de fotbal. Cum era fotbalul feminin văzut în vremea aia?
– Mama a fost mare fotbalistă. Prietenă bună cu Nicu Gheară, cu Gino Iorgulescu. Atunci fotbalul feminin era văzut mai bine. Acum toți frustrați spun că joacă femeile fotbal. Atunci se vedea mult mai bine. Femeia era mai respectată, dar și femeia respecta bărbatul la rândul ei. Toți ieșeau la masă. Mama era într-o echipă foarte bună la Sportul Studențesc. A fost colegă cu Elena, fosta soție a lui Fane Spoitoru. Da, a făcut și ea fotbal la Sportul Studențesc.

– Au existat momente în copilăria ta când mamei tale nu îi plăcea cum jucai?
– Mama dacă venea la meciuri și dădeam 6 goluri, preferam să-mi dea cu toporul decât să-mi spună că sunt cel mai slab. Îi bătea pe toți la tenis cu piciorul. Fetele mele au aceeași lovitură fantastică de picior ca a ei. Am două fete care joacă fotbal la mine la club. Fata mea cea mare a avut ofertă de la Bayern Munchen în urmă cu doi ani. Acum are 10 ani.

– Bayern Munchen la feminin e la nivelul la care e și la masculin? E la nivelul la care te poate lua cu tot cu familie dacă ești talentat.
– Cu tot, cu tot! Asta nu înțelege lumea în România. De-asta m-am axat pe scouting, pentru că m-am săturat să aștept.

Cine conduce cu adevărat AMFB în 2025

– Zi-mi despre AMFB, pentru că fotbalul juvenil din București e manageriat de AMFB. Cum vezi tu AMFB-ul de astăzi?
– Știu că multă lume mă consideră unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul juvenil. Știu că multă lume spune că sunt apropiat de conducerea AMFB. Eu am avut cele mai mari războaie cu ei. Cele mai mari amenzi sunt la clubul meu. Pot să o dovedesc cu plățile de pe club, cu extrasul de cont. AMFB a făcut un lucru foarte important cumpărând un sediu extraordinar la Dristor.

– Cine conduce cu adevărat AMFB: Claudiu Baboia sau Marian Lumânare?
– Marian Lumânare. Marian Lumânare ia deciziile. Claudiu Baboia n-are nicio implicare.

„Am adus în România vinul Lionel Messi. Sunt doar 1000 de astfel de sticle în țară”

– Văd o sticlă de vin, explică-mi și mie care e treaba cu el?
– Da, mă bucur că mă întrebi de ea. Este colecția Lionel Messi.

– Cum adică Lionel Messi?
– Colecția de vinuri Lionel Messi. Messi are o colecție de vinuri. Am avut posibilitatea să o aducem în România, împreună cu un prieten de-ai mei. Un vin foarte bun, se și vede originalitatea sticlei. Messi the goat. O recomand tuturor băutorilor de vin.

Vinul Lionel Messi a ajuns în România

– Explică-mi și mie. Messi pe lângă afacerile pe care le are, are și afacerea asta cu vinuri?
– Da, are o afacere foarte mare cu vinuri. Sunt doar 1000 de astfel de sticle în România.

– Cam cât costă o sticlă de-asta de la Lionel Messi?
– În jur de 45-50 de euro în România.

– Să recapitulăm. Tu aduci vinul ăsta?
– Este o firmă care aduce aceste sticle. Are și site. Signature-wines.ro. Vinul cu Messi.