Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Roland Garros » Cea mai mare amendă din istoria Roland Garros: fraza misogină l-a costat pe jucător 65.000 de euro!

TENIS Cea mai mare amendă din istoria Roland Garros: fraza misogină l-a costat pe jucător 65.000 de euro!

Gigi Grigorescu
Cea mai mare amendă din istoria Roland Garros: fraza misogină l-a costat pe jucător 65.000 de euro!
Cea mai mare amendă din istoria turneului de la Roland Garros a primit-o un jucător care a făcut o remarcă misogină. Mediafax Foto

Prezent pe tabloul principal al ediția din acest an de la Roland Garros, un jucător a făcut o remarcă misogină, care l-a costat o amendă de 65.000 de euro.

Eliminat în turul 2 de Moise Kouame, noua stea a tenisului din Franța, paraguayanul Daniel Vallejo a spus că meciurile de pe tabloul masculin nu ar trebui arbitrate de femei.

Cea mai mare amendă din istoria turneului de la Roland Garros a primit-o un jucător care a făcut o remarcă misogină

Aflat pe locul 71 mondial, jucătorul paraguayan de tenis Daniel Vallejo a produs o mare surpriză în primul tur, eliminându-l pe britanicul Cameron Norrie, favoritul cu numărul 20.

A urmat partida cu Moise Kouame, noua stea a tenisului din Franța. Favoritul gazdelor s-a impus cu 6-3, 7-5, 3-6, 2-6, 7-6 (10-8), dar i-a trecut glonțul pe la ureche în decisiv.

În timpul unui interviu oferit la finele partidei, Vallejo a spus că arbitra braziliană Ana Carvalho nu a putut controla publicul pentru că este femeie, potrivit Ubi Tennis.

„Acest tip de meci trebuie arbitrat de un bărbat; este foarte dificil pentru o femeie să facă asta. Trebuie arbitrat de un bărbat.

Este un public foarte solicitant și ai nevoie de multă forță pentru a te opune publicului”, a transmis jucătorul din America de Sud.

A fost bombardat cu multe critici, motiv pentru care jucătorul a contactat publicația căreia îi oferise interviul, pentru a explica faptul că afirmațiile i-au fost scoase din context.

Cei de la CLAY au publicat pe rețelele de socializare înregistrarea audio integrală a interviului, purtată în limba spaniolă.

„Vreau să clarific faptul că afirmațiile mele nu au fost formulate în modul în care au fost înțelese.

Am respect pentru arbitru și pentru munca pe care o face, după o luptă de 5 ore eram foarte înfierbântat și cu multe emoții, îmi cer scuze”, a scris Vallejo pe Instagram.

Vallejo a servit la 5-3 ăn decisiv pentru calificarea în turul 3, dar Kouame a realizat break

El a completat prin faptul că nu a dat vina pe arbitră pentru înfrângere, precizând că a făcut o treabă bună pe tot parcursul meciului.

El a mai precizat că are un mare respect pentru Roland-Garros, Federația Franceză de Tenis și toți cei implicați în turneu.

Aceste aspecte nu au înduplecat-o pe fosta mare jucătoare de tenis Amelie Mauresmo, directoarea turneului de la Roland Garros.

Ea a confirmat că federația franceză l-a amendat pe Vallejo cu aproximativ 65.000 de euro. Practic, paraguayanul rămâne cu jumătate din suma câștigată pentru calșificarea în turul 2.

„Din punctul nostru de vedere, situația este foarte clară: acest tip de remarcă este inacceptabilă. Nici pentru turneu, nici pentru Federație”, a transmis ea.

Așadar, prima prezență a lui Vallejo la un turneu de Mare Șlem s-a terminat cum nu se putea mai rău. El va fi ținut minte că a primit cea mai mare amendă din istoria turneului.

Condus cu 0-2 la seturi, Vallejo a egalat, iar în setul decisiv a fost primul care a realizat break. Mai mult, la 5-3 a servit pentru calificare, dar Kouame a realizat break.

S-a ajuns în tie-break, unde francezul a dat senzația că joacă singur. A condus cu 5-0 și 6-1, dar s-a văzut egalat.

S-a mers cap la cap până la 8-8, moment în care francezul a realizat un mini-break, după care a câștigat punctul care l-a trimis în turul 3.