Scandal la Gaz Metan! Acuze grave la adresa lui Ioan Mărginean. „Mă lovea cu pixul în cap! Parcă era niște cârpe. Umilință totală!”

Scandal la Gaz Metan! Acuze grave la adresa lui Ioan Mărginean. „Mă lovea cu pixul în cap! Parcă era niște cârpe. Umilință totală!”
  • Publicat:

Nistor Văidean, fostul fotbalist al lui Dinamo, a pornit un adevărat scandal al Gaz Metan Mediaș, toate acestea după ce l-a acuzat pe Ioan Mărginean că l-a umilit pe fiul său, atacantul Ciprian Vădiean (16 ani).

Acuzații grave al adresa lui Ioan Mărginean

Nistor Văidean i-a cerut lui Ioan Mărginean să îi rezilieze contractul fiului său, toate acestea după ce Ciprian a fost tratat necorspunzător la formația din Mediaș, iar un adevărat scandal a pornit în acel moment. Astfel, Nistor Văidean a făcut dezvăluiri uluitoare despre președintele celor de la Gaz Metan.

„Pe 2 decembrie, la ora 12, am fost chemaţi la club. Am mers eu, soţia şi copilul. Când am ajuns, el a ieşit din birou şi a zis faţă de angajaţii clubului: «Cu ăştia termin într-un minut», asta după ce ne-a lăsat să aşteptăm vreo 20 de minute, timp în care el vorbea la telefon.

A încercat să ne intimideze. După ce fiul meu i-a explicat că nu mai poate continua la Mediaş din cauza tratamentului la care a fost supus, Mărginean a început: «Bă, să nu mă mai sunaţi, să nu mai aud de voi, să nu vă mai văd în viaţa mea!». În tot acest timp, pe mine mă lovea repetat cu pixul în cap, iar pe băiat l-a luat de nas şi îi zicea: «Bă, tupeistule, cum îmi ceri tu mie rezilierea?!». Parcă eram nişte cârpe. Umilinţă totală… Și totul în faţa unui copil de 16 ani şi a unei doamne.

Soţia a încercat să-l calmeze, dar s-a luat şi de ea: «Ia uite, te-ai ajuns şi tu să vorbeşti!». Sunt cuvintele lui, cu martori. Noi n-am ripostat, pentru că ştiam că încearcă să ne provoace şi că e dispus să facă orice ca să ne tragă într-o mare mizerie, într-o mare nenorocire. La final ne-a zis: «Hai, bă, evacuaţi, că noi avem de lucru aici!». Pe Ciprian l-am lăsat la Mediaş pentru că mai avea şcoală, iar eu şi soţia ne-am întors la Făgăraş. Seara ne-a sunat băiatul că l-au scos din hotel, l-au lăsat în drum cu bagajele, în mijlocul Mediaşului”, a spus Nistor Văidean, fostul atacant al lui Dinamo, conform Fanatik.

”Nu i-a dat nici apă să bea copilului meu!”

Mai mult, Nistor Văidean susține că Ioan Mărginean a dat ordin ca fiul său să nu mai fie lăsat să înscrie și că oficialii de la Gaz Metan mințeau arbitrii în raport că marcau alți jucători.

”L-a luat Edi Iordănescu prin cantonamente în Spania, prin Turcia, l-a băgat în liga a treia să joace. Iar pe-ăsta al meu l-a muşcat şarpele să dea câte trei, patru goluri pe meci. Şi dintr-o dată au început să nu-l mai bage să joace. Golgheterul echipei nu mai juca pe motiv că nu joacă şi în stânga, că nu face şi faza defensivă. Astea erau motivele invocate de antrenori… că a schimbat vreo doi antrenori… care l-au făcut praf. Unul nu i-a dat nici apă să bea copilului meu, care a băgat capul în contră şi a fost groggy la un meci. A venit la margine să ceară apă şi a fost împins înapoi în teren. S-a dat ordin ca fiul meu să nu mai dea niciun gol. 

Minţeau arbitrii în raport că marcau alţii, anunţau pe pagina clubului şi pe reţelele de socializare că au dat alţii gol. Să nu se mai ştie nimic de copilul meu pentru că se ridicase prea mult, peste acel băiat adus de preşedinte la Mediaş. Nu am nimic cu acel copil, chiar îi doresc să ajungă un mare fotbalist. Pe fiul meu l-au adus într-un aşa hal încât nu mai ştia nici să meargă, dar să mai şi joace fotbal. Asta este trista întâmplare cu acest fenomen căruia nici măcar nu pot să-i pronunţ numele. N-am pronunţat nici echipa, pentru că nu vreau să-i fac imagine proastă din cauza unui individ”, a spus Nistor Văidean.

L-am luat la noi pe Nistor Văidean de pe drumuri, că trăia cu o pensie amărâtă. S-a simţit umilit că l-am angajat fără carnet de antrenor, că i-am dat de lucru şi la nevastă!? I-am dat din banii mei 4.800 de lei, i-am plătit chiria să aibă unde să stea în Mediaş.

Nu-mi vine să cred că Văidean, care a jucat la Dinamo, spune astfel de lucruri. O să-l dau în judecată. Eu aduc copii din toată ţara la Mediaş, încerc să-i ajut. Pe unul chiar l-am înfiat, nu are mamă, tată. Le dau casă, masă. Dar dacă tu mergi la antrenor şi zici că nu vrei să joci dacă te bagă stânga, dacă te bagă dreapta, înseamnă că nu se mai poate așa… Eu ştiu ce am făcut pentru fotbal, vreau să mă retrag în linişte. Mărginean a dat tot ce a avut să ajute o familie care era la greu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! – Ioan Mărginean

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…