După plecarea antrenorului Mirel Rădoi în Turcia, reprezentanții clubului FCSB au început să caute un înlocuitor, iar numele legendarului Andrea Pirlo a apărut în spațiul public drept o variantă.
Gigi Becali, finanțatorul campioanei en-titre a Superligii, i-a trasat o misiune clară lui Mihai Stoica. Apropiatul latifundiarului are obiectivul de a identifica un tehnician care să-i ducă pe roș-albaștri în preliminariile UEFA Conference League. MM ține cont, însă, de un aspect: vrea un „principal” străin.
Impresarul Giovanni Becali, vărul lui Gigi Becali, este cel care a lansat scenariul referitor la marele Andrea Pirlo. Totuși, e evident că fostul campion mondial nu ar fi de acord cu tradiționalele imixtiuni ale șefului.
În contextul dat, ex-internaționalul Adrian Mutu – care îl cunoaște foarte bine pe fostul tehnician de la Juventus, Karagumruk și Sampdoria – a exprimat o opinie. După părerea „Briliantului”, se vorbește degeaba despre venirea lui Pirlo la FCSB. De altfel, chiar Mihai Stoica, oficialul bucureștenilor, a explicat că mutarea nu va deveni realitate.
„Ce văd eu, Andrea Pirlo, Gilardino… Gilardino e într-un cerc de Serie A. Nu o să vină niciodată. Când aud de Pirlo… Pirlo e în a doua ligă din Emirate (n.r. – la Dubai United), dar vă dați seama de ce s-a dus și ce salariu are! Sunt povești”, a declarat Adrian Mutu pentru fanatik.ro.
În viziunea fostului fotbalist „tricolor”, revenirea lui Elias Charalambous e cea mai bună soluție pentru FCSB. Gigi Becali negociază cu cipriotul, iar antrenorul dorește să se întoarcă la capătul sezonului 2025-2026, ceea ce omului de afaceri nu îi convine. „Războinicul Luminii” vrea de urgență un tehnician.
Adrian Mutu îl apreciază la maximum pe Elias Charalambous și consideră că acesta știe să atragă vestiarul de partea lui. Deși a acceptat să primească ordine de la Gigi Becali în trecut, cipriotul a reușit să își impună stilul la FCSB, conform părerii „Briliantului”.
„Mie îmi place de Charalambous. Nu judec eu competențele lui sau antrenamentele lui. Mie îmi place ca băiat. E un băiat extraordinar. Ne-am tot văzut în afara fotbalului și e un băiat respectuos, cu bun simț și care își vede de treaba lui.
Cred că jucătorii îl plac. Chiar dacă a acceptat anumite lucruri, el a reușit să își pună amprenta acolo”, a mai adăugat Adrian Mutu.