Imediat după victoria la limită cu FK Csikszereda, antrenorul Adrian Mihalcea a vorbit despre viitorul său la UTA.
Echipa din Arad se află la egalitate perfectă cu FCSB în play-out, dar campioana urmează să joace în etapa 8 cu Unirea Slobozia. Adrian Mihalcea a spus că nu trebuie să îl convingă nimeni să rămână.
Adrian Mihalcea continuă să păstreze suspansul cu privire la viitorul lui pe banca echipei UTA. Contractul lui cu formația arădeană expiră în vara anului 2027, dar sunt semnale că fostul atacant vrea să plece la finele actualului sezon, deranjat de faptul că UTA este în concordat preventiv și, pe cale de consecință, nu poate primi licență de cupele europene.
Victoria cu FK Csikszereda a făcut ca UTA să egaleze liderul FCSB la numărul de puncte, golaverajul celor două fiind același, 13-7, dar campioana urmează ca pe 11 mai să primească replica Unirii Slobozia. Adrian Mihalcea a spus că știe ce are de făcut în sezonul viitor și nu trebuie să îl convingă nimeni din acest punct de vedere.
„Suporterii m-au făcut fericit cred că de la primul joc, când am început acest campionat. Le mulțumesc de fiecare dată pentru aportul depus.
(n.r. v-au convins suporterii să rămâneți) Nu trebuie să mă convingă nimeni, eu știu ceea ce trebuie să fac. Lucrurile sunt clare, nu le discut acum la televizor. Le discut cu cine trebuie și vom vedea.
Ca de fiecare dată, orice meci îl trăiești pentru că vrei și îți dorești enorm să câștigi. Le-am promis că în ziua sărbătorii de 81 de ani le vom oferi victoria cu Constanța. Nu am reușit, dar cred că această victorie e exact ce și-au dorit ei pentru acest sfârșit de campionat.
Până acum au avut un comportament ireproșabil. Am reușit să creăm un grup care să se lupte chiar și când obiectivele erau clar atinse. Mă bucur și cred că ne vom prezenta la fel și la ultima partidă.
Avem jucători care joacă din iarnă constant, care joacă doar ei. Or fi și ei obosiți sau poate chiar relaxați. Dar important e doar să câștigi”, a declarat Adrian Mihalcea, potrivit DigiSport.