Finalul meciului de la Galați a fost tensionat. În minutul 83, la scorul de 2-2, Alin Roman a căzut în careu după un duel cu Paul Iacob, iar UTA a cerut lovitură de pedeapsă.
Arbitrul Viorel Flueran a lăsat jocul să continue și Oțelul – UTA s-a încheiat 2-2.
Dincolo de faza controversată, Adrian Mihalcea a vorbit despre joc. UTA a început bine partida și a controlat prima repriză, dar nu a reușit să profite suficient de momentele favorabile, a spus tehnicianul.
Remiza o menține pe UTA pe locul 8, cu 42 de puncte, în timp ce Oțelul este imediat sub ea, la un punct distanță. „Nu știu. Nu știu când mai e henț, când mai e fault. Treaba mea e fix ce am declarat de fiecare dată, să antrenez și să le dau băieților idei și prospețimea necesară. Arbitrii sunt suverani acolo. Nu știu dacă a fost, chiar nu-mi dau seama. Trei puncte erau mult mai bune și chiar aveam șanse reale. Am început foarte bine jocul, am dominat prima repriză. N-am reușit să marcăm în plus. Rămâne să continuăm această luptă și să recuperam punctele pe care eu zic că le-am pierdut azi”, a declarat Mihalcea.
Fotbalistul arădenilor a tunat după meci. „Eu nu simulez, nu am simulat niciodată, nici nu prea scot faulturi. Am fost primul la minge, apoi parcă m-a secerat, așa am simțit. Din punctul meu de vedere, a fost penalty. Nu a existat dialog cu centralul, l-am rugat doar să verifice. În rest, ce să… Sunt niște arbitrii care te toacă mărunt, deci nu poți să ai dialog cu el, eu am șase galbene.
Încerc să fiu cât mai liniștit, să joc cât mai multe meciuri, dacă iau galbene nu o să pot să fac asta. Eu sunt un jucător creativ, care se bucură de fotbal. Dacă aveam 3 pase decisive meciul trecut, nu se supăra nimeni. Îmi pare că nu am reușit mai mult ca echipă, deși suntem mult peste așteptări. Noi ne-am dorit mult, probabil că sunt alții care nu ne doresc acolo unde ar trebui să fim. Sincer, da, mi se pare că se trage pentru echipele mari. S-a greșit împotriva noastră de multe ori, au fost multe”, a declarat Alin Roman.