Academia lui Gică Hagi a produs un nou atacant de top, iar Farul Constanța nu are de gând să îl vândă pentru mai puțin de cinci milioane de euro.
Iustin Doicaru (19 ani) a făcut diferența în cele patru partide disputate de constănțeni în acest sezon competițional, iar Ciprian Marica este de părere că tânărul atacant este mai valoros decât Daniel Bîrligea, atacantul celor de la FCSB.
Iustin Doicaru este unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Superliga României la startul noului sezon competițional și s-a remarcat în toate partidele pe care Farul Constanța le-a disputat. Acesta a avut contribuții decisive în toate cele patru etape și a fost mai eficient decât experimentatul Denis Alibec.
Tânărul în vârstă de 19 ani a marcat cu Universitatea Cluj, apoi a oferit o pasă decisivă în etapa a doua. Doicaru a marcat și împotriva celor de la FCSB și a punctat și în partida cu Csikszereda, din lovitură liberă.
Ciprian Marica, acționar minoritar al celor de la Farul Constanța, a vorbit recent despre tânărul fotbalist și a precizat că acesta are calități pe care nu le vezi la alți fotbaliști din competiția internă.
„Nu l-am vinde sub 5 milioane de euro. În momentul ăsta e mai bun decât Bîrligea. Dă Bîrligea golul ăla din lovitură liberă cum a dat Doicaru? Îl întoarce pe Chipciu cum l-a întors la Cluj? Sunt niște calități pe care nu le vezi. Dacă domnul Becali a refuzat 5 milioane pentru Bîrligea, noi cât să cerem?”, a declarat Ciprian Marica, acționar minoritar la Farul Constanța, pentru VoyoSport Live.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul celor de la Farul Constanța, s-a arătat impresionat de calitățile lui Iustin Doicaru și a precizat că tânărul fotbalist crește de la meci la meci.
„Doicaru are un stâng foarte bun, biomecanică foarte bună și exersează, dar asta e calitatea lui numărul 1, are execuții de excepție. Va câștiga ritmul, este un efort destul de mare, important e că este sănătos, nu se accidentează și crește de la meci la meci”, a spus Ioan Ovidiu Sabău despre fotbalistul său.