Louis Munteanu este foarte aproape să plece de la CFR Cluj chiar în această iarnă, fiind dorit de un club cu o tradiție uriașă.
Atacantul este nemulțumit de faptul că nu a plecat de la CFR Cluj în vară, dar mutarea s-ar putea produce acum pe o sumă importantă.
Concret, scoțienii de la Celtic vor să-l aducă pe Louis Munteanu în această iarnă, iar prețul de transfer se ridică la 8 milioane de euro, exact suma dorită de Nelu Varga.
Anunțul a fost făcut chiar de presa din Marea Britanie, care a precizat că ardelenii au nevoie de bani pentru a-și gestiona problemele financiare, motiv pentru care Louis Munteanu are șanse mari să ajungă la Celtic.
Iuliu Mureșan, președintele de la CFR Cluj, chiar anunțase după victoria cu Csikszereda că atacantul poate pleca în această iarnă pentru o sumă de 8 milioane de euro.
„Conducerea clubului Cluj este pregătită să-i permită atacantului să plece în perioada de transferuri din iarnă, pentru a ajusta bugetul. Suma de 8 milioane de euro poate fi plătită de Celtic și se poate face transferul”, au notat britanicii.
Iuliu Mureșan a vorbit despre situația financiară de la CFR Cluj și a precizat că lucrurile nu sunt tocmai așa cum și-ar dori, clubul având mare nevoie de bani.
Singura soluție pentru ca problemele financiare să fie rezolvate ar fi vânzarea de fotbaliști, iar Louis Munteanu este jucătorul pe care CFR Cluj speră să obțină o sumă importantă de bani.
„Sunt într-adevăr mari probleme financiare. Clubul nu stă prea bine la acest capitol și din păcate soluția este vânzarea de jucători. Suntem într-o situație complicată, dar eu sper ca Louis Munteanu să se transfere la alt club și să profităm de acest lucru și să rezolvăm problemele.
Cu siguranță nu îl vom da la o sumă mică pe Louis Munteanu. Vor fi milioane de euro, dar cu siguranță nu vor fi 18 milioane de euro.
Eu sper să fie măcar o sumă de 7-8 milioane de euro. Important e să fie dorit de un club pe suma asta și el să fie de acord să plece la acea echipă”, a declarat Iuliu Mureșan, potrivit Digi Sport.