Gigi Becali sărbătorește un câștig uriaș, patronul de la FCSB urmând să încaseze o adevărată avere pentru transferul lui Coman.
După ce a câștigat la FIFA procesul cu qatarezii de la Al-Gharafa, Becali urmează să primească și banii de la UEFA pentru parcursul european.
Astfel, din calculele patronului de la FCSB, campioana României urmează să primească aproximativ 12 milioane de euro în total, o sumă cu adevărat astronomică pentru fotbalul românesc.
Perspectivele sunt bune pentru elevii lui Elias Charalambous, mai ales că FCSB s-a calificat și în acest sezon în grupa principală de UEFA Europa League și are șanse foarte mari să aducă din nou puncte pentru România și, totodată, să fie răsplătită financiar de forul fotbalistic european.
Vești bune vin și din Qatar, acolo unde Al-Ghafara a fost obligată de FIFA să plătească suma pentru transferul lui Florinel Coman. Așadar, FCSB va încasa o sumă uriașă într-un timp foarte scurt.
Rămâne de văzut ce va decide patronul Gigi Becali să facă cu acei bani. Deseori, finanțatorul campionilor a hotărât să reinvestească banii câștigați din fotbal, tocmai pentru a continua performanțele foarte bune de la FCSB.
Ba mai mult, latifundiarul din Pipera a ținut să le dea o replică acidă și celor care îl critică, afirmând din nou că este un om de afaceri de mare succes, având în vedere câți bani încasează într-o singură lună.
„Eu știu așa, pe 26 sau pe 28 trebuie să intre 5.7 milioane, plus alte 6.3 milioane, deci vreo 12 milioane pe care îi iau în acest an. Banii pe Coman și de la UEFA.
Îi las pe ei să critice, că Becali face… Bine, mă, critică-l tu pe Becali și Becali acum ia și el, că e și el mic, doar vreo 12 milioane luna asta.
Nu știu care e bugetul. Crezi că eu sunt Copos? Eu nu sunt d-ăla, «A, bugetul…». Vorbește cu Rotaru, cu Copos, cu Dan Șucu, cu bugete. Păi, ce, eu fac bugete la fotbal?
Dacă eu încasez 12 milioane și mai iau până la final încă vreo 6-7, numai din Europa, plus 3 de la televiziune, plus de la sponsori încă 2, sunt vreo 25-30 de milioane pe care îi iau în acest an. Ce vrei tu acum, să-i zici lui Becali cum să facă fotbal? Păi tu ești nebun?”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.