Scandalos! Dinamo, iertată la Iași de un penalty evident la hențul lui Andrei Blejdea! Decizie inexplicabilă a arbitrului Viorel Flueran | FOTO & VIDEO

Scandalos! Dinamo, iertată la Iași de un penalty evident la hențul lui Andrei Blejdea! Decizie inexplicabilă a arbitrului Viorel Flueran | FOTO & VIDEO
dinamo pierde cu poli iasi

Arbitrul Viorel Flueran nu a văzut un penalty clar la hențul lui Andrei Blejdea, la o lovitură liberă a celor de la Poli Iași, din prima repriză. A fost primul meci al lui Gigi Mulțescu de la revenirea pe banca lui Dinamo.

Dinamo a mers la Iași cu speranța ca Gigi Mulțescu să se ridice iar la nivelul supranumelui de „SMURD”. Antrenorul a revenit pentru a cincea oară pe banca echipei din Ștefan cel Mare și a declarat înaintea partidei că o victorie ar fi „ca ploaia după arșiță”.

Prima repriză s-a încheiat fără gol marcat, dar gazdele au motive de nemulțumire. Andrei Blejdea a lovit mingea cu mâna la o lovitură liberă din minutul 37, dar arbitrul Viorel Flueran nu a văzut nimic neregulamentar și a lăsat jocul liber.

Scandalos! Dinamo, iertată la Iași de un penalty evident la hențul lui Andrei Blejdea! Decizie inexplicabilă a arbitrului Viorel Flueran

A fost derby-ul suferinței la Iași. Poli Iași, lanterna campionatului, și Dinamo, locul 14, sperau să uite de seriile de coșmar din ultima vreme.

Roș-albii au avut un început mai bun de partidă, dar gazdele puteau deschide scorul în minutul 37, dacă centralul partidei nu le-ar fi refuzat un penalty evident.

Andrei Blejdea, aflat în zid, a deviat mingea cu mâna, la o lovitură liberă executată de Calcan, dar Viorel Flueran a lăsat jocul liber, spre stupoarea jucătorilor gazdelor (Min37 – VIDEO AICI)

„Un penalty clar. Nu pot să spun că sunt imparțial, dar e penalty. E a nu știu câta oară în acest campionat și trebuie făcut ceva, că nu se mai poate”, a izbucnit Daniel Pancu la Digi Sport, la pauza meciului.

Poli Iași – Dinamo. ECHIPELE DE START:

POLI IAȘI: Brănescu – Onea, R. Popa, Baxevanos, Bușu – De Iriondo, Passaglia – Almada Soares, Vanzo, M. Stan – Djuranovic
REZERVE: Axinte, Calcan, Gaitan, Cabral, Alvarez, F. Cristea, Acosta, Flores, Cană
ANTRENOR: Nicolo Napoli

DINAMO: Eșanu – R. Grigore, Puljic, Ehmann – Sorescu, P. Anton, V. Achim, A. Radu – Fabbrini – Blejdea, Moldoveanu
REZERVE: Kongshavn, G. Crețu, Nepomuceno, Mihaiu, Morsay, Stan, Bani, Stere, Bordușanu
ANTRENOR: Gheorghe Mulțescu

Stadion: „Emil Alexandrescu” (Iași)
Arbitru: Viorel Flueran, Adrian Popescu, Valentin Dumitru

Zilele astea am stat și m-am gândit, nici nu mai știu cum să îi sucesc. O victorie ar fi inestimabilă. Ar fi ca o ploaie după arșiță. Ceva vital

Gigi Mulțescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]