Gigi Mulțescu, primele declarații după revenirea ca antrenor la Dinamo: „Am emoții! Dacă o să salvez echipa, o să fiu fericit!” Ce mesaj le transmite suporterilor

Gigi Mulțescu, primele declarații după revenirea ca antrenor la Dinamo: „Am emoții! Dacă o să salvez echipa, o să fiu fericit!” Ce mesaj le transmite suporterilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Mulțescu (69 de ani) este noul antrenor al lui Dinamo. Tehnicianul i-a luat locul lui Jerry Gane, după ce acesta și-a anunțat demisia în urma eșecului cu FC Argeș. Mulțescu a declarat că are contract până în vară. Are și un mesaj pentru suporteri.

Gigi Mulțescu revine la Dinamo, iar ProSport a anunțat în exclusivitate informația. Misiunea va fi una infernală. Echipa este pe locul 14, cu 27 de puncte din 27 de etape, iar șansele la play-off sunt matematic nule, după înfrângerea cu FC Argeș, din ultima etapă.

Tehnicianul și-a definitivat și stafful. I-a cooptat în echipa sa pe Cătălin Mulțescu, antrenor cu portarii, George Neagu, preparator fizic, și Iulică Mihăescu, secund, așa cum ProSport a anunțat. Alături de aceștia, Gigi Mulțescu va încerca să schimbe jocul lui Dinamo și să salveze formația bucureșteană de la retrogradarea în Liga 2.

Gigi Mulțescu, primele declarații după revenirea la Dinamo: „Am emoții! Dacă o să salvez echipa, o să fiu fericit!”

Gigi Mulțescu a ajuns azi, de la 16:00, la baza de la Săftica. Antrenorul nu și-a putut ascunde emoțiile și a recunoscut că va fi foarte fericit dacă va salva echipa de la retrogradare.

„Este o nouă provocare din partea echipei mele de suflet, pentru care am mai făcut acest gest. Va fi mai greu acum, pentru că timpul lucrează împotriva noastră. Nu mai este timp, s-au pierdut puncte. Am emoții, mă bucur că pot să ajut. Dacă pot să salvez echipa, atunci o să fiu foarte fericit. Contractul va fi până în vara. Dacă ai rezultate, atunci e clar că ești apreciat.

În vară a fost o situație specială, cu niște investitori fantomă. Eu cu spaniolii nu am chimie, niciodată nu am vorbit cu ei. Nu știu ce gânduri au ei, mă interesează prea puțin, pe mine mă interesează echipa. Cireașa pe tort ar fi câștigarea Cupei, știu că Astra se bazează pe acest meci, dar mai e timp.

Suporterii să se aștepte la lucruri bune, echipa să fie mai performantă, să caștige puncte. Au fost meciuri în care echipa a arătat bine, dar a fost și ghinion”, a declarat Gigi Mulțescu în momentul în care a ajuns la baza de la Săftica.

Gigi Mulțescu a stat doar o lună pe banca lui Dinamo în 2020

Gigi Mulțescu (69 de ani) a preluat postul de director tehnic la Dinamo pe 27 august 2020 și mai avea contract cu gruparea din „Ștefan cel Mare” până în iunie 2021. Antrenorul i-a pregătit pe „câini” ultima dată între iulie – august 2020, iar apoi a fost înlocuit cu Cosmin Contra.

În trecut, Gigi Mulțescu a mai antrenat-o pe Dinamo între iulie 1990 – iunie 1991, martie – aprilie 2008 și iunie – septembrie 2013, iar pe parcursul carierei a mai pregătit echipe precum Petrolul, Astra Giurgiu, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Al Ettifaq, Gaz Metan Mediaș, Delta Tulcea, Sportul Studențesc, Taawon, CSM Ceahlăul, U Cluj, FC Vaslui, Poli AEK, Samsunspor, Gaziantepspor, Ankaragucu. Adanaspor, Kayserispor, Dacia Unirea Brăila și România U21.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen