„Cazul Valiza” s-a consumat în urmă cu aproape 18 ani, iar unul dintre cei afectați de respectivul scandal spune că ar fi acționat la fel ca Gigi Becali.
Pe 7 mai 2008, înaintea ultimei etape de campionat, Gigi Becali a oferit 1.700.000 de euro jucătorilor de la U Cluj, ca să-și apere corect șansele și să învingă CFR Cluj, pentru ca Steaua, cum se numea atunci echipa bucureșteană, să ia titlul.
Procurorii DNA au interceptat banii într-un restaurant din Cluj-Napoca, unde Teia Sponte, vicepreședintele Consiliului de Administrație, și alte persoane așteptau deznodământul meciului „U” Cluj – CFR, în funcție de care „marfa” urma sau nu a fi livrată. CFR s-a impus cu 1-0 și a devenit campioană.
Fostul mijlocaș ofensiv Eugen Trică era legitimat în respectiva ediție de campionat la CFR Cluj, după ce între 1998 și 2003 a jucat la Steaua. În meciul de pe fostul Stadion Ion Moina, „casa” celor de la U, a fost titular, fiind înlocuit în minutul 85 cu Alin Minteuan.
„Și eu, dacă eram în locul Stelei și al lui Gigi Becali, la fel procedam și eu. Mă duceam și făceam orice ca să câștig campionatul. Știi ceva? Dacă ne bătea U Cluj, tot noi (n.r. – CFR) eram campioni, pentru că i-au prins cu «Valiza»”, a declarat Trică la podcastul lui Silviu Tudor Samuilă.
După cinci ani de la declanșarea scandalului, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitivă, condamnându-l pe Gigi Becali la 3 ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită și pentru fals, iar pe Teia Sponte la doi ani cu suspendare.
Latifundiarul din Pipera a spus, la instanţa supremă, că după ce Sponte a fost prins cu banii a antedatat actul privind vânzarea-cumpărarea unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor.
Modul de desfășurare al evenimentelor care au condus la alcătuirea Cazului Valiza, petrecute în 2008, a fost prezentat de procurorul Claudiu Dumitrescu, pensionat în 2022, unul dintre cei care au lucrat la dosarul respectiv.
El a transmis, la vremea respectivă, că dosarul a avut la bază sesizarea din oficiu pe baza informațiilor din presă, fiind un caz de corupție clasică în care au fost implicați oficiali ai cluburilor din Liga I, fotbaliști și Pițurcă.
Potrivit fostului magistrat, Sponte a rămas peste noapte în Cluj-Napoca, s-a întâlnit într-o cameră de hotel cu Toni Doboș, președintele lui U Cluj, și atunci s-a făcut oferta. Proba esențială au fost interceptările. Becali rămăsese în București și era tot timpul interesat de stadiul discuțiilor, dacă fotbaliștii înțeleg.
Claudiu Dumitrescu a mai spus, pentru Prima TV, că n-a fost o valiză ci o borsetă cu 3400 de bancnote noi de 500 de euro. El recunoștea că până atunci nu văzuse 1,7 milioane de euro.
Colaboratorii lui Becali au ieșit din restaurant în parcare, iar în momentul în care s-au suit în mașină Dumitrescu a intervenit împreună cu au lui colegi. Au fost puțin agresivi, pentru că știau că au banii în spate și se gândeau cum să scape de ei. Sponte a recunoscut că are o sumă de bani, dar nu a știut să dea detalii cu privire la terenul care urma să fie cumpărat și nici în legătură cu persoana de la care să fie achiziționată respectiva suprafață.