Proiectul suporterilor lui Dinamo prinde contur! FOTO | Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, entitatea care vrea clubul de la Negoiță, a obținut statutul și anunță că are de partea sa „doi mari dinamoviști”

Redactor:
Andrei Pal
Proiectul suporterilor lui Dinamo prinde contur! FOTO | Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, entitatea care vrea clubul de la Negoiță, a obținut statutul și anunță că are de partea sa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, unul dintre cumpărătorii care vor să ia clubul de la Ionuț Negoiță, a anunțat, marți, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook, că a obținut statul de funcționare și că „propune oricărui dinamovis să se implice și să participe hiperactiv la istoria ce va să urmeze a clubului”.

ADPD a publicat toate cele 17 pagini ale documentului care atesta dreptul de organizare și funcționare. Mai mult, acești au precizat că, marți, după ora 23:00, vor fi anunțati și membri fondatori, printre care se află și „doi mari dinamoviști”.

„Avem ADPD! Avem un statut. Acesta este reflexia a tot ceea ce s-a povestit despre asociația asta care propune oricărui dinamovist să se implice, să participe hiperactiv la istoria ce va să urmeze a clubului nostru. Știi, cititorule, Câine, la ce mă gândeam? Că a povesti e până la urmă un act efemer, gratuit și nedrept. Mereu am simțit nevoia că înainte de finalul oricărei povești, autorul să iasă din coaja lui și să-mi spună, așa sincer:„ auzi mă? mai ai de citit vreo 10 pagini. Înainte de a fi surprins sau nu de final, înainte de a închide cartea asta, vreau să știi că nu mi-e indiferentă deziluzia că ai ajuns la capăt… „.

Ei bine, în cazul nostru, povestea abia începe, și cel mai important, că este fără sfârșit! Va fi idealul care va genera povetea vieții fiecărui iubitor de Dinamo, membru, participant, erou, poveste de lăsat moștenire urmașilor noștri”, a scris Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, pe Facebook.

Unul dintre marii dinamoviști anunțați de cei de la ADPD este probabil Cornel Dinu, cel care a anunțat în urmă cu câteva zile că are un proiect în care vrea să-i atragă pe Ion Țiriac și Mircea Lucescu. Mai mult, Adrian Năstase, fost premier al României, și-a anunțat și el sprijinul pentru proiect.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen