Marian Ivan, 54 ani, e un personaj. Are mereu plină tolba cu întâmplări, superbe sunt cele care încă nu pot fi scrise!, iar o șuetă alături de brașoveanul prin adopție e ca un medicament după o migrenă. În partea a doua a dialogului cu Prosport, urmează poveștile inedite ale ”tricolorului” ajuns la CM 1994 după ce a fost copil de mingi în Ghencea în sezonul cuceririi Cupei Campionilor. ”Îi înfruntam fără teamă la antrenamente pe Iovan și Bumbescu. Îl invidiam pe Lăcătuș ce ușor obținea penalty”, se confesează Ivan. El păstrează și acum acasă tricoul lui Kennet Andersson de la drama cu Suedia!
Marian, te-ai gândit vreodată ce-ai fi ajuns dacă nu-ți era scris să devii fotbalist?
Nu m-am gândit niciodată la asta. Părinții visau probabil să mă vadă la facultate, să devin inginer. Eu am crescut ca fotbalist pe maidanul din Bragadiru și am avut multe contre cu tata legate de școală. Mi-a zis clar că nu mă mai duc la sport dacă vin cu medii sub 8. Mi-era și cam frică de el, pentru că făcuse box la viața lui. M-a pus cu burta pe carte. Am adunat rezultate foarte bune până în clasa a 11-a, când a trebuit să fac alegerea către fotbal. Dar n-am lăsat nimic de izbeliște. Am terminat normal liceul, am luat bac-ul la ”Bolintineanu”.
La Steaua pe la ce vârstă ai ajuns?
În jur de 10 ani. Jucam cu ăi mai mari pe tăpșan în Bragadiru și unul dintre ei, văzând că am talent, m-a luat de mână și m-a dus în Ghencea. Am nimerit în echipă cu Olăroiu, care e mai mic decât mine cu nouă zile. El e născut pe 10 iunie 1969, eu pe 1 iunie. Mă întreceam în goluri cu Ilie Dumitrescu, aflat însă la o altă grupă, a lui Petre Mihai, alături de Dan Petrescu.
Aveai 16-17 ani când Steaua a urmat traseul spre Cupa Campionilor. Ai prins acolo toate marile meciuri, nu?
Pe toate! Am fost și copil de mingi, și în tribună. Dar cel mai minunat era când ne chemau să ne antrenăm cu echipa mare, în timpul săptămânii. Și pe mine, și pe Ilie. Îți dai seama? Îi vedeam de aproape pe câștigătorii Cupei Campionilor cum se leagă la ghete. Niște zei! Când intram în cabină, nici nu știam dacă să stau jos sau să aștept în picioare.
Nu-ți era teamă la antrenamente să-i înfrunți pe Iovan, pe Bumbescu?
Nu ne menajam deloc. Totul se întâmpla ca într-un meci oficial. Voiam doar să furăm meserie de la cei mai mari fotbaliști ai Europei. Să vedem cum lovesc mingea, cum se găsesc pe teren. Sincer, îl invidiam pe Lăcătuș când vedeam ce ușor obținea penalty-urile. Mai exersam și eu ”procedurile” văzute la Marius. Am avut o șansă fantastică să fiu coleg cu asemenea jucători.
Din păcate, n-am reușit să prind nici măcar un minut la echipa mare a Stelei, deși am făcut o grămadă de cantonamente cu băieții de-acolo. Se ivea mereu ceva nou și plecam împrumutat de fiecare dată. Asta până când m-a luat Brașovul definitiv în 1992”, Marian Ivan pentru Prosport
Steaua te-a format, dar Brașovul te-a scos la lumină până acolo încât lumea te identifică cu echipa de la poalele Tâmpei.
Așa e! A fost locul în care am găsit ce mi-a trebuit, inclusiv o climă mai pe gustul meu. Romică Pașcu m-a adus și, chiar dacă e hulit câteodată, e omul care și-a pus decisiv amprenta pe cariera mea. La fel, Paul Enache m-a ajutat foarte mult. Avea un ochi fantastic la jucători și impunea o pregătire fizică demnă de soldatul rus.
La Dinamo ai ajuns imediat după Mondialele din 1994. Care au rămas cele mai pregnante amintiri din Ștefan cel Mare?
Unu. Regretul că nu am cucerit titlul în 1995, deși aveam un lot foarte valoros, inclusiv colegi de la Mondiale, precum Prunea, Mihali sau Moldovan. Doi. Dubla cu Trabzon din toamna lui 1994, în Cupa UEFA. Am pierdut cu 1-2 în deplasare, unde a fost o nebunie totală. Am zis că suporterii turci ne răstoarnă autocarul. Am făcut apoi un 3-3 spectaculos acasă, meci în care am ratat pe bandă rulantă și am pierdut calificarea.
Cum ți-au rămas în minte derby-urile cu Steaua?
Meciuri adevărate, pentru care visezi să ajungi fotbalist. Regret că n-am marcat niciodată într-un derby, nici n-am prins vreunul cu scoruri din acelea mai mari. Erau întâlniri cu o motivație specială, iar când vedeai tribunele arhipline te încărca pozitiv acea atmosferă.
Cu Mateo am avut o relație specială la Dinamo. Nu doar că am fost colegi de cameră, dar e și nașul fiicei mele. Am avut multe lucruri de învățat de la el”, Marian Ivan pentru Prosport
Te-au deranjat discuțiile dinaintea Mondialului 1994 care alimentau scenariul că tu și portarul Ștefan Preda ați ajuns în America în urma unor jocuri de culise, nu pe merit?
Nu le-am dat atenție. Am știut în fiecare minut ce am de făcut. M-am pregătit impecabil ca să prind turneul final și m-am bucurat extraordinar când Anghel Iordănescu m-a ales, apreciind că aș putea face față la acel nivel. Sunt convins că aduceam un plus echipei de pe bancă dacă intram, fie și câteva minute.
E marea dezamăgire a carierei faptul că n-ai prins nicio secundă la Mondiale?
Orice jucător ar fi fost dezamăgit, dar mi-am făcut datoria. Am fost la un pas să intru cu Argentina, dar a marcat Balbo golul doi al sud-americanilor și nea Puiu n-avea, firește, cum să bage un atacant în acel context. Poate aș fi jucat, totuși, în finala mică, dacă ajungeam acolo. În fine, m-am simțit extraordinar de bine în grup, chiar dacă eram nou sosit la lot. M-am considerat acolo un soldat plecat la luptă. Pentru mine n-a fost o surpriză nominalizarea pentru turneul final, fiindcă am avut înainte un sezon foarte bun la Brașov.
Cum ai trăit de pe bancă penalty-urile cu Suedia?
Cu sufletul la gură. Foarte greu! Mai ales că ei au ratat primii și totul părea să ne meargă favorabil. Nu știu dacă vom mai întâlni prea curând o asemenea șansă. Fotbalul a evoluat peste tot, noi parcă doar regresăm. Nici măcar pe loc nu stăm! Indiferent de situație, eu iubesc însă naționala necondiționat, ca pe propriul copil.
Ce frumos ar fi ca România să prindă următorul Mondial! Tot America, tot cu un Hagi în lot, Ianis! Sunt convins că va reveni puternic după accidentarea care l-a necăjit multe luni sezonul trecut”, Marian Ivan pentru Prosport
S-au scris mii de cuvinte numai pe tema că ai fost colegul de cameră al lui Hagi pe durata Mondialului. Cum se comporta Gică acolo, în intimitatea lotului?
Am avut multe de învățat de la Hagi în acea perioadă. Dacă-l lași să vorbească despre fotbal, o face nonstop. Mi-aduc aminte că, după golul acela fabulos marcat contra Columbiei, l-am întrebat cum a lovit mingea de s-a dus în plasă fără să se învârte. Mi-a arătat, apoi am exersat mult la Dinamo pe baza a ceea ce mi-a explicat Gică și am înscris și eu așa de câteva ori. Secretul e să repeți, să repeți, ca pe o poezie învățată la școală.
Mai ai acasă tricoul lui Kennet Andersson, killerul României din partida cu Suedia?
Îl mai am, da! Plus șortul lui Henrik Larsson, plus un tricou de la meciul cu Elveția, pierdut cu 1-4. Mai strânsesem și altele, dar nu sunt un colecționar. Le-am distribuit pe la diferite licitații caritabile. Amintirile rămase în mintea și sufletul meu sunt mai importante.
Prunea nu se uită urât la tine, știind că păstrezi trofeul respectiv?
N-a fost doar greșeala lui. La fotbal, toți pierdem, toți câștigăm. A traversat o secundă de neatenție, ca atunci când ești la volan și-ți pierzi concentrarea pe moment. Mare păcat că n-am dus mai departe acea aventură! Pentru mine însă, un băiat provenit dintr-o familie simplă, cu tată șofer și mamă casnică, Mondialul a însemnat, de fapt, împlinirea visului american. Aș fi putut să dau poate mai mult naționalei, știu ce talent am avut, dar sunt mândru de ceea ce am realizat.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER