Tottenham încearcă să ia un jucător important în această perioadă, iar Radu Drăgușin are postul amenințat în echipa londoneză.
Astfel, cei de la Spurs vor să-l ia pe Nathan Collins, fotbalist dorit însă și de rivala Arsenal, care se pregătește pentru marele derby cu Liverpool, programat duminică.
Tottenham este gata de un sezon remarcabil și mai vrea să aducă un fundaș central, în condițiile în care fanii echipei visează chiar la o prezență pe podium sub comanda lui Thomas Frank.
Prin urmare, Nathan Collins ar urma să ajungă la Spurs în următoarea perioadă. Deocamdată, Brentford nu este de acord cu plecarea apărătorului dorit și de Arsenal.
Se pare că și Liverpool a pus ochii pe Collins, în condițiile în care „cormoranii” au mari probleme în defensivă în debutul acestui sezon.
Thomas Frank a mărturisit că Radu Drăgușin va reveni la Tottenham spre finalul anului. Atunci, calendarul se va aglomera și mai mult pentru londonezi, care au prins prezența în Champions League după ce au reușit să câștige Europa League.
Spurs a evitat multe nume grele din competiție la tragerea la sorți de joi! Astfel, formația unde este legitimat și Radu Drăgușin va juca cu Borussia Dortmund, PSG, Villarreal CF, Eintracht Frankfurt, Slavia Praga, Bodo/Glimt, Copenhaga și AS Monaco.
„Avem acum trei fundași centrali: Micky van de Ven, Cristian Romero și Kevin Danso. De asemenea, Ben Davies poate juca în această poziție, dacă e nevoie.
Îl avem și pe Kota Takai, tânărul transferat în această vară, care va începe să se antreneze cu echipa de săptămâna viitoare.
Drăgușin va reveni în câteva luni”, a spus Thomas Frank, cu referire la planurile pe care le are Spurs în privința defensivei.
Dacă în privința liniei de fund pare acoperit, Thomas Frank a primit o veste bună. Tottenham l-a adus pe Xavi Simons, fotbalist care a strălucit în multe rânduri în Bundesliga.
Recent, Tottenham a pierdut dramatic primul trofeu al sezonului. Spurs n-a treușit să treacă de PSG, Supercupa Europei având loc în Italia.