Gigi Becali (68 de ani) nu renunță la pista Lindon Emerllahu (23 de ani), după ce nu a reușit să concretizeze acest transfer în fereastra de mercato din iarnă.
Reamintim că mijlocașul kosovar evoluează în Ucraina, la Polissya Jitomir. Această echipă l-a acontat pe Emerllahu în luna ianuarie. Jucătorul a ajuns pe pământ ucrainean după ce suma de 1.500.000 de euro a fost virată în conturile clubului CFR Cluj.
Recent, la FCSB au ajuns doi foști fotbaliști din Gruia. E vorba despre Meriton Korenica (29) și Karlo Muhar (30).
Deși croatul îl încântă pe Gigi Becali, miliardarul vrea să mai transfere un mijlocaș central, în condițiile în care francezul Eddy Gnahore (32), sosit în lotul roș-albastru în luna iulie, în urma plecării sale de la Dinamo, are prestații dezamăgitoare.
Potrivit spotmedia.ro, ținta principală a omului de business este Lindon Emerllahu. În urmă cu mai bine de jumătate de an, cei de la FCSB erau aproape siguri că jucătorul kosovar avea să li se alăture, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Acum, bucureștenii speră să rezolve transferul lui Emerllahu. Sursa citată arată că mutarea ar putea fi parafată în următoarea perioadă de mercato.
Venirea lui Lindon Emerllahu la FCSB ar contura, practic, o trupă vișinie în culorile roș-albastre. Mai în glumă, mai în serios, ex-campioana Superligii s-ar putea transforma în CFR Cluj II.
În prezent, Lindon Emerllahu valorează 2.000.000 de euro, dacă ne raportăm la cotele de piață afișate pe site-ul transfermarkt.com. Contractul său cu Polissya Jitomir e valabil până în iulie 2028.
Internaționalul kosovar a crescut la Ballkani, în țara natală. În iarna anului 2021, el făcea pasul la echipa mare, anterior jucând la formația U19.
După aproximativ patru ani, Emerllahu ajungea în Gruia. Ardelenii plăteau atunci 700.000 de euro pentru a-l aduce, iar mijlocașul nu a dezamăgit.
Iată cifrele sale în tricoul alb-vișiniu: 41 de meciuri oficiale, șase goluri marcate, trei pase decisive furnizate, 2.568 de minute petrecute în teren. Alături de CFR Cluj, Lindon Emerllahu a cucerit o Cupă a României.
Evoluțiile sale reușite i-au adus transferul în Ucraina. La prima vedere, mutarea a părut ciudată, ținând cont de faptul că un conflict armat este în desfășurare în țara vecină României. Cel mai probabil, salariul pus la bătaie de către ucraineni a fost de nerefuzat.
Rămâne de văzut dacă Lindon Emerllahu va ajunge în final la FCSB, după precedentele încercări ale roș-albaștrilor.