Noul fotbalist la modă din Liga 2 e dorit de Gigi Becali la FCSB și de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova! Întrebat ce ar alege între cele două rivale din Liga 1, vedeta Petrolului a dat un răspuns surprinzător: „Ăsta e visul meu de mic”

  • Publicat:

Valentin Țicu a avut evoluții apreciate la Petrolul Ploiești, în Liga 2, astfel că se află în vederile lui Gigi Becali și Mihai Rotaru pentru un transfer la FCSB, respectiv Universitatea Craiova.

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani a făcut o primă parte a sezonului foarte bună în tricoul „lupilor”, astfel că le-a luat ochii celor din „granzi” din Liga 1, Universitatea Craiova și FCSB. Ambele formații sunt interesate să îl transfere în această pauză de iarnă pentru a îl folosi încă din primele meciuri din 2022, însă atât Gigi Becali, cât și Mihai Rotaru, s-ar putea lovi de preferințele tânărului jucător.

Valentin Țicu a spus că visează să joace cu Petrolul în prima ligă a României, astfel că sunt șanse mari ca el să rămână la Ploiești și pentru partea a doua a sezonului, în ciuda interesului manifestat de cele două cluburi.

Pus să aleagă între Universitatea Craiova și FCSB, Valentin Țicu vrea tot la Petrolul

Valentin Țicu i-a câștigat pe fanii divizionarei secunde Petrolul după ce a anunțat că visul său este să joace în Liga 1 în tricoul galben-albastru, și nu pentru FCSB sau Universitatea Craiova. Cele două formații aflate pe loc de play-off și-ar fi dorit să îl transfere pe jucătorul de numai 21 de ani, însă acesta își dorește să rămână fidel culorilor clubului prahovean.

„Până la vară, muncesc ca să promovez. Ăsta e visul meu de mic, să joc cu Petrolul în prima ligă. (n.r.- întrebat ce echipă ar alege dintre FCSB și Universitatea Craiova) Petrolul! Am pornit la un drum, muncesc de ceva timp ca să promovez, trag destul de mult și vreau să duc la capăt acest proiect”, a declarat Valentin Țicu pentru Digi Sport.

Astfel, Gigi Becali și Mihai Rotaru s-ar putea vedea nevoiți să caute alte piste, jucătorul fiind determinat să lupte în continuare în Liga 2 pentru promovare.

Știri despre
Pe aceeași temă
A băut 20 de cutii de Pepsi, în fiecare zi, timp de 20 de ani. Ireal câte kilograme are acum
A băut 20 de cutii de Pepsi, în fiecare zi, timp de 20 de ani. Ireal câte kilograme are acum
Arabia Saudită, în stare de şoc: Şumudică a lăsat 12 morţi în urma sa, după ultimul meci!
Arabia Saudită, în stare de şoc: Şumudică a lăsat 12 morţi în urma sa, după ultimul meci!
Tempestini, obiectiv îndrăzneţ în Raliul Letoniei: să urce pe 2 în Campionatul European
Tempestini, obiectiv îndrăzneţ în Raliul Letoniei: să urce pe 2 în Campionatul European
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de ani!”
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de…
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Veste șoc despre NICOLAE CIUCĂ. Ce se va întâmpla cu premierul României: Să nu-l plângem!
Veste șoc despre NICOLAE CIUCĂ. Ce se va întâmpla cu premierul României: Să nu-l plângem!
Mărturii cutremurătoare despre ultimele zile de viață ale lui Valentin Uritescu: Nu iese viu din operație!
Mărturii cutremurătoare despre ultimele zile de viață ale lui Valentin Uritescu: Nu iese viu din operație!
Singura înghețată care nu îngrașă, recomandată de Mihaela Bilic
Singura înghețată care nu îngrașă, recomandată de Mihaela Bilic
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
Un jucător online celebru şi-a anunţat moartea printr-un videoclip: Dacă vedeţi asta, sunt mort!
Un jucător online celebru şi-a anunţat moartea printr-un videoclip: Dacă vedeţi asta, sunt mort!
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
Cum i-au îndepărtat ucrainenii pe ruşi de pe Insula Şerpilor: „Pământul le ardea sub picioare” VIDEO
Cum i-au îndepărtat ucrainenii pe ruşi de pe Insula Şerpilor: „Pământul le ardea sub picioare” VIDEO
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Cea mai bună motorizare pentru ROMÂNIA. Cât costă mașina pe care ”UIȚI” să o alimentezi?
Cea mai bună motorizare pentru ROMÂNIA. Cât costă mașina pe care ”UIȚI” să o alimentezi?
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție