Valiza

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

În primul rând, era încăpătoare: mai mică decât o valiză de român ce pleacă cinci zile la Viena, mai mare decât o poșetă de sâmbătă la mall. Cam cât să-ncapă-n ea câteva mii de bancnote viu-colorate.
În al doilea rând, era de culoare cafe-au-lait. Adică bej, dar ca să sune tot franțuzesc, însă mai pretențios, producătorii au numit culoarea după o băutură.

Avea mânere aurii, desigur. Cumpărătorul a cerut-o așa. „Să se asorteze cu valoarea mea!”, a spus, apoi a râs zgomotos, dându-și capul gelat pe spate în ritmul hohotelor.
Nu era foarte bine compartimentată. Avea un singur buzunar în interior, cum au unele portofele pentru mărunțiș.

Părea făcută pentru a pune un singur lucru înăuntru, iar calitatea sa principală era soliditatea mânerelor. Asta căuta omul. Șic, dar bună de dus cărămizi, de argilă sau alt fel, cu mânerele late de care și niște mâini de portar ar fi apucat sănătos. Ar fi mers și de făcut cadou, cine n-are nevoie de o valiză solidă care se asortează aproape la orice? Dar proaspătul ei proprietar a spus: „Nu, după aia să-mi dea geanta înapoi. Nu e inclusă în ofertă! Și simt că o să-mi poarte noroc!”. Apoi iar a râs în hohote.