UPDATE Cadu așteaptă până la vară pentru cetățenie!** Mureșan dezleagă misterul: „Procedura durează mult timp”

UPDATE Cadu așteaptă până la vară pentru cetățenie!** Mureșan dezleagă misterul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:30! Iuliu Mureșan ține să precizece că fundașul CFR-ului trebuie să mai aștepte pentru obținerea cetățeniei: „Procedurile durează mult”

Iuliu Mureșan a declarat pentru www.prosport.ro in ce stadiu se află Ricardo Cadu cu obținerea cetățeniei române.

„Probabil Cadu nu a fost înțeles bine când a fost întrebat despre cetățenia română. El dorește să o primească, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla mai devreme de vara acestui an. Actele sunt depuse, dar procedura durează mult timp”, a spus Iuliu Mureșan. (Daniel Lup)

Naționala trece de ani buni printr-o criză profundă și nu puține au fost vocile care au susținut că o soluție pentru ieșirea din impas ar fi folosirea jucătorilor străini care au impresionat în Liga I.

S-a vorbit despre Juan Culio, Junior Moraes, Semedo sau Eric, însă niciunul ditre aceștia nu a îndeplinit vreodată condițiile pentru a căpăta cetățenia română. Este însă cazul căpitanului celor de la CFR Cluj, Ricardo Cadu. Acesta joacă de peste 5 ani în Liga I și spune că a dobândit cetățenia română pentru a-și ajuta clubul. Regulamentul LPF impune formațiilor din Liga I să aibă minim 5 români pe foaia de joc, iar Cadu spune că acesta e motivul pentru care a depus actele.

Cum jucătorul de 30 de ani nu a evoluat pentru Portugalia în nicio partidă, devine astfel „apt” pentru o convocare sub tricolor.

Cadu spune însă că e împotriva „naturălizărilor”, în ciuda faptului că și naționala tării sale, Portugalia, a beneficiat de pe seama acestor artificii. Astfel, chiar dacă Pițurcă s-ar hotărî la un moment dat să-l cheme pe fundaș la națională s-ar putea lovi de refuzul acestuia.

„Mi-am luat cetățenia română, că mi-a spus domnul Arpi că aș ajuta echipa, dar atât.

Sincer, sunt împotriva folosirii jucătorilor naționalizați! Nu e corect, asta e părerea mea. Și noi, în Portugalia, i-am luat pe Deco și pe Pepe, care sunt brazilieni, și eu nu am fost de acord. Dacă e națională, atunci să fie toți din acea țară. Deja, dacă vin jucători străini, echipa națională se transformă într-o echipă de club și nu acesta e rolul ei”, a declarat Cadu pentru www.prosport.ro.

1.700.000 euro e cota de piață a lui Ricardo Cadu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele