Ultimul obstacol în drumul spre Franța. Cine este naționala care ne dă emoții. Insulele Feroe, țara în care 10% din populație joacă fotbal. Ce profesii au internaționalii feroezi

Ultimul obstacol în drumul spre Franța. Cine este naționala care ne dă emoții. Insulele Feroe, țara în care 10% din populație joacă fotbal. Ce profesii au internaționalii feroezi
  • Publicat:
  • Actualizat:

România joacă un meci decisiv pentru calificare contra unei naționale unei țări cu o populație ceva mai mare decât comuna Voluntari și cu mai mulți jucători semi-profesioniști în componență. Cu toate acestea, „tricolorii” se tem.

Insulele Feroe au avut un parcurs foarte bun pentru ei în aceste preliminarii, după ce au reușit să câștige de două ori în Grecia. Însă și celelalte echipe au avut de tras cu ambițioșii jucători feroezi, deși mulți dintre aceștia sunt semi-profesioniști.

Explicația este simplă. Venitul mediu în Insulele Feroe este de peste 3.000 de euro și un muncitor calificat câștigă mai bine decât un fotbalist legitimat la cluburile din campionatul intern. Așa se face că între două zile de muncă, internaționalii feroezi își fac timp și pentru un meci în preliminarii. Este celebru cazul lui Frodi Benjaminsen, dulgher de meserie, care după victoria din Grecia s-a grăbit să ajungă pe șantier.

Câteva dintre meseriile pe care le au jucătorii feroezi:

  • Solvi Vatnhamar – profesor
  • Frodi Benjaminsen – dulgher
  • Pol Justinussen – tâmplar
  • Jonas Naes – avocat
  • Roaldur Jakobsen – electrician
  • Odmar Faero – student
  • Christian Holst – profesor
  • Atli Gregersen – funcționar public
  • Levi Hannsen – jurnalist

Insulele Feroe au devenit membru FIFA pe 2 iulie 1988. Până atunci, jucau ocazional cu naționale neafiliate FIFA. Însă feroezii au progresat de-a lungul timpului și, de la echipa pe care România o învingea cu 7-0 în mai 1992, a ajuns să impună respect în fața unor naționale cu pretenții mult mai mari.

Insulele Feroe aparțin de Danemarca, au o suprafață de 1,399 km pătrați și o populație de 49.267 de locuitori. Dintre aceștia, peste 5.500 sunt jucători de fotbal înregistrați. Practic, mai mult de 10% din populația țării joacă fotbal. Prin comparație, România are o populație de 19,9 milioane de locuitori, însă avem doar aproximativ 110.000 de jucători de fotbal înregistrați.


85 este locul ocupat de Insulele Feroe în ierarhia FIFA, în clasamentul dat publicității pe 1 octombrie


Vedetele naționalei feroeze sunt Sorensen (fundaș, 23 de ani, joacă la Aalborg), Hendriksson (mijlocaș, 19 ani, legitimat la FC Copenhaga) și Nattestad (fundaș, 21 de ani, legitimat la FC Midtjylland). În rest, cei mai mulți joacă în campionatul Insulelor Feroe, unde se împart între fotbal și profesiile pe care le au.

ISTORIA ÎNTÂLNIRILOR CU INSULELE FEROE

06.05.1992 București: ROMÂNIA – FEROE 7-0 (5-0) prel.CM

  • Stadion: Steaua. Spectatori: 10.000. Marcatori: Balint (4, 39, 78), Hagi (14), Lăcătuș (28p), Lupescu (44), C.Pană (56). Arbitru: VasilĂ“s NikakĂ“s (Grecia).

ROMÂNIA: Stelea – D.Petrescu, Mihali, Gh.Popescu, D.Munteanu – C.Pană, Lupescu (77 Cheregi), Rotariu, Hagi / cpt – Lăcătuș (63 Gane), Balint. Antrenor: Cornel Dinu.
FEROE: Knudsen – J.Jakobsen / cpt, T.E.Hansen, M.Danielsen, A.Justinussen – A.Mørkøre, M.Jarnskor (48 T.Nielsen), A.Løkin, Reynheim, Dam (63 T.Jonsson) – Müller. Antrenor: Pall Gudlaugsson.
 
08.09.1993 Toftir: FEROE – ROMÂNIA 0-4 (0-1) prel.CM.

  • Stadion: Svangaskarð. Spectatori: 2.724. Marcator: Răducioiu (23, 57, 58, 75). Arbitru: Vadim Juk (Belarus).

FEROE: Knudsen – J.Jakobsen / cpt, O.Johannesen, K.Mørkøre, A.Justinussen – A.Mørkøre (78 Rúni Nolsøe), A.Løkin, Ø.Hansen (75 Reynatugvu), M.Jarnskor, Dam – Reynheim. Antrenor: Jogvan Nordbuo și Johan Nielsen.
ROMÂNIA: Prunea – D.Petrescu (75 Panduru), Prodan, Gh.Popescu, Selymes – Sabău, Lupescu, Hagi / cpt, D.Munteanu – Răducioiu, Vlădoiu (68 Craioveanu). Antrenor: Anghel Iordănescu.
 
10.09.2008 Torshavn: FEROE – ROMÂNIA 0-1 (0-0) prel.CM

  • Stadion: Tórsvøllur. Spectatori: 805. Marcator: Cociș (59). Arbitru: Marijo Strahonja (Croația). Eliminare: Ghionea (48).

FEROE: Mikkelsen / cpt – P.D.Jacobsen, M.Thomassen, Atli Danielsen, J.T.Davidsen – J.R.Jacobsen (78 B.Løkin), Bø, Borg (89 B.Eliasen), S.Samuelsen – Chr.Jacobsen, Fløtum (76 A.L.Olsen). Antrenor: Jogvan Martin Olsen.
ROMÂNIA: Lobonț – Contra / cpt, Goian, Rădoi (18 Ghionea), Neșu – Cociș, Codrea, C.Lazăr, Aliuță (67 Moți) – M.Niculae (88 Bratu), Fl.Costea. Antrenor: Victor Pițurcă.
 
14.10.2009 Piatra Neamț: ROMÂNIA – FEROE 3-1 (1-0) prel.CM

  • Stadion: Ceahlăul. Spectatori: 15.000. Marcatori: Apostol (14), Bucur (65), Mazilu (87) – Bø (84). Arbitru: Aleksandr Gvardis (Rusia).

ROMÂNIA: Pantilimon – Panin, Rădoi / cpt, Goian (24 Galamaz), Raț – Mara, Iul.Apostol, N.Grigore, D.Varga – Bucur (75 A.Cristea), Marica (82 Mazilu). Antrenor: Răzvan Lucescu.
FEROE: Mikkelsen / cpt – Næs, Atli Danielsen, Gregersen, Bø – R.Jacobsen (73 A.Th.Hansen), Benjaminsen (81 Chr.Jacobsen), S.Samuelsen, Borg – A.L.Olsen, Holst (70 B.Løkin). Antrenor: Brian Kerr.
 
29.03.2015 Ploiești: ROMÂNIA – FEROE 1-0 (1-0) prel.CE

  • Stadion: „Ilie Oană”. Spectatori: 13.898. Marcator: Keserü (22). Arbitru: Artur Soares Dias (Portugalia).

ROMÂNIA: Pantilimon – Papp, Chiricheș, Dr.Grigore, Raț / cpt – Pintilii, Sănmărtean (85 Prepeliță) – Ad.Popa (70 Torje), Rusescu (59 Cr.Tănase), Maxim – Keserü. Antrenor: Anghel Iordănescu.
FEROE: G.Nielsen – J.Davidsen, Gregersen / cpt, Nattestad, V.Davidsen – Færø (73 A.L.Olsen) – Vatnhamar, Brandur Olsen (79 R.Joensen), Ro.Jacobsen (79 Sørensen), Holst – Edmundsson. Antrenor: Lars Christian Olsen.

Statistică: RĂ‚ZVAN TOMA
 

CLASAMENT GRUPA F preliminarii EURO 2016

  GRUPA F – EURO 2016  
Loc Tară Pct.
1 Irlanda de Nord 20
2 România 17
3 Ungaria 16
4 Finlanda 11
5 Insulele Feroe 6
6 Grecia 3

 

  Calificare Euro 2016
  Baraj Euro 2016

Rezultate România preliminarii Euro 2016, Grupa F:

  • Grecia – România 0-1 (C. Marica ’10)
  • România – Ungaria 1-1 (Rusescu ’45 / Dzsudzsak ’82)
  • Finlanda – România 0-2 (B. Stancu ’54, ’83)
  • România – Irlanda de Nord 2-0 (Papp ’74, ’79)
  • România – Insulele Feroe 1-0 (Keșeru ’21)
  • Irlanda de Nord – România 0-0
  • Ungaria – România 0-0
  • România – Grecia 0-0

Program meciuri Grupa F – Preliminarii Euro 2016

Etapa a 9-a

  • Ungaria – Insulele Feroe 2-1
  • Irlanda de Nord – Grecia 3-1
  • România – Finlanda 1-1

Ultima etapă, duminică, 11 octombrie

  • Insulele Feroe – România
  • Finlanda – Irlanda de Nord
  • Grecia – Ungaria
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele