Știau sau nu știau? Răzvan Marin, ultimul care intervine în conflictul de la echipa națională. Mărturia sinceră a mijlocașului de la Standard Liege

Știau sau nu știau? Răzvan Marin, ultimul care intervine în conflictul de la echipa națională. Mărturia sinceră a mijlocașului de la Standard Liege
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Marin (22 de ani) e ultimul tricolor care-și spune părerea după scandalul iscat la finalul meciului cu Muntenegru (1-0, la Podgorica), când Ciprian Deac și Cristi Manea au admis că nu știau că trebuie să învingă la două goluri diferență pentru a prinde urna a treia a preliminariilor EURO 2020.

Mijlocașul central al lui Standard Liege care s-a accidentat la antrenamentul oficial de dinaintea partidei cu Muntenegru susține, vineri, că staff-ul naționalei și Cosmin Contra le-au transmis jucătorilor că au nevoie de un succes la două goluri diferență, contrazicându-i, astfel, pe Manea, Deac, dar și pe cei doi tricolori care au susținut contrariul sub protecția anonimatului: „Eu știam, s-a spus de două ori la ședința din ziua meciului și chiar după meciul cu Lituania că ne trebuie o victorie la cel puțin două goluri diferență ca să nu picăm în urna a patra. S-a spus și că nu depindeam doar de noi, ci și de Scoția – Israel”, a declarat Răzvan Marin, vineri, la Digi Sport.

„A fost o campanie cât de cât bună, nu am pierdut niciun meci, și 2018 e un an bun, suntem neînvinși. Și în ultimele meciuri, dacă era nevoie, aș fi mers la Under 21 pentru a juca. Normal că mi-aș dori la Euro”, a mai punctat mijlocașul care în vara anului viitor s-ar putea dovedi o piesă de bază în angrenajul lui Mirel Rădoi la EURO 2019 U21.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani