„Semiluna” care umple poarta!** Turcii aruncă împotriva României un duo de atacanți tare ca o armată: unul dintre ei se poate bate cu Ronaldo și Messi pentru titlul de golgheter al Europei

  • Publicat:
  • Actualizat:

Față de perioada când Hagi Și Popescu făceau furori cu Galatasaray în cupele europene, Turcia a cunoscut o scădere din punct de vedere al rezonanței numelui fotbaliștilor care compun echipa națională, însă asta nu înseamnă că prima reprezentativă a Semilunei nu dispune în acest moment de fotbaliști periculoși.

La o primă vedere, cei mai importanți fotbaliști ai turcilor sunt veteranul Emre Belezoglu, supranumit în trecut „Urmașul lui Hagi”, Hamit Altintop, fost la Real și Arda Turan, vedeta lui Atletico. Totuși, pericolul vine din partea unor jucători încă anonimi, dar remarcabil de eficienți, ambii din lotul campioanei Galatasaray.

Umut Bulut (29 de ani) și Burak Yilmaz (27 de ani) sunt doi dintre atacanții din sistemul 4-3-3 folosit de selecționerul Abdullah Avci și totodată cele mai în formă vârfuri de care dispune fotbalul turc în prezent.

Bulut a marcat până acum în acest sezon 8 goluri în toate competițiile, unul dintre ele pentru naționala Turciei în meciul cu Estonia (3-0). Folosit ca vârf împins, fotbalistul sosit în această vară de la Toulouse sub formă de împrumut se dovedește un adversar greu de ținut la cei 1,84 metri ai săi.

Mai periculos va fi însă coechipierul acestuia din atac, Burak Yilmaz (1,88 metri), care este de o eficiență absolut devastatoare. Atacantul a venit la Galatasaray în această vară și a reușit până acum 7 goluri în toate competițiile. Sezonul trecut a fost cel mai bun din cariera vârfului de 27 de ani, el reușind în campionat nu mai puțin de 33 de goluri în tricoul lui Trabzonspor. Socotit una dintre cele mai mari speranțe ale fotbalului turc, Burak a trecut în carieră și pe la celelalte două echipe mari din Istanbul, Fenerbahce și Beșiktaș, însă nu a făcut mulți purici la niciuna dintre cele două formații. A explodat pur și simplu la Trabzonspor, unde a marcat 55 de goluri în 2 sezoane și jumătate.

Duo-ul turcilor nu va fi la prima întâlnire cu românii în acest an, ei mai având de disputat cu Galatasaray încă două meciuri în Liga Campionilor, contra campioanei Ligii I, CFR Cluj. Gruparea „Cim Bom” ocupă ultimul loc în Grupa H după două etape disputate, cu 0 puncte, în timp ce clujenii sunt pe 2, cu 3 puncte rezultate în urma succesului de la Braga. Primul meci dintre Galatasaray și CFR Cluj va avea loc pe 23 octombrie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele