Sandu așteaptă meciul de azi pentru o decizie:** „Se poate întâmpla orice cu Răzvan Lucescu”

Sandu așteaptă meciul de azi pentru o decizie:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu (foto) îndeamnă, ca de obicei, la cumpătare în a
judeca dacă e sau nu oportun ca Răzvan Lucescu să fie înlocuit pe
banca echipei naționale. „Nașul” lasă ușile deschise tuturor
posibilităților, amânând verdictul până după meciul de azi cu
Luxemburg.

Întrebarea zilei: va fi demis Răzvan Lucescu, drept urmare a
rezultatului din Bosnia?

Nu avem cum să judecăm lucrurile așa. A fost vorba de o „dublă”, cu
Bosnia și Luxemburg, așa că trebuie ca orice analiză să fie făcută
considerând ambele meciuri. Vom vedea după Luxemburg.

Se poate ajunge la demiterea lui Răzvan Lucescu în urma acestei
analize?

Noi suntem oameni cumpătați. Vom analiza fiecare aspect. Nu trebuie
să ne grăbim să tragem concluzii. Așteptați să treacă meciul ăsta
cu Luxemburg și apoi vom vorbi despre ce trebuie făcut pe
viitor.

Jocul
drept criteriu, iar echipa joacă prost!

Este posibil să continue până la meciul de acasă cu Bosnia,
cel de la începutul lunii iunie?

Nu știu. Vom vedea. E posibil orice. Repet, e nevoie de o analiză
echilibrată și amănunțită, pe care o vom face după Luxemburg.

La ce se va referi această analiză?
În primul rând, vom studia în ce măsură jocul prestat de echipa
noastră ne dă dreptul să sperăm totuși într-o redresare a
situației, într-o calificare pentru baraj.

Jocul din Bosnia nu ne prea dă motive să fim
optimiști…

Vom studia ce e de făcut în viitor, care este proiectul în
continuare. Vom vedea și cum au fost valorificate primele 15 puncte
puse în joc în această campanie. Va fi o analiză echilibrată. O
evaluare a situației, nu un rechizitoriu pentru Răzvan.

Nu-i fac echipa lui Lucescu, dar cred că e timpul să joace
masiv cu tineri gen Gardoș sau Râpă!

Mircea Sandu, președinte FRF

Voi, ziariștii, puteți da verdicte, puteți cere demisii. Noi
trebuie însă să facem mai atent fiecare pas

Mircea Sandu,președinte FRF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen