Leonard Doroftei (55 de ani), fostul pugilist alungat de românii care l-au făcut cerșetor, nu le răspunde cu aceeași monedă și îi vrea fericiți. Fostul campion mondial crede că naționala lui Mircea Lucescu (80 de ani) poate să ajungă la CM 2026, iar pentru asta „tricolorii” trebuie să lupte „până la ultima picătură de energie” pentru a obține victoria în semifinala barajului, cu Turcia, din 26 martie.
După retragerea din sport, Doroftei a intrat în afaceri, însă nu a avut succesul așteptat, chiar trecând prin momente dificile, în care a luptat pentru investiția pe care și-a făcut-o la Ploiești, orașul său natal. Gestul său nu a fost deloc bine privit, au curs cuvinte grele la adresa sa, motiv pentru care a luat calea pribegiei. În 2025 a revenit în țară, iar cu banii pe care i-a făcut în Canada și-a deschis un club de box în București.
Leonard Doroftei nu a a avut cea mai bună relație cu românii, care nu au ezitat să îl facă cerșetor în urmă cu mai mulți ani și l-au alungat din țară. Însă fostul campion mondial nu vrea să le răspundă cu aceeași monedă și vrea să îi vadă fericiți și calificați la turneul final din SUA, Canada și Mexic. Pentru a reuși acest lucru, naționala lui Mircea Lucescu are nevoie de o victorie cu reprezentativa Turciei, în barajul programat pe 26 martie, în deplasare.
„Ar trebui să luptăm cu adevarat și să ne dăruim până la ultima picătură de energie pentru a câștiga acest meci, că avem nevoie. România are nevoie de o victorie și cred că cei care vor fi pe teren vor lupta până la ultima picătură de energie ca să câștigăm acest meci. Uite cum ne ducem și în Vancouver (n.r. unde ar urma să joace împotriva reprezentantei Australiei)”, a declarat Leonard Doroftei, pentru AS.
Pentru a prinde „biletul” de SUA, România are nevoie de victorie cu Turcia, urmată de un succes în fața învingătoarei dintre Slovacia și Kosovo. Și acest meci ar urma să se joace tot în deplasare, pe 31 martie.
„Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor. Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic.
Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui”, a declarat Leonard Doroftei, în trecut, după ce a ales să părăsească România.
Leonard Doroftei a debutat în boxul profesionist în aprilie 1998 și și-a încheiat cariera în 2004. Ultima sa victorie a fost cea din martie 2004, în fața lui Charles Tschorniawsky. Doroftei a obținut 22 de victorii, dn care opt au fost prin KO, în cele 24 de meciuri disputate. În ianuarie 2002, Doroftei l-a învins, la puncte, pe argentinianul Raul Balbi și a devenit campion mondial la categoria semimijlocie, versiunea WBA, fiind al doilea campion mondial din România, după Mihai Leu.
În mai 2003, la meciul de unificare a centurilor WBA și IBF, la categoria semimijlocie, Doroftei s-a confruntat cu americanul Paul Spadafora, arbitri au decis că partida s-a încheiat la egalitate, iar cei doi și-au păstrat propriile centuri.
Doroftei și-a pierdut centura WBA fără luptă, după ce nu a reușit să treacă de proba cântarului înainte de confruntarea cu panamezul Manuel Callist, într-un meci ce urma să abă loc în octombrie 2003.
Singura înfrângere a lui Doroftei a fost în iulie 2004, când a pierdut prin KO în fața lui Arturo Gatti (cu dublă cetățenie, italiană și canadiană), campionul en-titre WBA la categoria ușoară.