Stop joc! Leonard Doroftei a încheiat conturile cu partenerii de business pe care-i avea în zona Băneasa: „Îmi doresc afacerea mea”. EXCLUSIV

Daniel Nazare
Stop joc! Leonard Doroftei a încheiat conturile cu partenerii de business pe care-i avea în zona Băneasa: „Îmi doresc afacerea mea”. EXCLUSIV

La puțin timp după ce a revenit definitiv în România, după câțiva ani petrecuți în Canada, la Montreal, Leonard Doroftei, campion mondial la box profesionist și-a deschis împreună cu niște amici o sală de box în zona de nord a Capitalei.

Timp de cinci luni de zile proiectul a funcționat foarte bine. Doar că, de curând, „Moșul” a decis să încheie acest parteneriat de afaceri.

Leonard Doroftei nu mai se află în relație de afaceri cu clubul de box din Băneasa

Fostul campion a explicat în exclusivitate pentru Prosport de ce a luat această decizie.

„Pur și simplu am luat decizia să mă retrag pentru că m-am gândit că cel mai bine e să am un business doar al meu. Mi-am strâns mâna cu băieții și fiecare mergem mai departe. Am rămas în relații amicale, dar în clipa de față eu sunt focusat pe ideea de a-mi găsi o sală care să fie doar a mea”, a explicat Leonard Doroftei.

Viața de zi cu zi pe care Doroftei o ducea în Canada era una fără griji pentru marele campion. A luat decizia de a se întoarce în România, cu titlu definitiv pentru a-și urma copiii.

„Atât băieții cât și fata au spus că vor să se stabilească în România. Era aiurea să rămân eu cu soția în Canada. Așa că am luat decizia să ne întoarcem și noi”, declara Doroftei în mass-media la puțin timp după ce a revenit în țară.

De puțin timp Leonard Doroftei are o nouă calitate: cea de bunic. Și spune că i viața i s-a schimbat radical. „Parcă am întinerit cu 30 de ani. Este un sentiment pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Sunt cel mai fericit bunic”, a mai declarat el.

Cine este Leonard Doroftei

Leonard Doroftei a fost campion național, în 1986 și 1987, la juniori. A obținut cinci titluri naționale la seniori (1992, 1993, 1994, 1996 și 1997).

De asemenea, se poate lăuda bronzul olimpic pentru România la Barcelona (1992) și la Atlanta (1996). A fost ales, la 23 noiembrie 2012, președinte al Federației Române de Box, deținând această funcție până la data 13 noiembrie 2015.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania