Reacția FRF după ce Mircea Lucescu și-a anunțat retragerea din antrenorat! Ce a putut să scrie forul condus de Răzvan Burleanu pe site-ul oficial despre fostul selecționer al României

Cristi Chivu,Mircea Lucescu,Marcel Puscas,Razvan Burleanu,Mihai Stoichita si Ionut Lupescu in cadrul Adunarii Generale a FRF, desfasurata in Sala Nicolae Dobrin de la sediul Federtiei Romane de Fotbal din Bucuresti, mircuri 18 aprilie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FRF a transmis un mesaj la scurt timp după ce Mircea Lucescu și-a anunțat demisia de la Dinamo Kiev și retragerea din antrenorat.

Reacția FRF după ce Mircea Lucescu și-a anunțat retragerea din antrenorat! Ce a putut să scrie forul condus de Răzvan Burleanu pe site-ul oficial despre fostul selecționer al României

Mircea Lucescu a ales să pună punct atât colaborării cu Dinamo Kiev, cât și carierei de antrenor, iar la scurt timp după anunțul său FRF a reacționat prin intermediul unui comunicat transmis în mediul online.

Forul condus de Răzvan Burleanu a ținut să îl felicite pentru întreaga activitate pe cel care a fost selecționerul echipei naționale a României între 1981 și 1986.

„Pentru o carieră inegalabilă, ca jucător și antrenor, pentru toate emoțiile și bucuriile pe care le-ai oferit fotbalului românesc și numeroaselor generații de suporteri, îți mulțumim «Il Luce»!”, se arată în comunicatul remis de FRF.

Mircea Lucescu a anunțat că iese din antrenorat, în urma înfrângerii pe care Dinamo Kiev a suferit-o în fața marii rivale Șahtior Donețk, pe care românul a antrenat-o între 2004 și 2016.

Mesajul lui Mircea Lucescu după demisia de la Dinamo Kiev

Mircea Lucescu a anunțat că pune punct carierei de antrenor, după ce Dinamo Kiev a fost învinsă cu 1-0 de marea rivală Șahtior Donețk.

„Mi-a fost foarte greu să trăiesc războiul, absenţa suporterilor în tribune şi momentele de linişte dinaintea fiecărui meci. De-a lungul anilor devii mai sentimental şi, în acest sens, fiecare joc a fost din ce în ce mai greu pentru mine.

M-am gândit constant la cei care mor în fiecare zi pe front, la populaţia civilă care suferă şi e greu să îmbini toate acestea cu fotbalul.

Azi nu aş vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dat 15 ani fotbalului din Ucraina. Am decis să-mi închei cariera. A fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Şahtior. Vă mulţumesc tuturor şi sper că am lăsat o amprentă în fotbalul ucrainean.

Sunt recunoscător preşedintelui lui Şahtior, Rinat Ahmetov, şi preşedintelui lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, pentru munca lor comună. Mi-ar fi plăcut să închei într-un mod diferit, dar totul se termină – o carieră de fotbalist, şi fotbalul în sine, şi dragostea, şi viaţă. Totul are un început şi un sfârşit”, a declarat Mircea Lucescu, în fața jurnaliștilor ucraineni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]