Războiul galeriilor Craiovei. Ce s-a strigat pe „Ion Oblemenco” în seara în care România a învins Suedia

Războiul galeriilor Craiovei. Ce s-a strigat pe "Ion Oblemenco" în seara în care România a învins Suedia

Cele două galerii ale Craiovei, una cu echipă în Liga I, alta, în Liga 4, aflate în conflict, n-au întârziat să se războiască de la distanță.

Tonul l-au dat fanii echipei lui Adrian Mititelu, puși pe harță, deși era o zi în care se impunea cu atât mai mult decența și respectul, atât pentru că juca naționala, dar mai ales după decesul lui Nae Tilihoi. Fanii lui FC U și-au înjurat rivala locală și i-au huiduit pe jucătorii acesteia, Bancu și Mitriță.

În replică, fanii CS Universitatea au fost mai subtili, „bombardând” cu o serie de mesaje: „Marca e la noi, clona sunteți voi!”, „Îl urmați pe brutar printre glugile de coceni, Știința n-a avut niciodată derby la Dăbuleni”, „Nu e o aroganță, e doar o întrebare: v-ați șters balegile de pe picioare?”, „Noi nu ne-am trădat credința, Mititelu nu e Știința! Voi pe maidane vă filmați când îl înjurați și de Crăciun porcul împreună îl tăiați”, „Veniți din mediul rural și pe stemă aveți un cal”.
Fanii lui Mititelu – FCU au fost cei care aruncat și petardele în finalul primei părți, întrerupând meciul. În schimb, fanii României de la gruparea „Uniți sub tricolor”, plasați la tribuna a II-a, au făcut apel la armistițiu între craioveni, afișând mesajul: „Patria mai presus de orice rivalitate, în prag de centenar, între peluze doar unitate”.

Tot de la ei a venit și mesajul „Reîntregirea neamului în anul centenarului”. Și în Peluza Nord a apărut un mesaj care făcea referire la împlinirea unui secol de la unirea Basarabiei cu România chiar în ziua meciului România – Suedia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania