Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Președintele Federației de Fotbal din Turcia desconsideră România: „Nu merităm să ajungem la Mondial, dacă nu o putem învinge”

Președintele Federației de Fotbal din Turcia desconsideră România: „Nu merităm să ajungem la Mondial, dacă nu o putem învinge”

Gigi Grigorescu
Președintele Federației de Fotbal din Turcia desconsideră România: „Nu merităm să ajungem la Mondial, dacă nu o putem învinge”
Foto: Federația Turcă de Fotbal

İbrahim Hacıosmanoğlu, președintele Federației de Fotbal din Turcia, desconsideră România și spune că echipa lui Montella nu merită să ajungă la Mondial, dacă nu învinge.

Așteptările sunt mari în ceea ce privește calificarea Turciei la CM din vară, iar președintele federației a lăsat diplomația la o parte, ajungând să desconsidere România.

Turcia nu merită să participe la CM din vară dacă nu poate învinge România, spune șeful federației

Peste 25 de ore vom ști dacă naționala de fotbal a României va juca meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial din vară sau va disputa un amical cu învinsa din partida Slovacia – Kosovo.

Semifinala barajului, partida cu Turcia mai precis, are loc la Istanbul, joi, de la ora 19:00 a României. Fiind meci eliminatoriu, există și posibilitatea ca echipa învingătoare să fie decisă după prelungiri sau chiar la loviturile de departajare.

İbrahim Hacıosmanoğlu, președintele Federației de Fotbal din Turcia, a lăsat diplomația la o parte înaintea acestei confruntări atât de importantă. El a mers atât de departe, afirmând că ar fi primit mesaje de la mulți președinți de federații din țări islamice, care i-au transmis ca naționala să joace cu gândul nu doar la cei 80 de milioane de locuitori ai Turciei.

„Întotdeauna ne dorim asta, ca națiune. Fie ca Allah să ne dea posibilitatea de a trece cu succes aceste două teste. Cupa Mondială ne așteaptă. Cu voia lui Allah, vom merge acolo și vom avea succes!

Nu este bine să vorbim cu laudă, dar să nu mergem în America dacă nu putem învinge România, Kosovo și Slovacia. Întotdeauna am spus asta, unii oameni se simt ofensați, dar nu afirm despre nimeni că este lipsit de caracter.

Avem o echipă foarte bună din punct de vedere al calității și caracterului. Merită totul. Am avut o tragere la sorți foarte bună pentru America. Fie ca Allah să ne dea forță și să trecem peste aceste două meciuri fără probleme!

Mulți președinți de federații din țări islamice spun: «Domnule președinte, nu vă gândiți doar la 80 de milioane (n.r. – de cetățeni ai Turciei). Așteptăm succesul dumneavoastră, vom fi mândri!». Cu voia lui Allah, așteptările vor fi îndeplinite”, a transmis el, potrivit Hurryet.

Ce a spus Montella, despre întâlnirea cu Mircea Lucescu

În ceea ce îl privește, selecționerul Turciei, italianul Vincenzo Montella, a dovedit mult mai mult respect la conferința de presă oficială, unde a fost însoțit de starul de la Real Madrid, Arda Guler.

„Acesta este un meci foarte important nu numai pentru noi, ci și pentru țara noastră. Tânjim după Campionatul Mondial de mulți ani. Vrem să punem capăt acestei secete, în ceea ce privește participarea.

Sunt foarte bucuros să-l revăd pe Mircea Lucescu. Dacă nu mă înșel, este al treilea printre antrenorii care au câștigat cele mai multe trofee. Îl respectăm foarte mult. De asemenea, avem o relație bună.

Este un meci foarte important pentru noi. Mâine va fi pe teren o echipă care știe exact ce trebuie să facă. Trebuie să facem un meci perfect, să fim pregătiți pentru fiecare moment. Vrem să reflectăm propriul nostru fotbal. Fiind un singur meci, astfel de partide se simt ca niște finale”, a spus tehnicianul de 51 de ani, conform site-ului federației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Cancan.ro
Marian Godină, uimit de gustarea pescărească de 180 de lei comandată la Constanța: „Am crezut că au adus meniul de copii”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Rus. Ce s-a întâmplat cu doar câteva momente înainte de accidentul în care și-a pierdut viața
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Descopera.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Promotor.ro