Polonia – România tranșat de Michal Zewlakow, 102 meciuri la națională: „Să învățăm să jucăm și fără Lewandowski! Meci decisiv pentru Hagi și Urban”. EXCLUSIV

Gabriel Berceanu
Michal Zewlakow tranșează Polonia - România, cu Lewandowski și Hagi în prim-plan. Fotomontaj ProSport

Polonia – România, mâine în Liga Națiunilor, are o încărcătură la care nu ne așteptam acum două săptămâni. Nici noi, nici polonezii! Duelul cu mize uriașe e tranșat, în exclusivitate pentru ProSport, printr-un interviu de colecție, de Michal Zewlakow, legendă a fotbalului polonez.

Fost internațional cu 102 meciuri, participant la Mondialele 2002 și 2006, plus EURO 2008, Zewlakow a fost până în această vară director sportiv la Legia Varșovia. El oferă o radiografie puternică, realistă, rară și ieșită din tipare, prin franchețe, pentru fotbalul românesc.

De la situația complicată a lui Robert Lewandowski până la contextul fierbinte pentru ambii selecționeri, Jan Urban și Gică Hagi, trecând prin elementele care vor decide, în opinia lui, Polonia – România, totul într-un dialog de citit pe nerăsuflate și care nu se uită ușor!

Interviu de colecție cu Michal Zewlakow înainte de Polonia – România

Michal Zewlakow, 50 ani, a fost un jucător defensiv lansat în fotbalul mare de Polonia Varșovia care a mai evoluat în cariera lui prestigioasă la Beveren, Mouscron și Anderlecht în Belgia, la Olympiacos în Grecia, Ankaragucu în Turcia și Legia Varșovia în Polonia, pe final de parcurs.

Campion al Poloniei cu Legia, dublu campion al Belgiei cu Anderlecht, triplu campion al Greciei cu Olympiacos, plus cupe și supercupe naționale. În același timp, un reper incontestabil pentru istoria fotbalului polonez.

Cu 102 meciuri la națională, pe un interval amplu de peste un deceniu, 1999 – 2011, a dus Polonia la Mondiale după o pauză de 18 ani, l-a prins coechipier la lot pe Robert Lewandowski și s-a fixat în top 5 cei mai selecționați fotbaliști polonezi all-time.

În plus, Michal Zewlakow e un cunoscător profund al realităților fotbalistice din Polonia. Din 2013 și până în vara aceasta a lucrat aproape fără întrerupere în conducerea cluburilor din țara natală. Director sportiv, cu precădere, și cea mai lungă perioadă la Legia Varșovia.

În mandatul lui a lucrat ca antrenor Edi Iordănescu la Legia Varșovia și a semnat, iarna trecută, portarul Otto Hindrich. Despre care Zewlakow dezvăluie AICI că nu va mai părăsi poarta tricolorilor dacă va fi titular mâine, în Polonia – România!

Michal Zewlakow la un meci old-boys pentru Polonia, anul trecut. FOTO: Profimedia, 01.10.2026

„Egalul? Bun poate numai pentru România. Dar… meciul va răspunde la multe!”

Domnule Michal Zewlakow, acest meci Polonia – România vine parcă într-un context la care nici românii, nici polonezii, nu se așteptau acum două săptămâni!

Am avut plăcerea și onoarea să joc pentru Polonia când ne-am calificat după 16 ani la Cupa Mondială. Recent, România s-a calificat după 8 ani la un turneu final. Când te uiți la istoria naționalei României și ce înseamnă ea în fotbal, e foarte mult timp.

Și atunci, dar mai ales acum, cred că sunt contexte asemănătoare pentru cele două naționale. Voi fi foarte sincer și tranșant: e un meci nu doar important, ci chiar foarte important pentru amândoi selecționerii, Jan Urban și Gheorghe Hagi! Nu trebuie să ne ascundem de asta.

Credeți că poate fi, așadar, un meci decisiv pentru ambii selecționeri?

Poate fi, da. Spre exemplu, pentru Polonia, dacă nu câștigăm două meciuri la rând acum, cu România acasă și Bosnia-Herțegovina în deplasare, nu știu care va fi situația selecționerului.

Dar, pe de o parte, suntem deja la al șaselea selecționer în ultimii șase ani. Și, atunci, poate că strategia trebuie schimbată! Poate ne trebuie un obiectiv mai mare, pe termen mediu și lung.

Poate e nevoie să furnizăm stabilitate și încredere ceva mai mare pentru a putea vorbi de rezultate cu adevărat solide, de obiective îndeplinite.

Dacă o victorie ar avea, după cum spuneți, greutatea asta specială, cui credeți că i-ar folosi un egal?

Nu mai e prea mult optimism după acest start de Liga Națiunilor în niciuna din țări. Deci, meciul va răspunde la multe! Pentru că, la început, când te uitai la grupă, erau argumente pentru care fiecare echipă putea să spere la locul 1. Și Polonia, și România, au visat, cel puțin, la asta.

Acum, deja avem Polonia – România pentru a evita ultimul loc! Spune enorm despre contextul în care se joacă. Ne aflăm în același moment, cu multe implicații. Un egal? Bun poate numai pentru România. De la o victorie însă, pentru oricare, s-ar putea construi ceva.

Polonia - România poate fi decisiv și pentru Gică Hagi, crede Michal Zewlakow

Gică Hagi așteaptă enorm de la Polonia – România. Foto: ProSport

„Mentalitatea va decide Polonia – România, nu calitățile! Dar sunt cele două chiar echipe, acum?”

Polonia rămâne, totuși, favorită. Ce puncte tari credeți că are, în principal, raportat la România? 

Teoretic, ar trebui ca noi să avem mai multe puncte tari, dar principalul, pentru mine, e că jucăm acasă. În rest, la ce fotbal jucăm, la ce situație e la lot, n-am cum să spun clar că suntem mai buni și cine va câștiga!

Îmi e foarte greu să evidențiez puncte forte pentru Polonia la acest moment, e purul adevăr. Mi-a plăcut mult Kacper Potulski în meciul cu Bosnia-Herțegovina, un stoper care are doar 18 ani.

Și, ca să vezi cât de ciudată e situația, după primele două meciuri, cel mai matur în jocul nostru mi s-a părut Wiktor Nowak, debutant! La 22 de ani! Cum îți explici așa ceva?

Este, clar, un moment de cumpănă pentru ambele naționale. Și, în astfel de momente, multe lucruri par, poate, ciudate față de ce preconizam. Totuși, ce și mai ales cum credeți că va decide Polonia – România?

Va fi un meci în care nu calitățile jucătorilor vor decide rezultatul. Ci mentalitatea! Asta va decide, mai ales în contextul despre care vorbim! Mă uit pe loturi și văd calități, jucători buni. Dar formează Polonia chiar o echipă acum? Formează România o echipă acum?

Ca să fii o echipă, trebuie să te aperi împreună și să ataci împreună. Nu să încasezi trei goluri așa cum le-am încasat noi în Suedia, nu să primești vreodată patru goluri acasă, precum România! Sau să nu marchezi acasă, cu bosniacii, cum a fost cazul nostru.

Polonia - România trebuie să șteargă gustul amar pentru tricolori după 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Tricolorii, puși la pământ în România – Bosnia-Herțegovina 2-4. FOTO: SportPictures

În ultimele 12 luni, ce naționale a învins Polonia? A învins Albania, Lituania și Malta. Acum, când vezi grupa asta de Liga Națiunilor, cu echipe competitive, îți dai seama că sunt, mai mult sau mai puțin, la același nivel. Trebuie să faci diferența cu mentalitatea!

Și nici măcar nu e obligatoriu să faci diferența producând un joc de mare calitate, poate nici nu e fundamental asta ca să câștigi. Esențial, înainte de orice, într-o astfel de grupă, e să nu faci cadouri și să încaseze goluri așa cum am încasat noi, așa cum a încasat și România!

„Trebuie să învățăm să jucăm și fără Lewandowski. Suntem ca Portugalia cu Cristiano Ronaldo, cumva”

Se scrie și se vorbește enorm în aceste zile despre situația lui Robert Lewandowski la națională. Ați fost și coechipieri, pentru Polonia. Cum vedeți lucrurile?

Polonia trebuie să învețe cum să joace și fără Robert Lewandowski. Cumva, ne apropiem de situația Portugaliei cu Cristiano Ronaldo. Avem nevoie de niște răspunsuri pe care Liga Națiunilor, aceste meciuri, trebuie să ni le ofere neapărat.

Aduce Lewandowski acum energia pozitivă necesară echipei sau aduce limite pentru echipă și pentru selecționer? Care este viitorul lui și care e viitorul naționalei? Coincid? Va accepta Lewandowski alt rol în echipă decât cel cu care a fost obișnuit, scriind istorie pentru Polonia?

Acestea sunt întrebările din discuția enormă care cuprinde fotbalul polonez în aceste zile. Iar selecționerul trebuie să evalueze, să înțeleagă și să calibreze, dacă e posibil, obiectivul echipei și situația unui jucător. Fantastic, istoric, dar un jucător, în raport cu echipa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]