Poate cu Austria!

  • Publicat:
  • Actualizat:
Poate cu Austria!

Unul din semnele de întrebare care existau aseară era dacă Max Nicu (foto) va apărea pe gazon. A fost clarificat cu câteva ore înainte de startul partidei, atunci când Pițurcă a anunțat primul „11“ și rezervele.

Alături de Bourceanu și Neșu, Nicu a aflat că nu va fi folosit și a luat drumul tribunelor. Motivele care l-au îndemnat pe Pițurcă să ia această decizie sunt legate de modul în care Nicu s-a comportat în această săptămână la antrenamentele alături de coechipieri. Se pare că lipsa relațiilor de joc între el și ceilalți jucători, dar și timiditatea excesivă au cântărit decisiv în decizia finală.

Chiar și așa, tehnicianul român vrea să îl introducă pe Nicu pe teren contra Austriei, cel puțin din postura de rezervă. În acest fel, Pițurcă îi va demonstra fotbalistului că mizează pe el și pentru următoarele meciuri și că efortul de a-și obține cetățenia nu a fost în zadar.

Știri despre
Pe aceeași temă
Atenție, români! Este obligatoriu până miercuri 25 mai. Cei vizați mai au doar câteva ore la dispoziție
Atenție, români! Este obligatoriu până miercuri 25 mai. Cei vizați mai au doar câteva ore la dispoziție
Cum au explicat
groparii din Prahova dansul pe manele alături de scheletul unei femei moarte de
16 ani
Cum au explicat groparii din Prahova dansul pe manele alături de scheletul unei femei moarte de 16 ani
Mesaj pentru Putin de la un vechi aliat: Să-şi controleze soldaţii, este prietenul meu, dar eu nu ucid copii şi bătrâni
Mesaj pentru Putin de la un vechi aliat: Să-şi controleze soldaţii, este prietenul meu, dar eu nu ucid copii şi…
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea la PSG
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea…
Ce s-a întâmplat în închisoare cu cel mai temut interlop. A ajuns la spital!
Ce s-a întâmplat în închisoare cu cel mai temut interlop. A ajuns la spital!
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
Anda Adam a făcut show pentru adulţi! A fost prinsă cu mâna în chiloţei, în timp ce...
Anda Adam a făcut show pentru adulţi! A fost prinsă cu mâna în chiloţei, în timp ce...
Informație de ultimă oră despre ZELENSKI! Anunțul venit chiar acum. Este cutremur total
Informație de ultimă oră despre ZELENSKI! Anunțul venit chiar acum. Este cutremur total
Rușii ne atacă! E oficial: E timpul să vă distrugem!
Rușii ne atacă! E oficial: E timpul să vă distrugem!
Catrinel Menghia, superbă în costum de baie. Cum arată la 36 de ani, după ce a născut
Catrinel Menghia, superbă în costum de baie. Cum arată la 36 de ani, după ce a născut
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut virginitatea în fața telespectatorilor
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut virginitatea în fața telespectatorilor
Novak Djokovic, nemulţumit de decizia oficialilor englezi: „Interzicerea ruşilor de la Wimbledon este o greşeală”
Novak Djokovic, nemulţumit de decizia oficialilor englezi: „Interzicerea ruşilor de la Wimbledon este o greşeală”
BANCUL ZILEI – Panică la benzinărie: “Ce-ai făcut nenorocitule, o să înfunzi pușcăria! Știi cât costa litrul de benzină?”
BANCUL ZILEI – Panică la benzinărie: “Ce-ai făcut nenorocitule, o să înfunzi pușcăria! Știi cât costa litrul de benzină?”
Biriş: Un club de pe Litoral, care vinde şampanie cu roaba, plăteşte 50.000 lei impozit pe an. Tot atât plătesc şi eu pentru secretara mea
Biriş: Un club de pe Litoral, care vinde şampanie cu roaba, plăteşte 50.000 lei impozit pe an. Tot atât plătesc…
Descoperire tulburătoare făcută în poșetă de o tânără după o seară în oraș
Descoperire tulburătoare făcută în poșetă de o tânără după o seară în oraș
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Un VOLVO XC90, ”MAȘINIA ÎN CARE NU A MURIT NIMENI”, se vinde la un preț imbatabil
Un VOLVO XC90, ”MAȘINIA ÎN CARE NU A MURIT NIMENI”, se vinde la un preț imbatabil
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
×