Pițurcă vrea un atacant care să marcheze constant

Pițurcă vrea un atacant care să marcheze constant
  • Publicat:
  • Actualizat:

Între lucrurile pe care Victor Pițurcă le resimte cel mai des la echipa națională este absența unui vîrf autentic de atac, care să marcheze pe cât de des posibil.

Deși Piți a folosit pe acest post mai mulți jucători, de la Mazilu și Marica, până la Marius sau Daniel Niculae, niciunul nu a dovedit calități reale de marcator, așa cum naționala avea pe vremea lui Cămătaru, Răducioiu sau Viorel Moldovan. Fost golgheter al Stelei în cea mai bună perioadă a acestei echipe, Pițurcă știe ce înseamnă aportul unui vârf de atac obișnuit cu golul. „E drept că îmi doresc asta, dar nu pot să îl scot peste noapte. Aș vrea să am posibilitatea să formez un astfel de jucător, însă nu prea am de unde să îl iau și nici nu aș avea timp să lucrez cu el, pentru că programul cluburilor nu îmi permite să am jucătorii prea mult la dispoziție”, s-a destăinuit Pițurcă.

În condițiile în care atacanții naționalei nu se întâlnesc cu golul prea des, Victor Pițurcă recunoaște că principala „gură de foc” a tricolorilor rămâne tot Adrian Mutu. „ El are un simț al porții foarte bine dezvoltat și de aceea marchează des, însă postul lui nu este de vârf împins. Mutu poate juca și acolo, dar e mai bine să beneficieze de culoarele făcute de alții. Cu el și cu încă un marcator veritabil altfel ar sta lucrurile”, a mai spus Piți.

Are soluții puține în țară

Nouă dintre echipele Ligii I joacă cu fotbaliști străini în cea mai avansată poziție din atac. Astfel, Pițurcă ar putea alege din jumătatea care a rămas, numele ce apar în discuție fiind: Dănciulescu (Dinamo), G. Bucur (FC Timișoara), Pena (Oțelul), Bilașco (Unirea), Dulcea (FC Argeș), Zaharia (FC Brașov), Al. Pițurcă (Pandurii), Boaru (Gaz Metan), Bâlbă (Poli Iași).

29 de goluri are Adrian Mutu la naționala României, fiind pe locul trei în clasamentul all-time, după Hagi, 35 de reușite, și Bodola, 30

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen