Pițurcă: „Dacă atacăm cu Italia, luăm patru ca Rusia”

Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă a vorbit ieri, din cantonamentul naționalei, ca un om mulțumit, dar destul de preocupat. „De fapt, sunt foarte preocupat de meciul cu Italia”, s-a corectat selecționerul după câteva secunde.

Ce ați simțit imediat după meciul cu Franța?
Am avut un sentiment de mulțumire, care mi-a rămas și acum în suflet și cu siguranță îmi va rămâne mult timp. Știu că toți ne vedeau o victimă sigură. Antrenorul simte de trei ori mai intens senzația de inferioritate decât o fac jucătorii. Pentru mine a fost un rezultat bun și o dovadă că nu am muncit degeaba. Până la urmă, asta e satisfacția. Că nu faci lucruri în zadar.

Cât a durat pregătirea jocului?
Am avut timp, nu pot să mă plâng. Obiectivul numărul unu a fost să nu pierdem cu Franța, și pe asta ne-am concentrat. Însă am dormit nopțile, nu e cazul să exagerăm. O minte odihnită face zece obosite. Spre final am avut câteva frământări în privința echipei noastre, a echipei Franței, lucruri normale, dar a ieșit ok.

Ați insistat pentru o tactică defensivă, deși jucătorii voiau să atace mai mult?
Să fim serioși. Niciun jucător sau antrenor de pe lumea asta nu vrea să piardă meciuri. Toți vor rezultate. Cu Franța am jucat așa cum trebuia. Nu am spus să stăm numai în apărare. Am cerut să închidem spațiile și să nu dăm posibilitatea francezilor să își facă jocul lor obișnuit. Adică să nu-i lăsăm să pregătească atacul decisiv. Să tăiem din fașă încercările lor. Apoi să ieșim pe contraatac. Numai că nici Franța nu a riscat. De aceea nici noi nu am avut multe culoare libere.

Și totuși, se putea mai mult?

Teoretic, se putea mai mult. La cum au stat lucrurile pe teren, am obținut ce trebuia și ce am meritat. Credeți că eu nu aș fi vrut să ne aruncăm peste francezi și să îi sufocăm în jumătatea lor? Sunt primul care vrea un joc ofensiv, doar am jucat la Steaua, dar în fotbalul actual dacă nu ești echilibrat și prudent, te cureți. Plus că avem niște adversari care dintr-o jumătate de ocazie îți pot da două goluri.

Cum vi se pare fotbalul de la turneul final?
Am ratat doar două meciuri, în rest am văzut tot. Se joacă la rezultat. Fotbalul actual asta înseamnă, rezultate. Cine îndrăznește prea mult pățește ca Rusia. Rușii au lăsat o bună impresie artistică, dar au luat-o cu 4-1, pentru că s-au descoperit și au uitat cu cine joacă. Iar Spania i-a taxat! Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă pierdeam noi cu același scor în fața Franței.

Mutu, 100% cu Olanda

Pițurcă s-a referit și la situația lui Adrian Mutu.

Italia e surpriza neplăcută de la Euro?
Eu credeam că Italia e cea mai tare echipă din lume. O vedeam principala favorită, însă primul ei meci mi-a dat de gândit. Îmi dau seama că Olanda e mult mai puternică decât o credeam noi, deși, ca joc, echipa lui Van Basten e aceeași. Dacă o lași să joace, te calcă în picioare. Eu cred, totuși, că italienii au avut un accident. A contat și faza în care au luat gol, crezând că a fost ofsaid, iar de acolo s-a pornit deranjul.

Se vor răzbuna pe noi?
Nu cred că gândesc așa. Normal, vor forța o victorie, asta e cert, dar jocul nostru i-a pus pe mulți în alertă. Nu sunt deloc ușor de bătut dacă nu ne facem treaba cum trebuie.

Cum va fi meciul cu Italia?
Tacticizat. Vom juca tot la rezultat. Nu mă interesează părerile celor care nu sunt de acord cu mine. E responsabilitatea mea, iar eu depind de rezultate.

Ce rezultat ne-ar fi bun?
Să nu pierdem. Calculele sunt simple. Dacă facem egal cu Italia, și Olanda bate Franța, vom avea un avantaj mare față de celelalte două. Nu decisiv, dar mare. Mergem din aproape în aproape. Apoi, cu Olanda, vom vedea.

S-a supărat Mutu?
Pe cine? La națională nu are nimeni voie să se supere. Ziarul care pretinde că ar fi un conflict între mine și Mutu vrea să iasă în față cu o nouă minciună. După ce a scornit-o pe aia cu bătaia dintre Stăncioiu și Radu Ștefan, acum a scos-o pe asta. Moraliștii presei din România mint de îngheață apele.

Bine, atunci cum e Mutu?

Din ce în ce mai bine. Cu Franța el a încercat, tactic, să facă ce trebuie, dar a suferit fizic și de aici i s-a tras. Mutu a avut o pauză destul de mare în luna mai, a fost în America, a schimbat fusul orar, a venit înapoi, iar l-a schimbat, plus că lui i-am făcut un program de pregătire special. Mi-a fost frică să nu se accidenteze și l-am lăsat mai moale. Cu Italia va fi la 75% din potențialul său, iar cu Olanda 100%. Atunci va fi adevăratul Mutu.

"Deocamdată suntem singura echipă dintre outsidere care nu a pierdut primul joc"

Victor Pițurcă – selecționer România

"Italia a fost silită să facă ceva ce nu îi este specific. S-a aruncat peste adversar și, descoperindu-se, a mai luat goluri"

Victor Pițurcă – selecționer România

"Sper că suporterii Stelei și-au dat seama ce fel de fotbalist e Bănel Nicoliță. N-am avut nicio emoție în privința lui. La națională a fost mereu așa cum îl știu eu"

Victor Pițurcă

"Mulți jucători știau imnul, dar le era rușine să-l cânte. Le-am spus că nu au de ce să se simtă jenați. Cred că prin modul în care au cântat s-au automotivat suplimentar"

Victor Pițurcă

"Marica era favorit să joace cu Italia, dar nu bătusem în cuie această variantă, pentru că Daniel Niculae a jucat foarte bine cu Franța. Va avea și Ciprian șansa lui la Euro"

Victor Pițurcă

"Acum, că am remizat cu Franța, jucătorii și-au dat seama că nu jucăm cu extratereștri, ci tot cu oameni. Aștept ca unii să nu mai aibă așa multe emoții"

Victor Pițurcă – selecționer România

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele