O tură pe la masa bogaților

O tură pe la masa bogaților
  • Publicat:
  • Actualizat:

Printr-o operațiune desfășurată sub acoperire în ultimele zile și planificată până la ultimul amănunt cu ajutorul mai multor agenții secrete de-a lungul a luni de zile, am reușit! Am pus mâna pe ceea ce ar putea duce la tăierea mai multor capete de la UEFA, inclusiv al lui Platini: contabilitatea Euro 2008!

Pentru că e atât de secret încât nici el nu știe că există și pentru a nu le face rău oamenilor ălora, am hotărât să nu scriu despre buget decât în Jurnal. Cine îl vede aici? Cât de important e Euro 2008 pentru ei? Cât 250 de milioane de euro, adică profitul net al turneului final!

Încasările sunt de 1,3 miliarde de euro, din patru surse majore: drepturile de televizare, cele comerciale, biletele și pachetele VIP. Surprinzător poate, deși cererea de bilete a fost uriașă și toate stadioanele vor fi pline, vânzarea lor aduce cei mai puțini bani, 8% din total, adică 90 de milioane de euro. Iată încă un dezavantaj al organizării în țări cu stadioane mici. De neînțeles (deocamdată) cum UEFA a lăsat să-i scape vreo 100 de milioane de euro. Ce-a ieșit însă dintr-un buzunar a intrat în altul: 130 de milioane fac cele 80.000 de pachete VIP – denumite simandicos “corporate hospitality”, deși nu trebuie să fii mare “corporate” ca să-ți iei un “hospitality”. Grosul vine însă de la televiziuni, iar acum îmi explic de ce deținătorii de drepturi (simandicos zis “rights holders”) sunt primii la orice “coadă”: 800 de milioane de euro. În fine, sponsorii au plătit 280 de milioane ca să vândă suc, bere, tricouri sau carduri lângă stadion și nu 500 de metri mai departe…

Ia să vedem și cheltuielile, că doar nu am făcut ditamai operațiunea pentru atât. Majoritatea se duce pe închirieri stadioane, securitate, marketing, plăți către orașele gazdă și angajați – 600 de milioane de euro. Cu alte 450 de milioane UEFA va răsplăti echipele participante, între 7,5 și 23 de milioane de națională. De văzut mai încolo cum se întoarce în voturi fiecare sumă. Lor chiar le pasă de fotbal!

UEFA este mână largă
Ca să nu cumva să ne închipuim că profitul financiar este scopul unui campionat european, UEFA ne asigură că nu e nici pe departe așa. Banii câștigați vor fi folosiți pentru… proiecte!

Primul a fost „proiectul chiolhanul pentru barosani dinaintea începerii Euro“, dar ăsta n-apare în buget. Oficial, este vorba de programul „Hat-trick“. Și nu, cică nu e vorba de încă două chiolhanuri, ca să iasă trei, așa cum imaginația noastră, considerată de unii bolnavă, ne-ar îndreptăți să credem. De fapt, se acordă bani, printre altele, pentru investiții în stadioane, terenuri artificiale și instruirea personalului, atât fotbalistic, cât și administrativ. Tot din profit se vor finanța competițiile europene care nu interesează pe nimeni: tineret și fotbal feminin până în 2012. De asemenea, din banii ăștia vor fi învățați din nou arbitrii când se arată ofsaid și antrenorii cum se câștigă meciurile. Ei tot aiurea vor ridica steagul și unii tehnicieni mai trebuie să și piardă, că nu pot fi doar egaluri, dar asta nu mai contează. Important e că UEFA se implică și social: Crucea Roșie, Euroschools 2008 (construcție de școli), Ambasadele Fanilor, Fotbalul pentru toți, Uniți împotriva rasismului. Eh, acum ce pot să mai zic?

Se practică și cenzura
Deși meciurile sunt filmate cu „jde“ camere, la Croația – Austria au lipsit imagini importante pe TV, văzute la stadion: suporterii croați care au aprins torțe în tribune (foto sus) și un fan care a pătruns în teren, jocul fiind întrerupt. Niciuna nu a fost difuzată! De ce? Câteva televiziuni nedeținătoare de drepturi acuză UEFA, care face în premieră singură transmisiile, de cenzură! „Transmisia nu trebuie să arate doar ce e frumos, ce convine, ci tot ce se întâmplă“, și-a permis televiziunea elvețiană TSR, nelegată de vreun contract, să spună. A venit și „driblingul“ unui șmecher de la UEFA: „Noi ne preocupăm în primul rând de meci și am fost felicitați pentru calitate“. Ce-are una cu alta?

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele