Stelistul Bănel Nicoliță a făcut o scurtă comparație între naționalele Letoniei și Lituaniei. Bănel este convins că echipa României nu va avea viață ușoară cu Lituania, chiar dacă acest adversar nu este văzut cu șanse la calificarea din grupe.
"Am vizionat o casetă, cu meciul Lituania – Italia, și, evident, lituanienii sunt mai buni decât letonii. Au jucători mai tehnici și mai valoroși, capabili să scoată din joc adversari. Se completează foarte bine și, în plus, au o forță superioară celei a letonilor. De altfel, faptul că mulți evoluează la cluburi importante sau bune din Occident vorbește de la sine despre valoarea lor. Ceea ce diferă, comparativ cu Letonia, este valoarea, nu stilul. Tuturor echipelor din grupă le va fi foarte greu cu ei", a spus Bănel.
Nicoliță speră că naționala va debuta cu dreptul pentru a avea un moral bun la meciul cu Franța.
"Este obligatoriu să câștigăm primele două meciuri din această campanie, fapt care ne-ar conferi un moral foarte bun în perspectiva jocului cu Franța, care trebuie, și el, câștigat, pentru a aborda de pe alte poziții anul 2009. Întotdeauna este vital să pornești bine. Nici nu vreau să mă gândesc la vreo altă variantă", a declarat Bănel Nicoliță pe site-ul FRF.
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER