Naționala și-a asigurat galeriile!** Ce a discutat Sandu cu liderii fanilor de la Steaua, CFR, Rapid, Ceahlăul și Farul

Naționala și-a asigurat galeriile!** Ce a discutat Sandu cu liderii fanilor de la Steaua, CFR, Rapid, Ceahlăul și Farul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Mircea Sandu, s-a întâlnit, luni, la Casa Fotbalului, cu liderii ligilor suporterilor echipelor Steaua, Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț și Farul Constanța, discuțiile având ca temă susținerea reprezentativei României în meciurile din campania de calificare la CM 2014.

„Discuția s-a purtat în jurul campaniei de calificare a echipei noastre naționale la Cupa Mondială FIFA 2014 și a dorinței de a fi susținută de mai multe galerii din țară, inclusiv de cele care nu au luat parte la întâlnirea de azi. Ca preambul al dialogului deschis, președintele FRF a exprimat clar faptul că nu intenționează ca discuțiile și rezultatele lor să însemne subordonarea galeriilor față de FRF, plecându-se de la premisa că acestea au, în limitele legii, deplina libertate de exprimare”, informează, luni, site-ul oficial al FRF.

Ligile reprezentate la întâlnirea de luni vor încheia în perioada următoare un acord cu Federația Română de Fotbal. „Încă o dată, liderii suporterilor au dat asigurări că vor susține echipa națională atât la jocurile pe care aceasta le va disputa pe teren propriu, cât și, pe cât posibil, în deplasare. În acest sens, în cel mai scurt timp va fi încheiat un acord între FRF și respectivele Ligi, rămânând ca, pe termen scurt, părțile să identifice și să agreeze căile de colaborare pentru meciurile pe care tricolorii le vor juca pe terenuri străine în campania de calificare, ce va începe pe 7 septembrie, în Estonia”, se mai menționează pe site-ul citat.

Aceasta este a doua întâlnire pe care președintele FRF, Mircea Sandu, o are cu liderii galeriilor după cea din 14 martie. Următoarea întâlnire este programată tot la Casa Fotbalului în 3 septembrie, la ora 11.00.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele