Mutu a riscat cu Franța!

Mutu a riscat cu Franța!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul 2008-2009 a început și continuă sub cele mai nefericite auspicii pentru internaționalul român al Fiorentinei, Adrian Mutu.

Abia refăcut după accidentarea la cot, atacantul are o nouă problemă. Revenit în Italia după meciul pe care l-a susținut cu naționala României în compania Franței, Mutu a acuzat dureri la genunchiul drept, la care a mai avut probleme. În consecință, șefii Fiorentinei au decis ieri să-l supună pe român unui examen amănunțit, inclusiv o rezonanță magnetică, pentru a stabili exact gravitatea accidentării.

Verdictul a fost clar: ciupitură de menisc! Imediat, Mutu a luat legătura cu stafful naționalei, care i-a recomandat să se opereze cât mai repede, pentru a nu risca o accidentare și mai gravă. „Dacă va continua să joace, Adi ar putea avea probleme mai mari. El vrea să se opereze, însă așteaptă o discuție și cu medicul naționalei. Cel mult, va lipsi o lună și jumătate“, a punctat un federal. Astfel se explică și evoluția mai puțin convingătoare din meciul cu Franța. Atunci, Adi a jucat pe propria răspundere, știind foarte bine riscurile la care s-a expus.

Cociș: „Fac tot ce-mi cere Pițurcă“

Cociș are o explicație pentru faptul că e unul dintre preferații lui Pițurcă. „Eu încerc tot timpul să respect cerințele antrenorului. Probabil domnul Pițurcă este mulțumit de ce am făcut până acum și de aceea mă cheamă mereu la lot. Mulți nu fac asta și de aceea nu sunt chemați”, a explicat ieri Cociș.

"Îl sfătuiesc pe Mutu să se opereze pentru că, altfel, accidentarea de la genunchi poate recidiva oricând" – Victor Pițurcă, selecționer România

"Eu știu care e situația lui Mutu, dar nu pot să vă spun care e aceea. Ceea ce vă pot spune e că el nu s-a accidentat înaintea sau în timpul meciului cu Franța" – Pompiliu Popescu, medic echipa națională

REZULTATELE DIN PRELIMINARIILE CM 2010, SERIE A și CELE MAI TARI CAMPIONATE EUROPENE SUNT PE LIVE.PROSPORT.RO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele