Mirel Rădoi și-a dat acordul să preia naționala! FRF îl vrea pe bancă și la baraj. Stoichiță, în staff. EXCLUSIV

Mirel Rădoi și-a dat acordul să preia naționala! FRF îl vrea pe bancă și la baraj. Stoichiță, în staff. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra se va afla împotriva Spaniei la ultimul său meci pe banca „tricolorilor”, iar după jocul din această seară de la Madrid, președintele FRF, Răzvan Burleanu îl va anunța pe „Guriță” că nu mai e nevoie de serviciile sale.

ProSport a aflat că lui Contra nu i se va mai propune sub nicio formă să conducă Romania la baraj – contractul său oricum expira în decembrie. Deși Burleanu a afirmat că până în acest moment nu s-a discutat cu niciun alt înlocuitor, totuși situația e alta: după partida cu Suedia oamenii președintelui FRF au început să caute  soluții.

Pe lista lui Răzvan Burelanu se află Dan Petrescu, Gică Hagi și Marius Șumudică, dar omul numărul unu din Federația Română de Fotbal vrea să-l promoveze pe Mirel Rădoi, actualul selecționer al naționalei U21, la naționala mare.

Deși, Mirel Rădoi nu a dorit la început să ia în calcul posibilitatea respectivă, totuși surse din FRF au dezvăluit pentru ProSport că fostul căpitan al roș-albaștrilor le-a transmis pentru prima oară oamenilor lui Burelanu că ar vrea să preia naționala mare, dar cu o singură condiție: totul să se întâmple după disputarea barajului pentru EURO 2020. Dan Petrescu și Hagi doresc și ei cam același lucru, singurul care este însă dispus să preia România până în baraj fiind doar Șumudică. Însă acesta nu are toată susținerea apropiaților lui Răzvan Burleanu.

Burleanu vrea ca Stoichiță și Rădoi să conducă România la baraj!

Însă, după partida cu Spania din această seară, ProSport a aflat că Răzvan Burleanu intenționează să insiste pe lângă Mirel Rădoi să preia naționala României împreună cu Mihai Stochiță, încă de la baraj. Președintelui FRF i s-au făcut în ultima perioadă mai multe rapoarte legate de metodele de lucru ale lui Rădoi, iar Burleanu consideră că acesta este cea mai bună soluție pentru preluarea naționalei mari.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani